Articol de Marius Mărgărit - Publicat duminica, 24 iulie 2022 20:20 / Actualizat duminica, 24 iulie 2022 21:16
U Cluj și CS Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 1-1, în cel de-al treilea meci al zilei din Liga 1. „Șepcile Roșii” au avut o primă repriză entuziasmantă, dar oltenii s-au regrupat și au plecat de la Mediaș cu un punct.
Tot în deplasare, după remiza de la București cu FCSB, U Cluj avea de înfruntat o altă candidată obișnuită la titlu, CSU Craiova, care nu se întâlnise cu victoria de la începutul acestui sezon. Cu fanii alături și la Mediaș, elevii lui Lincar au început ceva mai timid, oltenii au dat primele raiduri în jumătatea ardelenilor, dar s-au stins repede.
După doar câteva minute, clujenii deschideau scorul, ca și cu FCSB, dar la capătul unei lovituri libere din care Filip a fost mai rapid decât toată defensiva oaspete. Ajutat și de o deviere a lui Ely Fernandes, care a început să bântuie ca un liliac reduta din Bănie.
Golul a descătușat gazdele, ce au revenit la acel fotbal combinativ-agresiv etalat cu FCSB. Iar craiovenii n-au avut nicio replică. Piesele lor forte, Markovici, Bairam, Ivan sau Câmpanu au tins spre zero realizări.
Și nici oamenii de la munca de jos, Alex Crețu sau Vână nu au reușit să oprească momentele de iureș din propria treime. Iar Clujul nu avea de gând să se oprească, tot căuta desprinderea. Chipciu, execent servit de Ely, n-a putut trece de plonjonul lui Lazar, cel care a parat apoi, cu pieptul și la trasorul neobositului Remacle. Nici repriza de ploaie torențială n-a reușit să-i trezească pe juveți.
Laszlo Balint rămâne fără victorie la Universitatea Craiova
Rezerve doar pentru egalare De la vestiare, oltenii au intrat cu trei oameni proaspeți. Și s-a văzut. Găman a semnat prima lor mare ocazie din meci, în minutul 50, când din 3 metri n-a reușit să găsească poarta. A fost un avertisment. Revenirea oaspeților n-a produs pagube în apararea clujenilor, care, după aproape un sfert de oră, au dat iar semne de viață.
FOTO: facebook.com/FCUCluj & facebook.com/UCVOficial
Dar nu la fel ca în prima parte. Și, la următorul corner, Papp avea să profite de ezitarea lui Ispas și să restabilească egalitatea.
De aici, Craiova a insiatat, dar fără mari ocazii, Clujul s-a tot retras și a apărut tot mai rar în preajma careului advers. Gazdele au părut mulțumite cu încă o remiză cu un adversar cu ștaif, mai ales că nici Lincar, deși avea ceva soluții ofensive, mutat târziu. Schimbăricare n-au mai adus nici ele mare lucru. Clujenii și juveții rămân astfel abonați deocamdată la X, cu câte două remize în acest debut de sezon în Superligă.
3.500 de spectatoriau asistat la confruntarea de la Mediaș
Universitatea Craiova a avut două reprize distincte. În prima repriză nu a existat, Clujul a avut 13 șuturi, dominație totală. Apoi au marcat în repriza 2, aveam impresia că se mulțumesc cu egalul. Sunt echipe care intră în formă sportivă mai târziu, așa pare să fie Craiova. M-aș bucura să intre în formă în Conference League, să fie momentul de declic.
- Gică Popescu la Prima Sport 1
U Cluj - CSU Craiova 1-1
- Click AICI pentru statistici
- VIDEO cu cele mai tari faze ale partidei
- Au marcat: I. Filip '6 / Papp '44
U Cluj - CSU Craiova, echipele de start:
U Cluj: Gorcea - R. Romeu, Ilie, Ispas, Pârvulescu - Remacle, R. Pires, I. Filip - Chipciu, Ad.Bălan, Ely Fernandes
Rezerve: Brănescu, Baravykas, Pițian, Briceag, Haită, Purece, Hofman, Moraru, Boiciu
Antrenor: Erik Lincar
CS Universitatea Craiova: Lazar - Martic, Papp, Screciu, Vătăjelu - Baiaram, Crețu, Vînă - Cîmpanu, Markovic, Ivan
Rezerve: Rusu, Găman, Da Silva, Sala, Nistor, Gustavo, Roguljic, Koljic
Antrenor: Laszlo Balint
Stadion: Gaz Metan (Mediaş)
Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti) / A1: Tunyogi Ferencz (Zalău), A2: Dumitru Ionel Valentin (Gherghiţa) / Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad), Arbitru AVAR: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe)
FOTO: facebook.com/FCUCluj & facebook.com/UCVOficial
Citește alte știri din Liga 1:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!