Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat marti, 28 iunie 2022 21:43 / Actualizat joi, 30 iunie 2022 21:25
După ce a găzduit Saga Festival, la Arena Națională a început procesul de înlocuire a suprafeței de joc, iar astăzi s-a finalizat de montat gazonul, care a costat 500.000 de euro și care va fi unul hibrid: 70% iarbă naturală și 30% sintetic, exact ca acela pe care UEFA l-a pus anul trecut pentru organizarea Campionatului European.
Veste bună pentru FCSB. Va putea evolua pe Arena Națională încă din prima etapă a viitorului sezon și va beneficia și de un gazon de 5 stele. Exact ca suprafața precedentă, cea montată de UEFA în luna mai 2021 pentru organizarea Campionatului European.
La București s-au disputat 3 meciuri în grupe, plus optimea de finală dintre Franța și Elveția, iar calitatea suprafeței de joc a fost, de departe, cea mai bună care a existat pe Arenă de la inaugurare și până acum.
De ce a fost nevoie ca Primăria să înlocuiască iarba? Fiindcă la începutul lunii iunie stadionul a găzduit Saga Festival, 3 zile de eveniment, la care au participat peste 150.000 de oameni. Gazonul s-a deteriorat și, conform contractului dintre cel care administrează și cel care a închiriat, a căzut în sarcina celor de la Saga Festival să acopere în întregime costurile de înlocuire a gazonului. Iar prețul plătit e de 500.000 de euro.
Bun de joc la startul Ligii 1
Gazonul va fi fix la standardele cerute și impuse de UEFA anul trecut. Unul hibrid: 70% din suprafața de joc va fi iarbă naturală și 30% fibre sintetice. Pe parcursul zilei de astăzi s-au montat ultimele porțiuni de gazon, adus din Italia, iar în zilele următoare se va trece la procesul de întreținere și de pregătire a terenului pentru meciurile de fotbal.
Vor fi instalate inclusiv aparatele care ajută iarba la procesul de fotosinteză, mai ales că din cauza structurii stadionului, gazonul nu beneficiază pe întreaga durată a zilei de lumină naturală.
Primăria a dat asigurări celor cu care a colaborat pe parcursul sezonului trecut sau în anii precedenți, FCSB, Rapid, FRF, că la jumătatea lunii iulie, atunci când va debuta noul sezon de Liga 1, Arena Națională va fi disponibilă pentru a găzdui meciuri.
FCSB a anunțat că va susține aici toate jocurile de pe teren propriu, în vreme ce Rapid va pleca din Giulești la partidele la care va estima că va atrage în tribune peste 15.000-20.000 de spectatori.
SAGA încă 5 ani pe Arena Națională
Organizatorii au fost încântați de cum a ieșit festivalul și în perioada următoare vor semna un acord cu Primăria București pentru următorii cinci ani. Începând din 2023 până în 2027 inclusiv. Conform lui Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, în conturile municipalității au intrat 1,5 milioane de lei din închirierea Arenei Naționale pentru SAGA Festival din acest an.
O medie de un gazon pe an. Cost total: 4,1 milioane euro
Arena Națională a fost inaugurată în septembrie 2011. După un singur meci, suprafața de joc a trebuit schimbată. Apoi, s-a păstrat o frecvență de o schimbare la fiecare an calendaristic. Noua suprafață de joc e cea de-a 12-a montată.
Gazon Perioada folosirii Nr. Meciuri Cost (euro) 1 septembrie 2011 1 80.000 2 septembrie 2011 - martie 2012 17 250.000 3 mai 2012 - august 2012 10 1.000.000 4 septembrie 2012 - noiembrie 2012 13 350.000 5 noiembrie 2012 - august 2013 27 200.000 6 septembrie 2013 - septembrie 2014 20 250.000 7 noiembrie 2014 - octombrie 2016 50 200.000 8 octombrie 2016 - august 2017 33 200.000 9 august 2017 - august 2019 42 300.000 10 septembrie 2019 - martie 2021 37 240.000 11 mai 2021 - mai 2022 34 500.000 12 iunie 2022 - ??? ?? 500.000
284 de meciuride fotbal s-au disputat pe Arena Națională
63%din totalul meciurilor jucate pe Arenă au fost cu FCSB în calitate de gazdă (178 meciuri), urmează Dinamo 14% (40 meciuri) și echipa națională 10,5% (30 meciuri)
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”