SPORTURI  »  FORMULA 1  »  SILVERSTONE

ATENȚIE, IMAGINI DURE Accident înfiorător la Silverstone » Mașina lui Zhou s-a RĂSTURNAT și a fost luat cu targa! Primul mesaj al pilotului

Zhou Guanyu // foto: Guliver/gettyimages +14   FOTO
Zhou Guanyu // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat duminica, 03 iulie 2022 17:42 / Actualizat duminica, 03 iulie 2022 20:18

Primul tur din Marele Premiu al Marii Britanii, cursa de Formula 1 de la Silverstone, a fost marcat de un accident înfiorător. Lovit de George Russell (Mercedes), monopostul lui Zhou Guanyu (Alfa Romeo) s-a răsturnat și a ieșit în afara circuitului cu podeaua în sus. Veștile sunt îmbucurătoare, starea pilotului chinez fiind una bună.

UPDATE ora 19:25 - Mesajul lui Zhou Guanyu

După ce a părăsit centrul medical, pilotul Alfa Romeo a făcut un selfie pe care l-a publicat pe contul personal de Twitter: 

„Sunt OK, totul în regulă. Halo (n.r. - dispozitivul de protecție al monoposturilor din seriile Formula) m-a salvat astăzi. Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele călduroase!”

Marele Premiu al Marii Britanii în Formula 1: Cursă de senzație la Silverstone » Carlos Sainz jr, prima victorie din carieră + Leclerc, Perez și Hamilton, duel incendiar în ultimele tururi
MP al Marii Britanii
Marele Premiu al Marii Britanii în Formula 1: Cursă de senzație la Silverstone » Carlos Sainz jr, prima victorie din carieră + Leclerc, Perez și Hamilton, duel incendiar în ultimele tururi

Accident grav la Silverstone, cu Zhou Guanyu și George Russell implicați 

Precum în 2021, când Max Verstappen a lovit parapetul la mare viteză, un accident grav a avut loc și la ediția din 2022 a Marelui Premiu din Marea Britanie. 

În turul 1, pe linia de start-finiș, Pierre Gasly (AlphaTauri) i-a „ciupit” roata stânga-spate lui George Russell, pilot Mercedes. 

Britanicul a pierdut controlul bolidului, care a ricoșat în lateralul monopostului condus de Zhou Guanyu. În acel moment, mașina chinezului s-a răsturnat și a fost aruncată astfel în afara circuitului, până în zona tribunei. 

+9 FOTO

După minute bune în care nu s-a știut nimic despre starea pilotului chinez, echipa sa, Alfa Romeo, a transmis că acesta este conștient, că a fost transportat la centrul medical de la circuit pentru primele verificări. Zhou a fost scos din monopostul distrus pe targă. 

La aproximativ o oră distanță de la acel moment, Formula 1 a comunicat că Zhou a părăsit centrul medical, starea sa fiind una bună. 

Sistemul de protecție Halo l-a salvat!

Introdus în 2018, sistemul Halo a fost aspru criticat de echipele și piloții din Formula 1, dar și de fani. FIA a trecut peste votul echipelor, 9 poziționându-se atunci împotriva sistemului, și l-a introdus pe lista cerințelor obligatorii. 

Abuzează ADN-ul Formulei 1. Spun că e vorba de siguranță, dar în fiecare sport există riscuri.
Max Verstappen, campionul mondial en-titre, în 2018

Jean Todt, președintele FIA de atunci, a rămas surprins de reticența piloților: „Memorie scurtă... Încercam să-mi aduc aminte cum am ajuns la acest sistem și mi-am dat seama că a pornit tot de la piloți. În 2015, am primit o scrisoare semnată de Button, Vettel și Wurz, care ne solicitau să găsim o metodă prin care să protejăm capul piloților”.

Halo este o măsură de siguranță în plus care protejează capul piloților. Este vorba de o structură din titan prinsă în trei puncte de monopost chiar deasupra cockpit-ului și cântărește în jur de 9 kilograme. Astăzi, sistemul Halo i-a salvat viața lui Zhou, protejându-i capul în momentul în care monopostul s-a răsturnat violent.

Accident teribil în Formula 2! » S-a urcat cu monopostul peste un adversar și era să provoace o tragedie
Formula 2
Accident teribil în Formula 2! » S-a urcat cu monopostul peste un adversar și era să provoace o tragedie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (1)
1945sv0509
1945sv0509  •  03 Iulie 2022, 21:44

"Masina s-a rasturnat si a fost luat cu targa", curata expresie patent gsp.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close