FOTBAL  »  NATIONALA  »  DEZBATEREA ZILEI

VIDEO Dezbaterea Zilei, 26 ianuarie » A procedat corect Federația în negocierile cu Boloni?

Ladislau Boloni
Ladislau Boloni

Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 ianuarie 2022 14:00 / Actualizat miercuri, 26 ianuarie 2022 14:44

Ediția de astăzi a proiectului „Dezbaterea zilei” are ca subiect motivele pentru care negocierile dintre FRF și Ladislau Boloni (68 de ani) nu s-au concretizat. Printre acestea, pretențiile federalilor cu privire la parcursul din Liga Națiunilor. 

„Habemus Edi” a titrat Gazeta Sporturilor azi, pe prima pagină. Dar înainte ca apele să se liniștească de tot odată cu numirea lui Iordănescu, ele au fost agitate de o conferință a lui Loți Boloni, conferință în care a vrut să explice de ce nu a ajuns el antrenorul naționalei. Pe lângă alte discuții legate de salariu și staff, principalul motiv invocat de Boloni a fost cel al obiectivelor impuse de Federație. 

Pe scurt, spune Boloni, el ar fi vrut un contract al cărui unic obiectiv să fie calificarea la Euro 2024, în timp ce Federația ar fi cerut rezultate imediate, în Liga Națiunilor din acest an, și să poate ajusta înțelegerea cu Boloni în funcție de clasamentul grupei în care ne luptăm cu Finlanda, Bosnia și Muntenegru. 

Asta vrem să punem azi sub lupă la Dezbaterea Zilei: A procedat corect Federația în negocierile cu Boloni, cerându-i rezultate imediate în Liga Națiunilor din acest an, nu doar calificarea la Euro 2024?

VIDEO Dezbaterea zilei, 26 ianuarie » A procedat corect Federația în negocierile cu Boloni?

În studioul GSP.ro, alături de Cătălin Țepelin, au participat la „Dezbaterea Zilei” jurnaliștii Remus Răureanu și Dan Udrea, sprijiniți cu argumente de Dumitru Dragomir, fost președinte LPF, respectiv de Mircea Rădulescu, fostul director al școlii de antrenori de la FRF.

Remus Răureanu: „Boloni nu e un antrenor în care să ai încredere totală. De ce a insistat pentru acea clauză?”

  • „Boloni mi s-a părut că era trist, șocat chiar că FRF nu l-a angajat. Când a aterizat la București, probabil a avut convingerea că el este alesul. Nu se aștepta ca Federația să rupă la un moment dat discuțiile. Și-a permis să forțeze în negociere, acum s-a trezit pe dinafară.
  • Altfel, FRF a procedat corect, mi se pare că Nations League nu poate fi ignorată de o națională mică, așa cum avem noi. Dacă ești Anglia, te bazezi că te califici la Euro din preliminarii clasice. Dacă ești România, e bine să ai un bilet de rezervă pentru baraj, atunci trebuie să te comporți serios în competiția asta.
  • Antrenorul care termină pe ultimul loc într-o grupă, într-un clasament, e normal să plece. El vorbea ca și cum locul 4 în Liga Națiunilor ar fi tolerabil, ca și cum ar fi fost în regulă să continue.
  • Mi se pare că s-a speriat prea tare de clauză. Nu cred că FRF îl angaja pe Boloni cu gândul să-l dea afară peste 6 luni. L-ar fi dat afară, probabil, dacă rezultatele ar fi fost dezastruoase. Federația a vrut să se asigure că-l poate demite fără să plătească mult. Acesta era scopul.
  • Dacă avea încredere că putea califica naționala, mai important era parcursul și încrederea că poate avea succes, decât insistența lui de a nu avea acea clauză în contract.
  • Avem nevoie de un tip optimist, cu încredere. Acceptarea unei astfel de clauze indică încrederea că ar putea avea rezultate bune.
  • Federația nu putea să parieze totul pe Boloni, care a plecat devreme de la ultimele două echipe pe care le-a pregătit. Nu e un antrenor în care să ai încredere totală.
  • Mi-a mai atras atenția ceva ce a spus Boloni: a insistat pentru o clauză astfel încât dacă FRF îl poate da afară fără despăgubiri, să poată pleca și el. Deși admite că în septembrie (n.r. - la finalul campaniei de Liga Națiunilor) i-ar fi fost greu să găsească un club interesat. Dacă ești conștient că ți-ar fi greu să-ți găsești o echipă atunci, de ce insiști pentru clauza asta? Parcă i-a plăcut să negocieze atât de mult încât a rămas fără job.
  • Boloni a spus că îl voia secund pe Ursea, apoi pe Ciobotariu, Săndoi. Federația ar fi avut cheltuieli colosale! Poate i-ai fi atras, dar cu bani foarte mulți. Federația nu-și permitea să-i dea lui Ciobotariu 20.000 de euro, încă 20.000 lui Săndoi, lui Boloni 25.000. Ori avea calificări la EURO și Mondial și era convenabil, ori intrai în faliment!
  • Boloni nu-mi inspiră încredere totală, așa cum o făcea în 2000. E alt Boloni! Se apropie de finalul carierei, și-a mai pierdut din puterea de muncă, din motivație. Dovadă sunt rezultatele, din ce în ce mai slabe”.

