INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Chelsea încearcă primul mare transfer din noua eră » Ofertă pentru un star de la Manchester City

Raheem Sterling/ foto: Imago Images
Raheem Sterling/ foto: Imago Images

Articol de GSP - Publicat luni, 20 iunie 2022 18:12 / Actualizat luni, 20 iunie 2022 18:50

Chelsea încearcă să facă primul mare transfer de la vânzarea clubului de către Roman Abramovich. Londonezii au făcut o ofertă pentru Raheem Sterling (27 de ani), de la Manchester City.

Conform lui Fabrizio Romano, jurnalist specializat în transferuri, „albaștrii” au oferit 25 de milioane de euro plus bonusuri în funcție de performanță, dar „cetățenii” au refuzat.

Chelsea nu vrea însă să renunțe și pregătește o nouă ofertă. Potrivit sursei menționate, campioana Angliei ar dori să încaseze 55 de milioane de euro în schimbul lui Sterling.

Ar fi șocul anului! Neymar ar vrea să se retragă din națională după CM 2022: „Mi-a mărturisit că-n curând va spune adio”
BRAZILIA
Ar fi șocul anului! Neymar ar vrea să se retragă din națională după CM 2022: „Mi-a mărturisit că-n curând va spune adio”

Chelsea, ofertă pentru Raheem Sterling

După transferurile lui Erling Haaland și Julian Alvarez, Manchester City vrea să scape de doi jucători ofensivi importanți din sezoanele trecute: Raheem Sterling și Gabriel Jesus.

Ambii ar putea rămâne însă în Premier League, fiind doriți de Chelsea, respectiv Arsenal. În schimbul celor doi, „cetățenii” ar dori să obțină aproximativ 110 milioane de euro.

După ce a început negocierile cu Inter pentru cedarea lui Lukaku sub formă de împrumut, Chelsea vrea un înlocuitor pe măsură pentru zona ofensivă. Dacă se vor înțelege cu Manchester City și îl vor transfera pe Sterling, Londonezii ar bifa primul transfer de răsunet după preluarea clubului de Todd Boehly, de la Roman Abramovich.

Internaționalul englez joacă la campioana din Premier League din 2015, când era cumpărat de la Liverpool în schimbul a 64 de milioane de euro. În acest sezon, Sterling a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, cu 17 goluri și 9 assist-uri în 47 de meciuri, în toate competițiile.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Noul jucător de la Real Madrid nici nu a vrut să audă de interesul Barcelonei: „Madrid sau nimic”

Zidane dezvăluie cine-l putea opri înainte să-l lovească pe Materazzi: „Ar fi fost un ceva imens să îl am lângă mine”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitura zilei a fost dată de liderul campionatului » A semnat până în 2026
Superliga
Lovitura zilei a fost dată de liderul campionatului » A semnat până în 2026
Prima țintă a lui Mutu la Petrolul » Negocieri cu jucătorul de la FCSB
Superliga
Prima țintă a lui Mutu la Petrolul » Negocieri cu jucătorul de la FCSB
Uluitor! Ovidiu Burcă, dat afară după doar o lună
Liga 2
Uluitor! Ovidiu Burcă, dat afară după doar o lună

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează