Articol de Roxana Fleşeru, Raed Krishan (foto) - Publicat miercuri, 20 iulie 2022 18:46 / Actualizat miercuri, 20 iulie 2022 19:04
Dublul campionul mondial David Popovici (17 ani) și antrenorul Adrian Rădulescu (32 de ani) au fost decorați astăzi de președintele Klaus Iohannis (63 de ani).
- În 2022, David Popovici a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de seniori, în probele de 100 și 200 de metri
- Sportivul legitimat la CS Dinamo a cucerit 5 medalii și la Europenele de juniori de la Otopeni: aur la 200 de metri liber, aur la 100 de metri liber, aur la 50 de metri liber, aur cu ștafeta de 4X100 liber masculin, aur în ștafeta de 4X100 mixt.
Luni, 27 iunie, David Popovici era premiat de premierul Nicolae Ciucă. Dublul campion mondial a primit un cec în valoare de un milion de lei.
Astăzi a venit rândul președintelui Klaus Iohannis să îl decoreze cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. Antrenorul Adrian Rădulescu a primit Ordinul Național pentru merit în grad de Cavaler.
David Popovici, decorat de Klaus Iohannis
Într-o ceremonie de 15 minute, în care s-a cântat și "Deșteaptă-te, române!", și la care au participat membrii familiei, ai echipei sale, apropiați, dar și Mihai Covaliu și George Boroi, cei care conduc Comitetul Olimpic și Sportiv Român, David și-a exprimat mulțumirea pentru statul român, dar și pentru cei care l-au ajutat de-a lungul vremii să ajungă atât de departe.
„Sunt convins că suntem doar la început și avem o misiune pe care încercăm să o ducem la capăt și anume să facem o prioritate națională, să facem sportul un ambasador al țării pentru că merită și face lucruri foarte frumoase.
Prin această misiune a noastră să îndemnăm cât mai mulți copii să aibă o viață activă, să avem o societate cât mai sănătoasă, educată din punct de vedere sportiv și care să poată să facă mișcare în condiții foarte bune pentru că noi credem că asta va face o lume mult mai bună", a spus David.
Klaus Iohannis, mesaj pentru David Popovici
„Sunt foarte bucuros să vă întâlnesc și să vă felicit atât personal, cât și în numele tuturor românilor pentru rezultatele deosebite obținute în cadrul Campionatelor Mondiale și Europene de Natație. Transmit cu acest prilej felicitări tuturor sportivilor români care au participat la aceste competiții, precum și antrenorilor și membrilor delegațiilor.
La doar 17 ani, ați reușit performanța extraordinară de a deschide un noul capitol în istoria natației românești. În semn de prețuire, vă confer astăzi cea mai înaltă distincție a statului român pentru parcursul sportiv de excepție de până acum.
Apreciez în mod deosebit energia cu care ați vorbit publicului despre participarea la activități sportive și despre beneficiile unui stil de viață activ și sănătos.
Nu trebuie să uităm că, în tot acest timp, în spatele succesului unui campion stă o echipă bine sudată, acei oameni discreți, care împărtășesc fiecare moment și emoție.
Vreau să transmit mulțumiri și aprecieri familiilor, membrilor echipei, prietenilor și profesorilor care vă susțin și vă încurajează. Însă cei mai importanți sunt părinții, care merită întreaga recunoștință pentru modul în care v-au crescut și îndrumat, pentru susținerea lor, precum și pentru toate sacrificiile făcute”, a transmis Klaus Iohannis, potrivit presidency.ro.
Rezultatele sportivilor obligă autoritățile să facă o prioritate din acest domeniu. Sportul, în definitiv, este despre educație, disciplină, pasiune, talent, fairplay, este despre o societate care se dezvoltă armonios și sănătos. Fiecare tânăr sportiv trebuie să se simtă susținut și încurajat de autorități, iar aici fac un apel cât se poate de clar către decidenți.
Implicați-vă și creați cadrul de care sportivii noștri au nevoie pentru a face performanță! Sportivii noștri au nevoie de mai multă implicare din partea autorităților centrale și locale, atât din punct de vedere financiar, cât și prin dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sportive, astfel încât aceștia să se poată antrena la cele mai înalte standarde
- Klaus Iohannis
Într-o ceremonie de 15 minute, în care s-a cântat și "Deșteaptă-te, române!", și la care au participat membrii familiei, ai echipei sale, apropiați, dar și Mihai Covaliu și George Boroi, cei care conduc Comitetul Olimpic și Sportiv Român, David și-a exprimat mulțumirea pentru statul român, dar și pentru cei care l-au ajutat de-a lungul vremii să ajungă atât de departe. „Sunt convins că suntem doar la început și avem o misiune pe care încercăm să o ducem la capăt și anume să facem o prioritate națională, să facem sportul un ambasador al țării pentru că merită și face lucruri foarte frumoase. Prin această misiune a noastră să îndemnăm cât mai mulți copii să aibă o viață activă, să avem o societate cât mai sănătoasă, educată din punct de vedere sportiv și care să poată să facă mișcare în condiții foarte bune pentru că noi credem că asta va face o lume mult mai bună", a spus David.
Alte personalități din lumea sportului care au primit Ordinul Național "Steaua României" în grad de cavaler:
- 2009 - Mircea Lucescu
- 2012 - Octavian Morariu
- 2014 - Anghel Iordănescu
- 2017 - Emerich Ienei
- 2018 - Simona Halep
- 2019 - Ivan Patzaichin
David Popovici, decorat de Klaus Iohannis
VIDEO 200.000 € și 37 de secunde de strângeri de mână » Cum a arătat întâlnirea dintre David Popovici și premierul Nicolae Ciucă
Citește și alte știri din sportul românesc:
VIDEO Maria Boldor, medalie de bronz la Campionatele Mondiale de scrimă!
VIDEO Gabriela Ruse se prăbușește în clasament! Eliminarea de la Hamburg o scoate din top 100 WTA
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”