Boloni este un băiat deștept, educat, știe meserie, dar pretențiile trebuie stopate în unele cazuri. Când vii la FRF, ce să-ți ceară? Rezultate, asta trebuie! Populația asta care îndrăgește fotbalul așteaptă de ani buni să aibă o performanță. Cine te așteaptă, mă, nene?! Timpul trece, vrem performanță. 

Un antrenor la echipa națională pentru ce ia 35.000 de euro pe lună? Pentru a da o satisfacție poporului ăsta. Atunci, pentru ce-i dau atâția bani? Îi dau doar 2.000 și trăiește bine, alții nu au așa ceva! N-are performanță, îl dau afară!

- Dumitru Dragomir, fost președinte LPF 

Dan Udrea: „FRF a ales un antrenor care acceptă orice în locul unuia cu pretenții și planuri”

  • „Am atât de multe argumente, încât sper să mi le amintesc pe toate. Mi se pare că Federația a ratat o șansă imensă, de a angaja un Antrenor, cu «a» mare. A ales calea cea mai simplă, antrenorul cel mai disperat să angajeze naționala. Când există o negociere, antrenorul nu acceptă tot, asta înseamnă să fii disperat!
  • Boloni a avut cerințe de mare bun simț. La conferință, am văzut un discurs cu dificultăți de limba română, dar foarte logic, cu multe lucruri de substanță. Am rămas cu niște planuri pe care Boloni ni le-a explicat.
  • Federația nu a acceptat ca Boloni să folosească Liga Națiunilor pentru campania de preliminarii. Părerea mea e că a greșit. De ce? Boloni avea un plan. S-a gândit că nu poate să se întâlnească de două ori cu jucătorii și să garanteze rezultate în iunie. În schimb, Edi Iordănescu și-a asumat asta.
  • Boloni este în situația lui Klopp la Liverpool, păstrând proporțiile. Liverpool merge prost, ratează obiective, și-l ia pe Klopp, un antrenor de anvergură. Liverpool merge prost și după ce vine Klopp. Îl dă afară? Poate Klopp le-a cerut timp, le-a spus că rezultatele vor veni abia în al doilea, al treilea an.
  • Să zicem că terminam pe primul loc în Liga Națiunilor. Asta ne ducea la Euro? Boloni sigur s-a gândit că are nevoie de mai multe acțiuni, inclusiv de Liga Națiunilor, în care să pregătească echipa pentru preliminarii.
  • Boloni a performat în fotbalul mare. Nici Lucescu nu a fost unde a fost Boloni. Asta ca să-și facă lumea o idee. S-a lăudat la final de conferință, și foarte bine a făcut, pentru că lumea trăiește cu impresia că Boloni a antrenat și el, pe undeva, și a avut niște succese. Nu, a antrenat la un nivel la care nici Lucescu nu a făcut-o. A fost antrenorul român la cel mai înalt nivel.
  • Inclusiv chestiunea cu staff-ul mi se pare că a judecat-o într-un mod profesionist. Ursea a fost toată viața lui antrenor secund! A antrenat ca principal în Ligue 1 timp de 4 luni! Într-o formulă Boloni - Ursea, crezi că bugetul staff-ului l-ar fi depășit pe cel al lui Christoph Daum? Dacă Federația nu-și permite, e problema ei. Vorba lui Boloni: «de ce dracu te duci după Boloni dacă nu ai bani de el?» Să le dai două milioane și jumătate de euro celor care votează ai. Să îi dai lui Boloni și staff-ului 700.000 nu ai?
  • Dincolo de faptul că eu cred că Federația și-ar fi permis, dar nu a vrut, una e să vii cu Ursea, Ciobotariu, Săndoi secunzi, alta e să vii cu Alexandru Radu, care e poreclit «cartof». Am informații inclusiv din FRF că oamenii sunt nemulțumiți de faptul că secund la națională ar putea fi un om pe care dacă-l întâlnești pe stradă nu-l recunoști. Nu poți așa, sunt niște jucători de talie acolo! Oricum Edi Iordănescu nu a fost mare fotbalist, mai vii și cu Alexandru Radu secund? Toată stima pentru el, poate știe meserie, dar uneori trebuie să ai nume. Aici este o mare diferență, între ce propunea Boloni și ce acceptă Edi Iordănescu, care nu are probleme în a accepta staff-ul impus de Federație.
  • Mi se pare că Federația a ajuns la un antrenor care acceptă orice, față de unul care avea pretenții, planuri, viziuni.
  • Prin această conferință a lui Boloni și ce a spus Burleanu, Edi Iordănescu are o presiune suplimentară uriașă. Dacă ia locul 3 în Liga Națiunilor, nici nu cred că mai contează cum jucăm. Ar trebui dat afară! Edi Iordănescu va avea tot două acțiuni, una în martie, una în iunie.
  • Sunt 4 luni până în iunie. Să spunem că Boloni vede 10 meciuri cu Rațiu, 10 cu Nedelcearu, 10 cu Cicâldău, iar Edi a văzut deja 20-30 de meciuri cu fiecare. În care ai mai mare încredere că are ochi?”

