Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 aprilie 2022 08:51 / Actualizat miercuri, 20 aprilie 2022 09:18
Patrick Mouratoglou (51 de ani) e încântat de modul în care decurge colaborarea cu Simona Halep (30 de ani, 20 WTA). Românca se antrenează la academia francezului, unde își pregătește asaltul pentru sezonul de zgură.
Reputatul antrenor a oferit un update despre situația Simonei Halep, iar indiciile acestuia par să fie unele îmbucurătoare pentru dubla campioană de Grand Slam:
„Devine mai puternică de la o zi la alta”, a scris Patrick Mouratoglou pe InstaStory.
Simona Halep și Patrick Mouratoglou au început colaborarea la începutul lunii aprilie, iar primul turneu la care vor lua parte ca o echipă va fi cel de la Madrid, între 28 aprilie și 7 mai. Sportiva din Constanța nu a putut accepta invitația la Stuttgart, din cauza problemelor medicale.
Patrick Mouratoglou: „Conexiunea a fost foarte rapidă. Simona e o campioană!”
Antrenorul francez a fost în ultimul deceniu aproape de Serena Williams, iar acum a acceptat colaborarea cu Simona Halep. Acesta a oferit recent primele impresii despre Simona Halep, la adresa căreia a avut numai cuvinte de laudă.
Obiectivul este ca atunci când se va retrage să poată spune că a făcut maximum. A fost #1, a câștigat turnee de Grand Slam. Nu e niciun motiv pentru care să nu poată face toate astea din nou. E o campioană. Își poate îmbunătăți jocul în multe aspecte și are încă foame de performanță. Asta e o bază fantastică pe care să construiești ceva egal sau chiar mai bun decât până acum.
Nu ne vom seta limite. Vreau să îmbunătățesc fiecare detaliu, fizic, mental, tehnic, tactic. Deja am discutat pe multe teme, de la joc la fitness și antrenamente. Sunt multe lucruri care pot fi făcute mai bine și ea e concentrată pe asta.
- Patrick Mouratoglou, în urmă cu o săptămână
Citește și alte știri din tenis:
VIDEO S-a întors! Bianca Andreescu, victorie la primul meci după pauza de 6 luni
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”