Articol de GSP - Publicat duminica, 20 februarie 2022 15:27 / Actualizat duminica, 20 februarie 2022 15:57
O situație petrecută în rugby-ul românesc ține capul de afiș al presei din Noua Zeelandă. Asta pentru că mai mulți jucători străini de la ACS Tomitanii Constanța au din plin de suferit din cauza problemelor financiare ale formației dobrogene.
Cooper Vuna, Troy Nathan, Cardiff Vaega, alături de antrenorul Paul Griffen, dezvăluie pentru publicația Stuff faptul că ar fi neplătiți de luni în șir de clubul la care sunt legitimați. Ei au fost aduși în România prin intermediul unui alt neozeelandez, John Akurangi, cel care ocupa funcția de director al clubului, dar care între timp a plecat din România. Afaceristul Ionel Rusen ar fi cel care ar conduce clubul constănțean.
„Era aproape ca-n vestul sălbatic. În Fiji și Toga sunt condiții de două ori mai bune decât în România! Partea organizatorică a fost foarte slabă. Nu era nimeni în preajmă, nimeni nu a făcut nimic, nu aveam medici și nimeni nu comunică cu jucătorii la antrenamente”, a spus Cooper Vuna, originar din Tonga, conform sursei citate.
Deși oamenii din fruntea clubului sperau că echipa va ajunge una de top, ACS Tomitanii Constanța a încheiat sezonul precedent pe ultimul loc.
Troy Nathan: „Veștile sunt bune, se alătură echipei”
Troy Nathan, la rândul său lăsat cu ochii în soare de oficialii clubului dobrogean, a rezumat situația prin care a trecut în România, catalogând totul drept o mare păcăleală.
„Am întrebat unde sunt banii noștri. Colegii mei știau că sunt acolo pentru o singură slujbă, care era să joace rugby, așa că nu au pus prea multă presiune asupra clubului. Dar după câteva săptămâni s-au întrebat «unde sunt banii?»
Au fost scuze acumulate din partea clubului. Una dintre scuze a fost viza, că trebuie să plecăm din țară ca să putem obține o ștampilă pe pașapoarte și ei să poată semna contractele. Totul a fost o păcăleală, dar noi am crezut asta, pentru că am vrut să fim plătiți.
Tinerii își sunau mamele și tații pentru a obține bani. Am făcut presiuni asupra clubului să ne ofere măcar mâncare și ne-au dat abia pe sfârșit, când băieții se luptau deja de luni de zile”, a spus Troy Nathan, conform sursei citate.
Am încercat să-i ajutăm să-i scoatem pe acești băieți din România. Am încercat să găsim răspunsuri de la Akurangi și Ionel Rusen, dar nu primeam nimic, zero comunicare.
- Troy Nathan
În total, 17 rugbyști străini, toți transferați în 2021, ar fi avut de suferit din cauza restanțelor salariale.
Ionel Rusen se apără: „În acest moment, echipa are probleme financiare din cauza coronavirusului”
Ionel Rusen, fost rugbyst, a încercat să se apare în fața acuzațiilor venite dinspre jucătorii de la ACS Tomitanii Constanța, punând problemele financiare pe seama pandemiei. Totodată, acesta spune că primăria ar trebui să susțină financiar echipa.
„Acești jucători au fost plătiți pentru contractele lor, nu și-au primit bonusurile de performanță. În acest moment, echipa are probleme financiare din cauza coronavirusului. Municipalitatea nu a plătit clubului. Nu este un club privat, este un club care aparține primăriei Constanța. Jucătorii au primit câte 2400 €, care înseamnă cheltuieli cu apartamente, deplasări, mașini, tot.
Îmi pare foarte rău pentru această situație, pentru că sunt prieten cu Cooper și cu ceilalți băieți și sunt un fost jucător de rugby. Nu este vina mea, am făcut tot posibilul să-i plătesc și am întârziat două luni, dar am plătit contractele. Am încercat să îi ajutăm pe acești oameni, dar în acest moment orașul nu trimite niciun ban clubului și cred că echipa va dispărea, a spus Rusen, potrivit Antena Sport.
Citește și alte știri din sport:
Sorana Cîrstea, victorie impresionantă în primul tur de la Doha » Urmează o adversară de top!
VIDEO Finlanda a devenit pentru prima oară campioană olimpică la hochei pe gheață
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”