La echipa națională, rezultatele și obiectivele trebuie să fie imediate. Opinia publică nu are răbdarea să se vorbească de obiective de viitor, de planuri de perspectivă. Antrenorul trebuie să se plieze pe treaba asta. Eu nu-i reproșez nimic lui Boloni, are înaltă experiență, cum poate nu are nimeni, și știe să meargă cu foarte mare siguranță pe această sârmă care înseamnă cariera internațională de fotbal

- Mircea Rădulescu, fostul director al școlii de antrenori de la FRF

Concluziile lui Cătălin Țepelin: „Nevoia Federației și a tuturor suporterilor este de a mișca lucrurile mai repede”

  • „Oricât de antipatici ne-ar fi Burleanu și ceilalți din conducerea Federației, oricât de puțină încredere am avea în alegerile și în priceperea lor, cred că România nu este mediul potrivit pentru proiecte pe termen lung la nivelul naționalei.
  • Poate că e corect să gândești în obiective macro, poate Boloni merita șansa și promisiunea asta, dar așa cum până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, așa și până la aplauzele pentru victoriile din preliminariile Euro 2024 suporterii vor fi extrem de nefericiți să mai traverseze încă un an plin de eșecuri.
  • Mulți dintre cei care acum sunt fanii lui Boloni îl vor fluiera copios după 2-3 înfrângeri în 2022. Pentru că nimeni n-are răbdare, hai să fim sinceri.
  • Și nu poți construi pe înfrângeri, pe nefericire. Fotbalul românesc n-a fost niciodată un producător de momente magice venite de niciunde. Ce șanse sunt să faci un 2023 senzațional, într-o grupă unde dai de cel puțin două echipe extrem de puternice, dacă în 2022 termini pe 3 sau pe 4 într-o grupă cu pitici?
  • În concluzie, nu judec nevoia de stabilitate a lui Boloni, dar susțin nevoia Federației, care de fapt e nevoia tuturor suporterilor, de a mișca lucrurile mai repede, de a avea un selecționer care are încredere că poate face treabă. Și Iordănescu și-a asumat asta, să meargă mai departe doar dacă, vorba lui Hagi, rezultatele cântă cu el”.

Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: argumente, dialog, respect pentru opinia celuilalt. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!

A procedat corect Federația în negocierile cu Boloni, cerându-i rezultate imediate în Liga Națiunilor din acest an, nu doar calificarea la Euro 2024?

Da, este nevoie de rezultate imediate, nu putem aștepta 2 ani să vedem dacă Boloni are succes cu naționala
Nu, Boloni nu trebuia judecat pentru meciurile din acest an, calificarea la Euro este obiectivul suprem

Ladislau Boloni: „Să mă ierte jucătorii, dar nu găsești unul talentat în fotbalul românesc!” + „Știu ce trebuia să facă Răzvan Marin la Ajax”

Ladislau Boloni îi răspunde ironic lui Dumitru Dragomir: „«Oracolul» fotbalului românesc mai «ghicise» una, că m-a trimis Orban la Sepsi”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (26)
1618597915124142
Alexandru Chis  •  30 Ianuarie 2022, 12:34

"Despre morti, numai de bine!". Ce rost are aceasta pseuso-analiza despre ce ar fi fost... daca...? Boloni este "trecut"! Pentru ce se face aceasta analiza? Ca sa se involbure, intempestiv, apele? Parsiv popor, clevetitor si carcotas! Pareri pro si contra au fost, vor fi si... vor mai fi! Se astepta esecul nationalei pentru a se spune: "V-am spus eu! Am avut dreptate!". Lasati barfa de doua parale si puneti umarul la ridicarea nationalei din mocirla in care a fost aruncata de unele idei nefericite!

112651963934596
Neagu Mihai  •  29 Ianuarie 2022, 17:45

Costel Tudor- tu crezi ca Boloni nu mai intelege bine limba romana ?! probabil asta a fost criteriul si cand l au pus pe Daum,ala o intelegea perfect !!!

428421368875996
Lucian Coman  •  29 Ianuarie 2022, 16:17

sunt apolitic,dar vad ca se fac CV-uri la Nationala

Vezi toate comentariile (26)
Comentează