Articol de Marius Mărgărit - Publicat marti, 26 iulie 2022 07:39 / Actualizat marti, 26 iulie 2022 07:52
Ronaldo Deaconu este deja la Cluj, unde luni a făcut primul antrenament, iar azi, după vizita medicală, ar urma să semneze cu CFR un contract pe două sezoane.
Golurile din faze fixe au fost una dintre principalele arme ale celor de la CFR în ultimii ani. Iar acum, pe lângă veteranul Ciprian Deac, ardelenii sunt foarte aproape să-și mai aducă un specialist în astfel de execuții, pe Ronaldo Deaconu (25 de ani), cel care s-a despărțit recent de chinezii de la Shaanxi Chang'an Athletic, din liga a 2-a.
Asiaticii s-au dovedit o țeapă, ei neplătindu-i jucătorului român niciun salariu în perioada februarie- iunie. Acesta a depus memoriu la FIFA, și-a reziliat unilateral contractul și a revenit în țară. Recent a aflat și vești bune dinspre chinezi.
Shaanxi a fost preluat de un nou grup de investitori locali, care a început să plătească salariile restante, astfel că Deaconu are mari șanse să-și recupereze nu doar salariile din perioada în care a jucat acolo, dar și toți banii pe contract, care era pe doi ani.
1,1 milioane de euroar fi trebuit să încaseze Ronaldo Deaconu în doi ani de contract cu chinezii de la Shaanxi Chang'an Athletic, sumă pe care jucătorul o va cere în litigiul demarat la FIFA
CFR Cluj își ia specialist în „fixe"
De la întoarcerea acasă, mijlocașul a avut mai multe discuții cu câteva cluburi din Liga 1 și a decis în cele din urmă să semneze cu CFR. Luni, Deaconu a și făcut primul său antrenament cu noua echipă, înainte ca elevii lui Dan Petrescu să plece spre Andorra, pentru meciul retur din turul 2 preliminar al Conference League, cu Inter d'Escaldes.
Azi va face vizita medicală și ar urma să semneze un contract pe două sezoane, cu un salariu de 10.000 de euro. Ar fi al 8-lea transfer la CFR în această vară, în care gruparea din Gruia s-a și despărțit de mai mulți jucători din lotul care cucerea al 5-lea titlu consecutiv.
Deaconu s-a pregătit zilnic, individual, de la revenirea din China și nu este exclus ca el să debuteze chiar de la următorul joc de campionat, sâmbătă seară, când ardelenii o vor întâlni acasă pe CS Mioveni.
Boateng și gafeurul Feher, suspendați
Elevii lui Dan Petrescu nu au plecat direct de la Craiova spre Andorra, ci s-au întors la Cluj. Unde au și făcut un ultim antrenament acasă, dar, în plus, în charter urmau să-i însoțească și câteva zeci de suporteri, care vor face deplasarea împreună cu echipa.
Delegația celor de la CFR a plecat luni spre Barcelona, de unde va fi preluată pentru restul drumului de câteva autocare. Un drum de 10 ore, încheiat după miezul nopții, ora locală. Din lotul clujenilor nu face parte Nana Boateng, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
În aceeași situație pentru meciul retur este și stoperul andorrezilor, românul Raul Feher, cel care a contribuit decisiv la victoria ardelenilor în Gruia (3-0), când a făcut un penalty și a marcat în propria poartă.
Meciul din Andorra, doar pe Facebook-ul CFR
Din cauza infrastructurii micuței arene din Andorra, Estadi Comunal (1.300 de locuri), care va găzdui returul dintre Inter d'Escaldes și CFR, partida nu va fi televizată. Meciul va putea fi totuși urmărit în direct pe pagina de Facebook a clubului ardelean.
Partida va avea loc mâine, de la ora 18:00, și va fi condusă de o brigadă norvegiană, cu Kristoffer Hagenes la centru.