Articol de GSP - Publicat luni, 11 aprilie 2022 21:25 / Actualizat luni, 11 aprilie 2022 21:46
Un comentator finlandez refuză să pronunțe numele lui Alexander Ovechkin (36 de ani), unul dintre cei mai mari hocheiști din istoria Rusiei și un susținător al lui Vladimir Putin.
Tero Kainulainen, unul dintre oamenii care comentează meciurile din NHL în Finlanda, protestează cu propriile arme împotriva războiului provocat de Vladimir Putin în Ucraina.
Protest împotriva lui Alexander Ovechkin
Comentatorul refuză să pronunțe numele lui Alexander Ovechkin, vedeta celor de la Washington Capitals. Tăcerea domnește în momentul în care hocheistul rus intră în posesie, iar în în momentul reușitelor, Kainulainen folosește formule ocolitoare, precum „căpitanul formației gazdă”, „hocheistul cu barbă”.
„Am făcut un pic pariu cu mine. Încerc să nu îi menționez numele în meciurile care urmează. Până acum am reușit”, a scris Tero Kainulainen, pe Twitter.
Alexander Ovechkin, starul controversat din NHL
Alexander Ovechkin este o legendă a hocheiului mondial. Format în Rusia, la Dinamo Moscova, a fost draftat de Washington Capitals în 2005. Nu a schimbat echipa din acel moment.
Deține o serie incredibilă de recorduri în NHL: cele mai multe titluri de golgeter (9), cele mai multe goluri în power play din istoria NHL (276), câștigător al Cupei Stanley în 2018, 8 prezențe în echipa ideală a sezonului. A apărut și de două ori pe coperta EA Sports NHL (2007 și 2021).
Performanțele sportive au fost umbrite de relația apropiată pe care o are cu Vladimir Putin. Alexander Ovechkin a refuzat să condamne invazia din Ucraina. Mai mult, președintele Rusiei apare și în poza de profil de pe contul de Instagram al hocheistului.
VIDEO Igor Kostiuk, antrenorul Dinamo Kiev U19, mesaj pentru liderii globali: „Scopul acestor fasciști este exterminarea ucrainenilor ca nație!”
Vezi și alte urmări ale războiului din Ucraina:
VIDEO Opinie radicală despre război: „Toți rușii sunt ucigași, la fel ca Putin!”
Mircea Lucescu și Guardiola au pus la cale un super-amical: „Îi sunt recunoscător!”