Articol de GSP - Publicat luni, 04 iulie 2022 19:44 / Actualizat luni, 04 iulie 2022 20:02
Răzvan Lucescu (53 de ani), antrenorul lui PAOK Salonic, a dezvăluit că se gândește să iasă din antrenorat peste câțiva ani.
Răzvan Lucescu are 9 trofee cucerite ca antrenor, cele mai multe la PAOK și Al Hilal, câte 3.
În vara lui 2021, Răzvan Lucescu a fost convins să revină pe banca lui PAOK, acolo unde a trăit câteva dintre cele mai frumoase clipe din carieră.
Acum, înainte de startul unui nou sezon, fostul selecționer al României dezvăluie că și-a creionat deja planul de retragere.
Răzvan Lucescu: „Mă gândesc serios să mă opresc”
„Iubesc ceea ce fac, dar de asemenea mă gândesc serios ca în 2, 3, 4 ani să mă opresc. Ăsta e planul acum, dar peste 2-3 ani poate mă voi răzgândi. Viața te pune în situații ciudate, complet diferite, care te provoacă să-și schimbi opinia”, a spus Răzvan Lucescu într-un interviu acordat canalului de YouTube al clubului.
„Am făcut o treabă fantastică aici. Sunt în istoria lui PAOK și voi rămâne aici, nimic nu va schimba asta, nici dacă voi avea o perioadă proastă”, a mai afirmat Răzvan, care susține că nu vrea să urmeze o carieră precum a avut tatăl său, în activitate și la 76 de ani:
„Nu vreau să fiu tatăl meu, nu m-am comparat cu el. Mă bucur de trofeele pe care le-am câștigat, am realizat multe lucruri bune. Ce mai am să-mi demonstrez? Am făcut-o deja”.
Mai multe știri din fotbalul internațional:
Barcelona, de neoprit în mercato! Două transferuri anunțate oficial în 3 ore
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”