Articol de Aurelian Rotea - Publicat marti, 28 iunie 2022 08:27 / Actualizat marti, 28 iunie 2022 09:27
Rapid s-a axat la capitolul achiziții pe jucători cu potențial mare, dar care au dezamăgit în ultima vreme.
La doar un sezon după revenirea în prima ligă, Rapid își propune să se bată la titlu în următorii ani, obiectivul fiind anunțat chiar de către noul acționar, Dan Șucu. După ce au renunțat la 10 jucători, oficialii din Grant s-au pus pe treabă și au început campania de achiziții, care ar trebui să transforme Rapidul dintr-o echipă de play-out într-una care se va lupta pentru campionat.
Trei dintre jucătorii transferați până acum, Paul Iacob, Ciobanu și Florin Ștefan, au însă cifre mai slabe în campionatul trecut decât titularii pe care Rapidul i-a avut pe posturile respective.
Andrei Ciobanu, sub Ilie și Ioniță
De la venirea lui Mutu, Rapid a jucat în majoritatea partidelor în sistemul 4-2-3-1, având la închidere cuplul format din Albu și Kait, și în linia de 3 pe Rareș Ilie, Alex Ioniță II și Antonio Sefer.
Singura posibilitate ca fostul internațional să evolueze ca titular la Rapid ar fi dacă Mutu ar schimba sistemul în 4-3-3, așezare ce a mai folosit-o în două meciuri, unde să evolueze în compartimentul median alături de Albu și Kait, luându-i locul lui Alex Ioniță II, fie să evolueze ca mijlocaș dreapta sau număr 10 în 4-2-3-1, în locul aceluiași Ioniță sau al lui Rareș Ilie.
Acest lucru va fi dificil însă pentru jucătorul venit de la Farul. Rareș Ilie a fost cel mai important jucător ofensiv al echipei în sezonul trecut, îndeplinind de asemenea și regula U21, în timp ce Ioniță a început să reintre în forma care l-a consacrat, având un progres și mai bun cu Mutu pe bancă.
În topurile InStat, Rareș Ilie îl depășește pe Ciobanu la toate capitolele ofensive importante, în vreme ce Ioniță II îl „bate” la goluri marcate și la șanse de gol create, deși are cu 50% mai puține meciuri decât fostul jucător al lui Hagi.
Cifrele ofensive ale lui Ciobanu din sezonul trecut în comparație cu rivalii săi
Iacob și Ștefan par variante de rezervă la Rapid
Nici în compartimentul defensiv Rapid nu a adus jucători care să intre ca titulari. Conform cifrelor furnizate de InStat, Dragoș Grigore are cei mai buni parametri, peste Săpunaru și Iacob. Cristi Săpunaru este însă liderul din teren al echipei și va fi extrem de greu de lăsat în afara primului „11".
În ceea ce privește postul de fundaș stânga, Morais îl depășește pe Florin Ștefan la aproape toate capitolele, fiind mult mai important și în atac, unde a adunat 2 goluri și 2 pase decisive.
Cifrele lui Iacob în comparație cu rivalii săi
Comparație între Morais și Florin Ștefan
Costache a marcat mai mult, însă are cifre sub Sefer
În ciuda faptului că a prins rar terenul la CFR în sezonul trecut, Valentin Costache a reușit să înregistreze 3 goluri și 3 assist-uri, având cu două reușite mai mult decât Sefer, dar a fost sub concurentul său pe post la alte capitole importante, cum ar fi ocaziile de gol create, acuratețea paselor și centrărilor sau faza defensivă.
Pentru meciurile din Liga 1 în care a evoluat în sezonul trecut, Costache a primit un index InStat de 155, indice ce înregistrează toți parametrii de performanță ai jucătorilor, mult inferior lui Sefer, care a obținut un indice de 210.
VIDEO Rapid a sărbătorit 99 de ani de la înființarea clubului din Giulești
Citește și:
Rică Răducanu vrea titlul în Giulești: „De ce nu? Ce fotbal avem noi acum?”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”