Articol de Aurelian Rotea - Publicat joi, 28 iulie 2022 22:50 / Actualizat joi, 28 iulie 2022 23:43
Sepsi Sfântu Gheorghe a pierdut în timpul regulamentar, 0-2, la Olimpija Ljubljana, dar s-a calificat în turul 3 preliminar din Conference League, după ce s-a impus la penalty-uri 4-2.
- În turul 3, Sepsi o va întâlni pe Djurgarden. Suedezii au trecut de croații de la Rijeka (2-1, în tur, 2-0 la retur). Covăsnenii vor găzdui primul meci.
Bergodi nu s-a ținut de cuvânt! Înaintea returului, antrenorul covăsnenilor declara că echipa sa va trata partida ca și cum scorul la general ar fi de 0-0.
Sepsi s-a blindat în apărare, dar nu a fost de ajuns
Tehnicianul în vârstă de 57 de ani a ales însă să nu riște nimic, și așa cum procedează aproape orice antrenor din Peninsulă, a dat credit defensivei, încercând să apere rezultatul favorabil din tur și să profite de eventualele greșeli ale adversarilor. Iar în prima repriză, această tactică a funcționat de minune.
Slovenii au năvălit spre careul advers , însă Lasickas, Pedro și Nukic au ratat poarta, iar portarul covăsnenilor a intervenit excelent la șutul lui Kvesic, păstrând scorul intact. Putea risipi emoțiile Iritați de organizarea riguroasă a românilor, elevii lui Riera au înaintat din ce în ce mai mult rândurile, lăsând tot mai mult cu trecerea timpului apărarea descoperită. O apărare ce are o medie de vârstă de doar 21,7 ani, care chiar și în condiții normale ar fi fost lipsită de experiență și cinism.
Elevii lui Bergodi au profitat de culoarele uriașe permise de adversari, și în minutul 44, după o combinație la mijlocul terenului, Golofca a fost lansat spre poarta lui Vidovsek. Acesta a pasat în centrul careului către Matei, care din 7-8 metri a ratat cu poarta goală, lăsându-i pe sloveni să creadă în continuare în calificare.
Cele 10 minute grele în care scorul s-a făcut 2-0 pentru Olimpija Ljubljana
Și cum se întâmplă în fotbal, ocaziile se răzbună. Mitrea, Bălașa și Dimitrov parcă ar fi fost schimbați la pauză de niște jucători care ar fi jucat pentru prima oară în apărare, deoarece organizarea și maturitatea arătate de fundașii lui Bergodi în primul act au dispărut complet, lăsând loc greșelilor amatorești.
Iar între minutele 61 și 70, slovenii, profitând de absența nemotivată a apărării de la Sepsi, Olimpija a înscris de 2 ori , relansând total calificarea. Ambele echipe au mai ratat câte o șansă mare de gol, Ljubljana prin Nukic, Sepsi prin Bărbuț, iar astfel s-a ajuns în prelungiri.
Storși la maxim, jucătorii celor două echipe n-au mai fost capabili să presteze un fotbal atrăgător în prelungiri, iar calificarea a ajuns să se decidă la „loteria” penalty-urilor. Acolo elevii lui Bergodi au avut nervii mai tari, transformând lejer toate cele 4 penalty-uri pe care le-au executat.
Nukic a trimis pe lângă, iar Prtajin a șutat mult peste poartă, iar astfel covăsnenii au reușit să obțină dramatic calificarea, asigurându-și biletele pentru duelul cu Djugarden.
Ljubljana - Sepsi 3-3, 5-7 d.pen.
- 2-4: Gol Sepsi. Ion Gheorghe marchează și califică Sepsi.
- 2-3. Ratare Ljubljana! Prtjin trimite mult peste poartă.
- 2-3: Gol Sepsi. Damașcan îl păcălește pe portarul advers și înscrie.
- 2-2: Gol Olimpija. Ziljkic marchează cu emoții, șutul său trecând pe sub Niczuly
- 1-2: Gol Sepsi. Tudorie înscrie cu un șut lângă bară.
- 1-1: Gol Olimpija. Cromarkovic marchează fără emoții.
- 0-1: Gol Sepsi: Mitrea înscrie
- 0-0: Ratare Olimpija: Nukic trimite pe lângă poartă
- Au marcat: Kvesic 61, Krefl 70
- Cele mai interesante statistici
- min 120+1: Meciul se încheie. Totul se va decide la loviturile de departajare
- min 120: Ocazie mare pentru Sepsi. Ninaj se înalță în careu și reia cu capul spre poartă, dar Vidovsek respinge.
