Naivitatea, de fapt acesta e subiectul!

Așadar, sâmbătă seara, contra Voluntariului, FCSB făcuse, în sfârșit, 2-1. Cu chiu, cu vai, după multe ratări, după ce mai fusese egalată o dată, în finalul primei reprize. 

În asemenea situații nu-ți dorești niciodată altceva decât să treacă minutele mai repede, să se fluiere finalul, să-ți iei punctele și să începi să te pregătești sârguincios de „finala” de la Buzău.

Candoarea golului primit

Despre acel minut 88, când FCSB a fost egalată, se discută sub toate aspectele, numai prin prisma fotbalului nu. Se studiază cu șublerul, cu micrometrul, poziția de ofsaid a lui Costin. 

Se filosofează, între dialectic și metafizic, pe seama ideii că în lipsa VAR trebuie dat credit atacului. 

Se invocă în desfășurarea acelei faze de toate, inclusiv influențe politice, telefoane date pe linie de partid, prime de joc oferite de CFR celor de la Voluntari, câte și mai câte. 

Nimeni nu vede însă cu câtă naivitate, chiar cu câtă candoare primește FCSB acel gol care o scoate, practic, din cursa pentru titlu.

Toată lumea în atac

În acel minut 88, portarul Voluntariului, Mihai Popa, a trimis spre terenul advers o degajare sănătoasă, de peste 50 de metri, dacă nu chiar de 60! Conducând cu 2-1, FCSB ar fi trebuit să aibă șase, șapte, poate chiar opt jucători în zona în care se presupunea că va ajunge acea degajare. 

Ei bine, roș-albaștrii aveau doar doi oameni în acea zonă, stoperii Miron și Cristea. În rest, toată lumea era în terenul advers. Cu ce scop, e greu de spus. Probabil că în căutarea golului trei, de care nu mai era nevoie.

Faultul obligatoriu

Așadar, vine acea minge lungă. Iulian Cristea pierde senin duelul aerian cu nou-intratul Olawale, de acolo mingea ajunge la cuplul Miron-C.Costin, sub controlul ultimului, care avansează. 

După ce a pierdut duelul cu mult mai firavul său adversar, Miron mai avea o variantă. Să-l faulteze, să-l țină, să-l tragă de tricou, orice. Ar fi luat cartonaș roșu, firește, dar e greu de crezut că Voluntariul ar fi transformat acea lovitură liberă de pe la vreo 20 de metri.

Salutări de la Chiellini!

Fără a face apologia faulturilor sau a jocului dur, în fotbal intervin și astfel de situații, în care trebuie să te sacrifici pentru echipă. Să ne aducem aminte de finala Euro 2020 din 2021, Italia-Anglia. 

Atunci, la 1-1, în ultimul minut al timpului regulamentar, Giorgio Chiellini n-a avut niciun scrupul în a-l trage de tricou pe mult mai tânărul și mai fâșnețul Bukayo Saka, țâșnit amenințător spre poarta lui Donnarumma. 

Chiellini a luat „galben”, s-a speculat că putea primi și „roșu”, dar în momentul în care s-a decis să întindă mâna spre gulerul adversarului probabil că italianul nu s-a gândit la culoarea cartonașului, ci doar să-și salveze echipa.

„Finala” care nu va mai fi

Sigur că toate aceste discuții sunt tardive acum, când ciorovăiala pe tema acordării creditului atacului pare mult mai interesantă. Dar dacă FCSB stătea bine în teren pe final de meci și dacă Miron făcea ce trebuia să facă, probabil că acum toată lumea chibița pe tema arbitrajului de la Buzău și toată săptămâna s-ar fi vorbit doar despre acea „finală” care acum s-a transformat într-un meci fără niciun rost.