Moartea Cangurului

Născut în 3 octombrie 1945 pe litoralul georgian al Mării Negre, la Suhumi, capitala actualei regiuni separatiste Abhazia, el a însemnat unul dintre idolii și modelele generației mele. Care a mai prins epoca în care atletismul încă rivaliza cu fotbalul ca interes și umplea stadioanele până la refuz. Epoca respectivă s-a dus și nu se mai întoarce.

Desemnat de revista americană Track and Field News, numărul 1 în domeniu, Atletul deceniului 1970-1979, cel supranumit Cangurul din Suhumi a murit la capătul pământului. Tocmai la Sydney, el emigrând în Australia împreună cu soția Iana și cu fiul Alex prin 1996. După destrămarea Uniunii Sovietice și izbucnirea războiului civil din Georgia.

Cât era el de ditamai campionul olimpic și ex-recordmanul lumii, n-a trăit ușor la Antipozi. Până să fie, într-un târziu, angajat profesor de sport la o școală din Noua Zeelandă cu 845 de dolari locali pe lună și, ulterior, antrenor de sărituri la Institute of Sports din Sydney, a dus-o de pe o zi pe alta. 

Se zice că a intenționat să-și vândă colecția de medalii spre a-și putea plăti chiria. Ba și că, o scurtă perioadă, a livrat pizza la domiciliul clienților! El, care fusese distins, între altele, cu Premiul Lenin, cea mai înaltă decorație a Kremlinului!

Socotit cel mai bun săritor de triplu din istorie, cu o tehnică impecabilă, de manual, Saneev a alcătuit cu săritorul în lungime Igor Ter-Ovanesian (83 de ani în prezent) și cu cel în înălțime Valeri Brumel (decedat în 2003 la numai 60 de ani) troica de aur a sportului sovietic. Mândria lui, ei 3 fiind considerați cei mai importanți atleți care au concurat vreodată cu CCCP pe piept. O dovadă în plus ar fi aceea că lui Viktor i s-a făcut onoarea de a purta drapelul delegației URSS la JO de la Moscova 1980. Ediție la care a obținut ultima sa medalie, de argint.

Iată cum îl descria Vladimir Moraru în Legendele Olimpului Atletic, carte de referință apărută în 1983, înainte ca autorul ei să ceară azil politic în SUA: „Brunet, ochi albaștri, clișeu original de frumusețe virilă, echilibrat, tăcut, politicos, aproape majestuos în gesturi”. Ca atare, n-a surprins pe nimeni că s-a spus despre Saneev că arată și se comportă ca un lord.

În țara noastră, din păcate, n-a sărit niciodată. Deși Internaționalele României au constituit ani în șir un eveniment de rang continental. Un român însă, Carol Corbu (n. 1946), i-a fost adversar redutabil, ba și rival. La dispariția lui Saneev, Corbu și-a exprimat pe Facebook „enormul regret”, amintind că „Eu am câștigat 4 medalii de argint la Europenele indoor (1971, 1972, 1974, 1976), iar el de aur. În 1973, când Viktor a lipsit, am câștigat eu”.

În sfârșit, e curios, dacă nu altfel, că destinul l-a dus pe Saneev în celălalt colț al planetei, unde a și trecut în veșnicie. Parcă o mână magică ori ce-o fi fost a rânduit lucrurile în așa fel încât Cangurul din Suhumi să moară chiar în patria cangurilor. Dumnezeu să-l ierte pe cel adesea comparat, corect, cu Herb Elliott, Tommie Smith, Bob Beamon ori Carl Lewis!