FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Victor Pițurcă, interviu EXCLUSIV: „Simt și satisfacție pentru că naționala n-a mai avut rezultate după plecarea mea” » Analiză necruțătoare: „De ce vreți demisii acum?!”

Victor Pițurcă
Victor Pițurcă

Articol de - Publicat vineri, 17 iunie 2022 08:20 / Actualizat vineri, 17 iunie 2022 09:57

Victor Pițurcă (66 de ani), selecționer al naționalei de seniori timp de aproape 10 ani, în 3 mandate, face radiografia situației în care a ajuns acum prima reprezentativă. 

Victor Pițurcă:

  • Susține că FRF n-ar trebui învinovățită de cei care în 2014 îi cereau lui să plece, pentru a fi adus tehnician cu stil mai spectaculos;
  • Crede că naționala ar fi arătat „sigur mai bine dacă pe bancă era Boloni” și îi cere lui Edi Iordănescu să nu mai invoce labilitatea mental-emoțională a fotbalistului român;
  • Explică de ce Maxim poate fi valorificat doar în anumite condiții și oferă exemplul Van Gaal atunci când susține că, indiferent de valoarea jucătorilor, cheia unei naționale e selecționerul.

- Domnule Pițurcă, vreau un răspuns foarte sincer la următoarea întrebare: simțiți o satisfacție când vedeți că naționala nu are rezultate după ce ați plecat de acolo? 
- Sigur că mă încearcă o satisfacție. Unii din mass-media s-au comportat oribil la adresa mea, iar acum realizează singuri ce înseamnă să obții performanțe și rezultate la echipa națională. Probabil că tuturor li se pare ușor să bați formații precum Albania și Muntenegru, iată că nu e chiar așa și nici în viitor nu va fi. 

- Și...
- Sunt momente în care mă mir și eu cât de rău am ajuns, ce rezultate proaste am tot înregistrat în ultimii ani și cât de rău ne-am afundat. Evident că îmi pare rău, dar ca să-ți răspund direct la întrebare, da, simt și o satisfacție. Când aud ce dialoguri sunt prin emisiuni...

- Ce dialoguri? 
- Păi, văd că cei care nu mă mai doreau pe mine la echipa națională vin acum și sunt nemulțumiți, cer demisii.

Ședință explozivă între Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu la Federație! Avem detaliile: „TAIE în carne vie și cu riscul de a rata încă o calificare!”
SELECȚIONER
Ședință explozivă între Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu la Federație! Avem detaliile: „TAIE în carne vie și cu riscul de a rata încă o calificare!”

Victor Pițurcă: „Muntenegrenii sunt modești”

- Și nu e normal să ceară demisii dacă pierdem toate partidele? 
- Păi, de ce să ceară demisii? Nu țipau tot ei că nu e suficient doar să câștigăm meciuri când eram eu acolo, ci că trebuie să și jucăm ofensiv, spectaculos? Na, că v-a adus Federația antrenori tineri, care anunțau că joacă ofensiv, spectaculos, frumos! Nu au vrut ei antrenor străin? Ia, poftim, că l-a adus FRF pe Daum! Și acum tot nemulțumiți sunt? Îți spun eu care era problema atunci, în cazul meu: nu aveau de ce să se lege și au insistat pe prostia asta, că naționala nu juca ofensiv.

- Presa, ziariștii sunt liberi să discute, să aibă opinii, dumneavoastră în calitate de selecționer trebuie să vă raportați la ce spun 1-2 ziariști? 
- Nu era vorba doar despre unul-doi, ci de mai mulți. Problema era că nimeni nu-i combătea și se propaga ideea asta. O țineau langa și normal că suporterii o preluau, fiindcă oamenii sunt influențabili, iar atmosfera era proastă la meciuri.

- Au fost o surpriză pentru dumneavoastră aceste rezultate catastrofale? 
- Au fost, da, și știi de ce spun asta? Fiindcă toate adversarele din această grupă sunt exact de valoarea noastră. Poate jucătorii noști sunt chiar mai valoroși decât cei ai Muntenegrului. OK, îi au pe Marusic și pe Savic, dar aceștia n-au jucat.

„A revenit Van Gaal și nu o mai bate nimeni pe Olanda”

- Îl mai au și pe Jovetic. 
- Pe Jovetic lasă-l, că nu prea mai e la mare nivel, ceilalți doi, da, joacă la Lazio, Atletico, cluburi mari, dar atât. În rest, muntenegrenii sunt modești. Și cu toate acestea, am pierdut ambele meciuri. Suntem într-o situație foarte delicată, poate nu toată lumea e conștientă în ce pericol imens ne aflăm.