- min 115: Se termină prima repriză de prelungiri.
- min 100: Echilibru între cele două echipe în prelungirile partidei.
- min 90+3. Final de meci. Partida intră în prelungiri.
- min 78: Ocazie mare Sepsi: Bărbuț nu reușește să-l învingă pe Vidovsek cu o „scăriță” din marginea careului mic
- min 70: GOL Olimpija! Krefl profită de poziționarea proastă a bulgarului Dimitrov și îl învinge pe Niczuly cu un șut plasat.
- min 66: Ocazie mare pentru Ljubljana. Estrada ratează incredibil din 4 metri, după o centrare venită din corner.
- min 61: GOL Olimpija! Găsit excelent în careu, Kvesic reia din voleu la colțul lung și îl învinge pe Niczuly.
- min 55: Sepsi este formația care controlează jocul în startul reprizei secunde, dar fără s-și creeze ocazii de gol.
- min 44: Ocazie uriașă ratată de Sepsi. Golofca a scăpat în flancul drept, i-a pasat lui Cosmin Matei, mijlocașul covăsnenilor trimițând pe lângă cu poarta goală.
- min 38: Ocazie mare pentru Olimpija. Kvesic șutează puternic din interiorul careului, dar Niczuly reușește să respingă în corner.
- min 28: Cosmin Matei face o cursă excelentă pe partea dreaptă, însă centrează mult prea tare și mingea iese în aut de margine pentru sloveni.
- min 16: Gol anulat pentru gazde. Nukic marcase, dar reușita a fost anulată din cauza unei poziții mari de offside în care se afla vârful sloven.
- min 11: Dimitrov pătrunde în careu și șutează cu stângul, dar mingea este deviată de un adversar și prinsă de portarul Vidovsek.
- min 2: Ocazie Ljubljana. Scăpat în partea dreaptă, Lasickas trimite peste poarta lui Niczuly din interiorul careului.
- min 1: A început partida!
Olimpija Ljubljana - Sepsi Sf. Gheorghe, echipe de start
Olimpija Ljubljana: Vidovsek - Sualehe, Ratnik, Karamatic, Lasickas - Doffo, Estrada, Elsnik - Pedro, Nukik, Kvesic
Rezerve: Pintol, Mauricio, Cromarkovic, Lagundzic, Pilj, Krefl, Prtajin, Ziljkic, Aldair
Antrenor: Albert Riera
Sepsi: Niczuly - Dimitrov, Bălașa, B. Mitrea, A. Dumitrescu - C. Matei, Păun, I. Gheorghe - Rodriguez, Rondon, Golofca
Rezerve: Began, Gedo, Dragomir, Tudorie, Ștefănescu, Bărbuț, Ispas, Damașcan, Nistor, Ciobotariu, Ninaj
Antrenor: Cristiano Bergodi
Stadion: „Stožice”, Ljubljana
Arbitru: Sebastian Gishamer / Asistenți: Roland Riedel, Maximilian Weiss (toți din Austria)
Olimpija Ljubljana - Sepsi Sf. Gheorghe, în turul II preliminar din Conference League
La o doua participare în cupele europene, Sepsi poate obține și prima calificare în turul III preliminar al Conference League. Covăsnenii au dominat manșa tur contra lui Olimpija Ljubljana, ocupanta locului 3 în campionatul trecut din Slovenia, și au obținut o victorie clară, scor 3-1.
Formația antrenată de Cristiano Bergodi și-a asigura un cec în valoare de 550.000 de euro pentru calificarea în faza următoare a competiției, acolo unde ar putea da peste învingătoarea dublei Rijeka (Croația) - Djurgarden (Suedia). Nordicii au avantaj după prima manșă, 2-1.
Aştept o prestaţie foarte bună a jucătorilor, pentru că mă bucură ce văd zilnic la antrenamente. Vreau să trecem de această echipă, dar să facem şi un joc bun, ca în meciurile de până acum. Avem un mic avantaj după meciul tur, dar este mic, pentru că în fotbal se poate întâmpla orice.
Şi atunci noi trebuie să abordăm meciul de la 0-0, fără să ne gândim că avem două goluri avantaj. Trebuie să facem un meci foarte, foarte bun, pentru că avem ocazia să scriem din nou istorie pentru acest club dacă vom merge mai departe în Conference League.
- Cristiano Bergodi, antrenor Sepsi
VIDEO Bogdan Mitrea, după Sepsi - Olimpija Ljubljana 3-1: „Ne așteptăm ca și returul să fie un meci greu”
Citește și alte știri din fotbalul european:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”