Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 iulie 2022 21:40 / Actualizat miercuri, 06 iulie 2022 21:50
Rafael Nadal (36 de ani, locul 4 ATP) a câștigat un adevărat thriller în sferturile de la Wimbledon, 3-6, 7-5, 3-6, 7-5, 7-6 (10-4) cu Taylor Harry Fritz (24 de ani, locul 14 WTA).
Așadar, semifinalele Wimbledon 2022 de pe tabloul masculin sunt:
- Novak Djokovic (35 de ani, locul 3 ATP) - Cameron Norrie (26 de ani, locul 12 ATP)
- Rafael Nadal - Nick Kyrgios (27 de ani, locul 40 ATP)
Supraviețuitorul! Rafael Nadal, în semifinalele Wimbledon 2022 după un supermeci
Fritz a tranșat rapid primul set, în doar 38 de minute, deși a debutat cu un game pierdut pe propriul serviciu. Americanul a adjudecat două breakuri în fața spaniolului care s-a confruntat și cu probleme medicale în setul secund, când a acuzat dureri în zona abdominală și a mers la vestiare pentru un time-out medical.
Nadal a revenit, s-a pus pe picioare și a câștigat un set doi extrem de epuizant, întins pe aproape o oră. Următoarele seturi s-au desfășurat parcă în oglindă cu primele două. Fritz a preluat conducerea, set la 3, în vreme ce Nadal s-a impus și a egalat cu un alt 7-5 în setul 4.
Decisivul a fost cireașa de pe tort pentru unul dintre cele mai spectaculoase dueluri din 2022. Lupta de 4 ore și jumătate de pe Terenul Central s-a încheiat la supertie-break, câștigat de supraviețuitorul Nadal cu 10-4.
38 de semifinale de Grand Slamare Rafael Nadal în carieră, aceasta e a 8-a la Wimbledon
3 dintre cele 4 sferturide pe tabloul masculin de la Wimbledon au avut nevoie de set decisiv. Excepția: Garin - Kyrgios, încheiat 4-6, 3-6, 6-7
Rafael Nadal: „Am crezut că nu voi termina meciul”
La finalul partidei, Rafael Nadal a vorbit despre problemele medicale: „Corpul în general e bine, în zona abdominală ceva nu e în regulă, trebuie să recunosc. A trebuit să găsesc o cale pentru a servi diferit. În multe momente m-am gândit că nu voi putea termina meciul. Terenul, energia, ceva în plus m-au ajutat să merg mai departe însă”.
Sincer, m-am bucurat să joc un asemenea meci în fața voastră, a fanilor. Vă mulțumesc foarte mult pentru sprijin. A fost o după-amiază grea în fața unui jucător foarte bun. Merită felicitat Taylor, a jucat bine tot sezonul. N-a fost ușor deloc
Rafael Nadal
Cele mai tari imagini din meciul Rafael Nadal - Taylor Harry Fritz
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”