Articol de GSP - Publicat sambata, 12 martie 2022 11:17 / Actualizat sambata, 12 martie 2022 12:18
Cehul Dusan Uhrin (54 de ani) a vorbit azi înaintea derby-ului cu Rapid, de duminică.
- Rapid – Dinamo se joacă duminică, de la ora 20:30. Partida va fi liveTEXT, video și foto pe GSP.ro și în direct pe LookSport+, DigiSport și TV Telekom Sport.
Înainte de a începe al treilea mandat pe banca lui Dinamo, Uhrin a vorbit despre situația grea în care se regăsește clubul și despre problemele pe care le-a găsit.
Dusan Uhrin, gata de debutul la Dinamo: „Voi da totul pentru a salva clubul”
„Sunt din nou aici, iar de fiecare dată când vin, Dinamo are probleme. Încerc mereu să fac tot ce pot pentru a salva Dinamo. Mereu când am fost aici a fost greu. mereu am avut probleme. Acum vin din nou într-o situație dificilă și voi încerca să fac tot ce pot.
Față de ultimul mandat sunt jucători noi, au fost multe schimbări. Nu știu câți jucători au jucat la Dinamo în acest sezon la Dinamo. 51? Un număr interesant.
Le spun fanilor că voi face tot ce ține de mine pentru a salva Dinamo. Dată trecută eram aproape de retrogradare, am fost pe loc de baraj, dar am scăpat și am salvat clubul. Acum e la fel. Toată lumea spune că vom merge la baraj, dar sper să ne salvăm direct. Și la baraj va fi greu, vom juca împotriva unei echipe puternice din Liga 2.
Am nevoie de timp pentru a îmbunătăți echipa, dar nu am timp. Trebuie să fac tot ce pot în scurt timp. Le transmit fanilor că voi da totul pentru a salva echipa. Trebuie să îmbunătățim multe aspecte. Nu marcăm mult, primim multe goluri. Avem de lucru, sunt probleme”, a declarat Dusan Uhrin la conferința de presă.
Nu știu dacă există vreo favorită mâine, poate Rapid, pentru că e în fața noastră. Vom vedea ce va fi. Avem probleme cu accidentările
– Dusan Uhrin
VIDEO Totul despre Rapid - Dinamo
Citește și:
Noul acționar majoritar al lui Dinamo, atacat: „A făcut jaf! Sunt manevre la mijloc”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”