Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 aprilie 2022 20:51 / Actualizat miercuri, 06 aprilie 2022 22:02
Marin „Magiun” Barbu (63 de ani) a participat la un eveniment alături de Gheorghe „Pinalti” Ștefan (69 de ani) și susține că fostul finanțator al Ceahlăului Piatra Neamț este într-o condiție fizică excelentă.
În luna septembrie a anului trecut, Gheorghe Ștefan primea o condamnare de 4 ani și jumătate cu executare, într-un dosar privind fraudarea Companiei Naționale Poșta Română. A fost eliberat condiționat după 50 de zile, iar acum a fost prezent la o reunire a foștilor oameni de fotbal din Piatra Neamț.
Marin Barbu și Gheorghe Ștefan, petrecere la Piatra Neamț
„Am fost la Piatra Neamț, m-am întâlnit cu foștii jucători, am făcut o miuță, am stat la un spriț. A venit și dânsul. S-a bucurat că ne-a văzut pe toți, arată foarte bine. Slăbuț, în blugi, geacă cu puf de pinguin. E șmecher omul. Îi place fotbalul, dar nu cred că va reveni.
Dacă stăm bine și ne gândim, a pătimit din cauza asta. Nu vrea să mai revină în fotbal. Le-am spus că trebuie să mai nască un Ștefan ca să mai aibă fotbal la Piatra Neamț”, a spus Marin Barbu, potrivit AS.
Pinalti are 4 condamnări definitive
- În 2016, a fost condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft;
- În 2017, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării ilegale a PDL;
- În 2018, a fost condamnat definitiv la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare într-un dosar de spălare de bani și acte ncompatibile cu funcția;
- În 2021, a fost condamnat definitiv la 4 ani și 6 luni cu executare.
FOTO Imagini de colecție cu Gheorghe Ștefan
El a ieșit prima oară din închisoare în 2017, după 297 de zile de detenție cumulate cu 235 de zile de arest preventiv, conform Mediafax. Încarcerat din nou, el a ieșit la final de 2018 după alte 140 de zile. În 2019 a fost achitat, din lipsă de probe, într-un alt dosar, iar în dosarul „Fabrica de Timbre” a primit, în primă instanță, 3 ani și 9 luni de închisoare de la Tribunalul București în același an. Ștefan s-a retras, de când au început problemele penale, din viața publică.
VIDEO Ce spune Marin Barbu despre implicarea lui Gigi Becali la FCSB: „Jucătorii simt că nu antrenorul e la conducere, sunt probleme de disciplină”
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”