Articol de Bogdan Cioara (Arad) - Publicat luni, 27 iunie 2022 19:24 / Actualizat luni, 27 iunie 2022 19:54
După sistarea negocierilor dintre UTA și cei 4 investitori care studiază de câteva luni situația financiară a clubului arădean, cu intenția de a prelua destinele „Bătrânei Doamne”, cele două părți s-au așezat din nou la masa tratativelor.
O primă întâlnire a fost mediată zilele trecute tocmai de Călin Bibarț, primarul orașului Arad. Discuțiile au avut loc în biroului edilului de la km 0, între Alexandru Meszar, membru în conducerea UTA și conducător de facto al roș-albilor, Marius Grada, ca reprezentant al celor 4 investitori și Suporter Club UTA.
Invitația lansată de UTA
„Pentru ca aceste negocieri în viitor să se desfășoare într-un mod adecvat și profesional și într-un ritm mai avansat, suntem în curs de contractare a firmei de avocatură Lanevschi & Lanevschi, care să ne reprezinte în relații cu posibili investitori, să încheie tranzacții și să comunice mass-mediei stadiul tratativelor existente”, a fost fraza din comunicatul emis pe site-ul clubului UTA care a reaprins speranța și i-a determinat pe Simion Apreutese și ceilalți oameni de afaceri să continue demersurile pentru preluarea clubului și implementarea proiectului UTA Next Gen.
Poziția suporterilor UTA
Paginile rețelelor de socializare au debordat de optimism după afișarea fotografiei din biroul primarului.
„Domnul primar (n.r. Călin Bibarț) a adresat îndemnul de a lăsa deoparte ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile și de a ne concentra pe soluții. Important este faptul că domnul Alexandru Meszar și reprezentanții investitorilor au căzut de acord să reia negocierile exact de la momentul în care au fost întrerupte, atunci când discuțiile erau aproape finalizate. Sperăm că în scurt timp toate procedurile juridice vor fi finalizate“, au fost cuvintele lui Dan Proca, președintele Suporter Club UTA.
Apelul grupului de investitori
„Detaliile pentru finalizarea tranzacției vor fi stabilite de avocații celor doua părți – Lanevschi & Lanevschi din partea clubului UTA, respeciv Av. Radu Buda și Costas, Negru&Asociații - din partea grupului de investitori UTA NextGen.
Având în vedere negocierile punctuale care vor fi purtate de casele de avocatură amintite mai sus, rugăm înțelegere și răbdare din partea suporterilor și iubitorilor UTA-ei. Pentru noi doar UTA contează!”, au transmis Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudolf Vizental, Marius Grada.
Finanțările au început la UTA
De menționat că după ce discuțiile au fost sistate, Cătălin Juncan, un om de afaceri din grupul celor 4, a plătit din propriul buzunar Gps-uri pentru jucătorii echipei UTA în valoare de 20.000 euro, acestea ajungând în Slovenia, la Rogla, unde echipa se află în cantonament, sub conducerea antrenorului Ilie Poenaru.
Totul pentru ca jucătorii și staff-ul tehnic să aibă condițiile necesare și să nu simtă tensiunea de acasă, înainte de startul noului sezon competițional.
VIDEO. Claudiu Keșeru, prezentat oficial la UTA: „Garantez că voi da totul pe teren!”
Citește mai multe știri din Liga 1:
CSU Craiova confirmă primul transfer al verii și anunță încă o mutare
Mutarea anticipată s-a oficializat » Ce fotbalist a transferat Marius Croitoru la FCU Craiova