- Care anume? 
- Am tot luat-o la vale și dacă o mai ținem așa, vom fi în urna a 4-a, iar când se va întâmpla asta ne va fi aproape imposibil să ne mai calificăm pe undeva.

- Cum ați împărți vina? 
- La fotbal nu există un singur vinovat. Și noi, cei care am fost în fotbal, iar acum suntem pe margine, avem o vină. Și voi, ziariștii, aveți.

- Noi? 
- Da, voi! Sunteți în fenomen, sunteți vinovați. Apoi, FRF, fiindcă ea decide în privința selecționerului, și, evident, jucătorii și antrenorul. Acesta din urmă e și cel care plătește primul. Cine crede că la fotbal e simplu, mai ales la națională, e pe dinafară complet. Nu e suficient nici măcar să ai jucători buni, valoroși.

- Adică sugerați că tot selecționerul e cel care face diferența? 
- Nu sugerez, o spun clar! Și aici am un exemplu foarte la îndemână, Olanda. Are jucători fantastici, dar la Euro 2016 a lipsit, la Mondialul din 2018 a lipsit. Ce a urmat? L-au căutat pe Van Gaal, care se retrăsese de câțiva ani. A venit și acum nu o mai bate nimeni pe Olanda. La națională, contează enorm experiența antrenorului.

Victor Pițurcă: „Ar fi fost cu totul și cu totul altceva cu Boloni”

- Edi Iordănescu, că ajungem și la el, n-are experiență, n-a avut nici rezultate, dar FRF tocmai l-a reconfirmat. 
- Momentul e complicat, însă el nu trebuie schimbat acum, decizia FRF e cea corectă. Să fie lăsat să dispute și ultimele două jocuri și apoi putem să tragem concluzii. În niciun caz nu trebuie să i se dea în cap acum! Și el trebuie să fie suficient de puternic psihic pentru că e un tip care renunță prea ușor. Trebuie să se călească și să creadă că în septembrie va putea redresa situația.

- Credeți că dacă în locul lui ar fi fost Boloni, naționala ar fi arătat mai bine? 
- Sigur, da. Sută la sută!

- De ce sunteți atât de sigur? 
- Pentru că e cu totul și cu totul altceva experiența lui Loți. A antrenat în Franța, Belgia, Portugalia, a fost un an și la națională, contau enorm aceste lucruri. Da, ar fi avut un dezavantaj că nu cunoștea foarte bine jucătorii și i-ar fi luat ceva timp pentru evaluare, dar nu am fi fost aici cu el pe bancă. Și spun asta fiind sigur nu 99 la sută, ci sută la sută.

- Edi a tot repetat pe parcursul acestei acțiuni că jucătorii sunt slabi din punct de vedere mental-emoțional și că aceasta e una dintre principalele probleme. Sunteți de aceeași părere? 
- Nu! Exclus așa ceva! Și asta v-o spune unul care a lucrat 12 ani la echipele naționale. N-am avut jucători care să cedeze repede. Mi s-a întâmplat o singură dată.

- Când? 
- La meciul cu Olanda, ultimul din grupă la Euro 2008. Pregătisem o strategie în care 60-65 de minute să nu ne expunem defensiv, după care să încercăm să câștigăm în ultima treime a partidei. Dar jucătorii mei la pauză, deși cerusem să nu se afle rezultatul din celălalt meci, au fost informați că Italia conduce, apoi... 

- Ce a urmat?
- Tamaș a plecat la plimbare prin atac, n-am mai fost suficient de concentrați și am primit repede gol după pauză. Am pierdut acel joc, nu ne-am calificat, dar am fost foarte aproape și imediat au ieșit unii care să mă atace, niște mizerii incredibile. Ca să mă întorc la întrebare, dacă jucătorul român ar fi avut problema asta, atunci România n-ar mai fi existat deloc! Însă ea a fost la nivel de top, atât prin echipe de club, cât și prin națională.

Pițurcă: „Cu mine, Maxim a jucat doar bine și foarte bine”

- Deci e... 
- L-am văzut și eu pe Edi că vorbește de mental. Îi transmit să lase mentalul. Păi, tu ești antrenor, dacă ai porniri din astea mai științifice, atunci adu un psiholog! Totuși, pregătirea, strategia, absolut toate din jurul unui meci trebuie să fie ale antrenorului și doar ale lui. Edi să se ocupe de meci cum trebuie și să nu se mai gândească la mental și la lucruri de genul ăsta!

- Cum se poate explica, aș lua exemplul lui Maxim, situația că un fotbalist cu prestații extraordinare într-un campionat greu al Europei a arătat deplorabil la națională? 
- Chiar nu pot să-mi explic de ce Maxim a fost așa acum. Eu l-am debutat la națională, iar cu mine, Alex a jucat întotdeauna bine și foarte bine. Dar el trebuie simțit de antrenor, depinde ce îl pui să joace, el n-are cum să nu joace bine la ce calitate mare are, n-are cum! 

- Dar... 
- El e un fotbalist inteligent, are valoare mare de tot, însă are o particularitate: trebuie să știi ce poziție să îi dai, în funcție de adversar, fiindcă el poate să joace pe oricare post din atac, dar nu poate oricând, orice, cu oricine. E o diferență mare.

- Am văzut un cadru în repriza a doua, în România - Muntenegru 0-3, care pe mine, ca ziarist, m-a surprins: Andrei Ivan, care era în afara lotului de 23, era în tribune cu ceilalți „tricolori” și cu alți membri ai staff-ului și vorbea la telefon. Vi se pare Ok? 
- Văd frecvent așa ceva și pe afară, jucători care stau în tribună și sunt cu telefonul la ureche. De ce n-ar fi OK? Ce treabă avea el cu meciul?, nu făcea parte din lot pentru acel joc. Nu e de acuzat.

- Concluzia: credeți că naționala își va reveni și va începe să urce sau va coborî și mai tare? 
- Pfuu... Greu de zis. O să am un răspuns după cele două meciuri din septembrie. După ce am văzut acum, în această acțiune, spun că, din păcate, avem toate șansele să ne ducem și mai jos.

21era locul ocupat de România în clasamentul FIFA în momentul în care Pițurcă a plecat, octombrie 2014, în spatele nostru fiind atunci țări precum Polonia, Turcia, Danemarca, Suedia, Serbia, Austria, Cehia, Țara Galilor, Rusia, Ungaria

Mai multe știri despre echipa națională: 

Rednic e furios: „De ce mergem tot cu Edi Iordănescu?” + Cei 3 „tricolori” pe care nu i-ar mai convoca

„Să vă spun un secret!” » Detaliul care l-a uimit pe Dorinel Munteanu la naționala lui Edi Iordănescu: „Nu am văzut niciodată așa ceva”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (23)
ionutz6
ionutz6  •  20 Iunie 2022, 10:54

Cel mai frumos fotbal (daca se poate vorbi de asa ceva la nationala Romaniei) l-am vazut cu Radoi selectioner. Nu aveam mari rezultate (desi incepuse sa se mai indrepte niste lucruri), dar jucau frumos, pressing, posesie, incepuse aproape sa-mi faca placere sa ma uit la ei. Eu l-as fi tinut pe Radoi selectioner macar 2 ani, sa vedem unde se duce. Si nu as mai fi cascat gura la desteptii din presa, care sunt numai pe scandal sa vanda cearsaful ala de ziar sa manance si gura lor o prajitura...

paolo17
paolo17  •  18 Iunie 2022, 06:21

Declarația din titlu arata care este, de fact. caracterul personajului: mic, meschin, razbunator. Așa a fost toată viața.

Biruintei36
Biruintei36  •  17 Iunie 2022, 19:24

Dezastrul fotballului romanesc a inceput odata cu golirea tribunelor de spectatori .De atunci s-a pierdut interesul .banii si emulatia pentru fotbal .Iar disparitia acestora a fost provocata de nenumaratele "blaturi "din fotbalul nostru patronat de 'Nasu'si Corleone .Ei sunt groparii fotbalului romanesc .De altfel in aceea perioada atat o parte din ziaristi cat si comentariile cititorilor avertizau asupra pericolului de distrugere a fotbalului din Romania din cauza blaturilor .Am fost prezent la meciuri in care spectatorii au parasit arena la pauza cand si-au dat seama ca asista la asa ceva .Din aceste cauze standardul de pregatire a jucatorilor este foarte scazut .Vorbim de antrenori la echipa nationala X,Y,Z.?Cu acesti jucatori niciun antrenor din lume nu poate face performanta .Nu au tehnica necesara stapanirii mingiei .Uitati-va am fost jaloanele bosniacilor ne-au driblat cand au vrut ca pe maidan iar noi nu am avut odata un drbling ca lumea pentru ca nu avem mingicari nu sta mingia langa ei ,nu stiu ce sa faca cu ea .Ii invata Boloni abecedarul fotbalului ?Cat priveste Piturca el a profitat de o generatie de exceptie care juca si fara selectioner ca doar nu antrena el pe Hagi et.co .Jucatorii romani actuali cu mici exceptii sunt pierduti pentru fotbalul mare ,trebuie sa crestem alta generatie cu alta mentalitate .

Vezi toate comentariile (23)
Comentează