Articol de GSP - Publicat luni, 25 iulie 2022 10:01 / Actualizat luni, 25 iulie 2022 11:41
Robert Niță a fost invitat la GSP Live și a indentificat una dintre cauzele formei slabe prin care trece FCSB, proaspăt învinsă clar de Rapid în derby, 0-2.
Niță consideră că bucureștenii au avut adversari prea facili în meciurile amicale și acest lucru le-a afectat pregătirea de vară. FCSB a jucat cu FC Sfântu Gheorghe (6-0) și Zimbru Chișinău (6-1), din Moldova, și cu Oțelul Galați (1-0), nou promovată în Liga 2.
Robert Niță: „Pregătirea de vară la FCSB a fost greșită”
„Eu nu înțeleg un lucru. Pentru echipele de cupe europene, cele mai importante sunt primele partide. Eu cred că pregătirea a fost greșită. Au avut adversari care nu le-au pus nicio problemă. Cel mai puternic adversar al lui FCSB înainte de startul sezonului a fost Oțelul Galați. E echipă nou promovată în Divizia B, care i-a luat într-o viteză de nu mai știau unde e Dunărea.
La declarații spuneau că voiau să iasă de pe teren, că erau ăia prea agresivi. Adversarii au fost aleși pe sprânceană să nu se supere patronul înainte de startul sezonului. Dacă nu vrei agresivitate, du-te la volei, la tenis, unde e fileu și nu te agresează nimeni.
FCSB, Craiova, CFR Cluj trebuie să facă pregătirea într-un fel ca să fie într-un maxim de formă la început. Nu gândești pregătirea de vară ca să fii într-un maxim în septembrie sau în octombrie, că atunci ești afară din cupele europene, ai pierdut 3-4 meciuri de campionat și apoi îți e greu să mai revii acolo dacă ți-ai propus, să câștigi campionatul”, a spus Robert Niță la GSP Live.
MM Stoica, dezamăgit de meciul cu Zimbru Chișinău
După partida amicală cu Zimbru Chișinău, din Moldova, MM Stoica s-a arătat dezamăgit de valoarea adversarului întâlnit de FCSB.
Ne-am decis să mergem acolo, nu știam că Zimbru se va confrunta cu asemenea probleme. Din punctul ăsta de vedere, n-a fost o idee prea bună ce am făcut, dar, în rest, chiar nu îmi pare rău că am mers
- MM Stoica, la Orange Sport
Citește și alte știri despre FCSB:
Becali anunță primul jucător care pleacă de la FCSB: „Gata! Scap de el”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”