Articol de Roxana Fleşeru - Publicat miercuri, 09 martie 2022 19:01 / Actualizat miercuri, 09 martie 2022 19:35
Chiar și în aceste condiții, reușesc să adune medalii, ajungând la 19
După cinci zile de la debutul Jocurilor Paralimpice, reprezentanții Ucrainei au adunat 19 distincții, șase de aur, opt de argint și cinci de bronz, ocupând locul al treilea în clasamentul pe medalii, după China și Canada. În timp ce ei concurează, veștile din țara lor le influențează evoluția. Dmitro Suiarko, care a urcat pe treapta a treia a podiumului la para biatlon pe distanță medie, proba destinată celor cu probleme de vedere, a povestit că nu s-a putut concentra în ultima parte a cursei din cauza problemelor de acasă.
„Sunt fericit, dar toată lumea știe care e situația în Ucraina. Am ratat de două ori pentru că am aflat cu o zi înainte de probă că mi-a fost bombardată și distrusă casa", a spus el. Această declarație a fost dată prin intermediul Serviciului Olimpic de Informații și nu erau mai multe detalii despre familia lui Suiarko.
Profilul sportivului în vârstă de 25 de ani spune că acesta locuiește în Cernihiv, oraș aflat acum sub ofensiva rusă, dar s-a născut într-un sat aflat la 80 de kilometri de reședința sa actuală. Dmitro s-a născut având mai multe probleme cu vederea și a descoperit schiul în orașul acum bombardat. „Am fost mereu deschis la orice, mi-am dorit să am o anumită activitate pentru că am înțeles că o persoană cu dizabilități nu se poate întreține în țara mea de una singură", a povestit el într-un profil pentru paralympic.org.
„Să fie puternice!"
Proba în care Suiarko a luat bronzul i-a avut pe podium pe alți doi compatrioți, Vitalii Lukianenko și Anatolli Kovalevski. „Noi luptăm aici, la Beijing, pe scena sportului mondial. Vrem să atragem atenția asupra războiului din țara noastră și să cerem ajutorul pentru ca el să se încheie", a spus Lukianenko.
Sportivul în vârstă de 43 de ani a cucerit două medalii de aur și le-a dedicat celor care luptă pentru protejarea orașelor din țara sa. „Vreau să le transmit rudelor mele care sunt la Harkiv să fie puternice", a mai spus el. Distincțiile de la Beijing sunt primele din cariera sportivului care mai avea două de bronz și două de argint, prima fiind cucerită acum 20 de ani, la Salt Lake City.
Momentele grele
Anastasia Laletina, 19 ani, a trecut printr-o altfel de situație. Ea s-a retras din concurs după ce a aflat că tatăl său a fost capturat de forţele ruse, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Comitetului Paralimpic ucrainean, Natalia Haraci, citată de USA Today.
Tatăl sportivei este soldat în armata ucraineană, iar purtătoarea de cuvânt a declarat că acesta „a fost bătut" de soldaţii ruşi după capturarea sa. Tânăra e din Cernihiv, iar dizabilitatea sa este că nu poate să meargă, una pe care o are din copilărie. Pe profilul său de pe paralympic.org la întrebarea cine i-a influențat cel mai mult cariera sportivă răspunsul este: „Familia mea".
20 de sportividin Ucraina participă la Jocurile Paralimpice de la Beijing, care se desfășoară între 4 și 13 martie
Primiți cu onoruri
Sportivii ruși au fost interziși la Jocurile Paralimpice, iar duminica trecută au revenit de la Beijing în țara lor, unde au fost primiți cu onoruri. „A fost un șoc pentru noi, sportul nu e doar competiție, ci un mod de viață. Ne inspiră și este o ocazie să ne atingem potențialul. Dacă ne interzici e ca și cum ne-ai interzis să respirăm", a spus cu lacrimi în ochi una dintre sportivele care ar fi trebuit să ia startul la Beijing.
Citește mai multe despre războiul din Ucraina:
Rusoaica Sharapova se implică în criza din Ucraina: „Am inima tot mai frântă”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”