Articol de GSP - Publicat luni, 09 mai 2022 07:19 / Actualizat luni, 09 mai 2022 07:34
FCSB continuă lupta pentru titlu, după o victorie la limită obținută cu Universitatea Craiova, 1-0.
Echipa lui Toni Petrea a fost salvată pe final, de inspirația lui Mamut, care a marcat un gol spectaculos, cu călcâiul, la un minut după ce a intrat pe teren.
FCSB, salvată de defensivă în meciul cu Universitatea Craiova
Formația roș-albastră a avut o prestație solidă în defensivă, fundașii lui Toni Petrea fiind cei mai buni jucători pe teren. Risto Radunovic, Andrei Miron și Iulian Cristea au avut o evoluție bună, primind cea mai mare notă a meciului: 7.
La polul opus s-au aflat Florinel Coman, Ianis Stoica și Malcom Edjouma. Cei trei au dezamăgit, fiind notați cu 4 de Gazeta Sporturilor.
7a primit Toni Petrea, antrenorul FCSB. Laurențiu Reghecampf, tehnicianul de la CSU Craiova, a luat 5
Notele GSP după Universitatea Craiova - FCSB
Am trăit foarte intens. Cred că am început foarte bine jocul, am avut o primă repriză destul bună. În partea a doua, vreo 15 minute, am cedat inițiativa și le-am permis adversarilor să ne preseze. Dar am revenit și am împins jocul către poarta lor.
A venit un gol meritat, pe final de joc, exact când trebuia. Le-a turnat plumb în ghetele adversarilor. E o victorie meritată.
Era 0-0 și trebuie să câștigăm. Ce să fac? Să bag un fundaș? Aveam doi atacanți pe margine și am încercat să forțez pe acest final de meci. Mai erau 10 minute din joc, Ianis a jucat o repriză și ceva. Nu cred că e o problemă că l-am scos
A fost un meci foarte disputat, a fost o presiune pusă de public. Mai aveam meciuri grele. Pentru noi, fiecare meci din play-off a fost o finală. Am câștigat destul de multe meciuri și asta mă face să fiu foarte bucuros. Mai avem două finale
– Toni Petrea