FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ

Jean Vlădoiu sare în apărarea lui Șerban: „Prepeliță nu acceptă așa ceva, dar vom discuta”

Articol de GSP - Publicat luni, 21 martie 2022 19:59 / Actualizat luni, 21 martie 2022 22:02

Jean Vlădoiu (53 de ani), președintele celor de la FC Argeș, nu este de acord cu deciziile luate de Andrei Prepeliță, după înfrângerea piteștenilor contra celor de la FCSB, scor 2-3. 

Tehnicianul a declarat la finalul partidei că îl va sancționa pe căpitanul Ionuț Șerban, după ce acesta a văzut cartonașul roșu în urma unui gest nesportiv asupra lui Tănase. Inclusiv primarul Cristian Gentea l-a susținut pe Prepeliță, arătându-se dezamăgit de reacția celui care are pe braț banderola echipei.

Totuși, cei doi sunt contraziși de Jean Vlădoiu, președintele clubului, care este de părere că fotbalistul trebuie iertat în ciuda incidentelor ce au avut loc la partida din Trivale.

Antrenorul român lăudat, pe rând, de Gentea și Becali: „Sigur că îmi doresc să ajung acolo!”
FCSB
Antrenorul român lăudat, pe rând, de Gentea și Becali: „Sigur că îmi doresc să ajung acolo!”

Jean Vlădoiu se opune penalizării lui Șerban

Jean Vlădoiu a analizat faza în care căpitanul celor de la FC Argeș a fost eliminat și, în ciuda gestului comis, îi ține partea, considerând că nu ar trebui să fie penalizat de antrenorul Andrei Prepeliță.

„Am luat și eu cartonaș roșu, știu cum e să fii judecat. De asta o să fiu alături și de Șerban și de Tofan. Dacă o să jucăm așa în continuare, cu siguranță le vom pune probleme echipelor din play-off. Miercuri voi avea o discuție cu Andrei, acum e la cald. Vorbim despre doi jucători care au avut un aport important la echipă. Andrei nu va accepta un asemenea comportament, dar eu cred că nu trebuie să fie sancționați, să plătească amenzi”, a declarat Jean Vlădoiu, la Liga Digi Sport.

Cu Șerban vom vedea ce a făcut. Nu e normal să faci asemenea gest care te costă, te lasă în zece oameni. Cum am spus și cu Lato, nu tolerez astfel de lucruri. Vom avea o discuție bărbătească și vor fi și anumite sancțiuni. - Andrei Prepeliță, antrenor FC Argeș

Nu așa trebuie să se comporte un căpitan de echipă, nu acesta este exemplul pe care trebuie să-l dea. Eu aștept să văd ce va cere Andrei Prepeliță. Data trecută i-am sugerat că nu merită Șerban banderola de căpitan. Atunci mi-a dat dreptate, știu că a fost căpitan Meza Colli câteva etape, după care a revenit Șerban. Nu pot să spun cine ar trebui să fie căpitan, îi las pe ei să decidă. - Cristian Gentea, primar Pitești

Vlădoiu, ROȘU după două minute la CM 1994

Jean Vlădoiu a trecut printr-un episod similar la Campionatul Mondial din '94, atunci când a văzut cartonașul roșu la doar două minute după ce intrase pe teren la partida cu Elveția, confruntare pierdută de România, scor 1-4. În urma eliminării, acesta nu a fost iertat și a fost trimis acasă.

La vremea respectivă, Gică Hagi a fost de partea sa, susținând că greșelile sunt firești. „Regele” a cerut ca lui Vlădoiu să îi mai fie oferită o șansă, așa cum a procedat, de asemenea, și Stelea.

Gică Popescu s-a opus însă categoric: „Este inadmisibil la nivelul ăsta să faci asemenea greșeli, eu propun sa plece acasă”, eveniment ce s-a și întâmplat imediat.

Pe lângă eliminarea de la lot, Jean Vlădoiu a fost atunci amendat cu 35.000 de dolari, sumă din care la acea vreme puteai să cumperi cinci apartamente cu trei camere în București.

VIDEO FC Argeș - FCSB 2-3 // Constantin Schumacher: „Mă bucur că am vâzut atâția suporteri în tribune, avem nevoie de ei”

Citește mai mult știri

Un fost internațional, impresionat de un jucător de la FCSB: „Eu pe el îl văd titular la echipa națională”
FCSB
Un fost internațional, impresionat de un jucător de la FCSB: „Eu pe el îl văd titular la echipa națională”
Agresorul lui Florin Tănase a lucrat la Dinamo: „Un scandalagiu! Se crede antrenor!” » Nu e la primul incident
FC Argeș - FCSB 2-3
Agresorul lui Florin Tănase a lucrat la Dinamo: „Un scandalagiu! Se crede antrenor!” » Nu e la primul incident
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează