INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SUA

VIDEO Real Madrid - Juventus 2-0 » Echipa lui Carlo Ancelotti a încheiat turneul american cu o victorie! Următorul hop, Supercupa Europei

Jucătorii lui Real Madrid sărbătoresc golul de 2-0 // foto: Twitter @ realmadrid
Jucătorii lui Real Madrid sărbătoresc golul de 2-0 // foto: Twitter @ realmadrid

Articol de GSP - Publicat duminica, 31 iulie 2022 08:23 / Actualizat duminica, 31 iulie 2022 08:48

Real Madrid a învins-o pe Juventus, 2-0, în ultimul meci amical din turneul de pregătire din SUA. Este unica victorie a trupei blanco în cele 3 meciuri disputate în State. La rândul ei, echipa din Italia încheie turneul cu un singur succes.

Pe Real Madrid o despart 11 zile de următorul meci cu un trofeu oficial pe masă. Pe 10 august, campioana Spaniei și a Europei va da piept cu Eintracht Frankfurt, câștigătoarea Europa League, în Supercupa continentală. 

Zilele trecute, după 2-2 în amicalul cu Club America, antrenorul Carlo Ancelotti transmitea că „echipa care va juca în Supercupă este cea pe care o voi folosi cu Juventus”.

Iar Carlo și-a respectat promisiunea, utilizând în prima repriză a amicalului din Pasadena, California, un prim „11” identic cu cel din finala Champions League din mai.

Mihai Stoica, uimit de câte bilete au fost vândute la FCSB - FCU Craiova, meciul programat la 22:30: „Mă așteptam la 3.000”
FCSB - FCU Craiova
Mihai Stoica, uimit de câte bilete au fost vândute la FCSB - FCU Craiova, meciul programat la 22:30: „Mă așteptam la 3.000”

Real Madrid, victorioasă în ultimul amical din SUA, 2-0 cu Juventus

Scorul la pauză a fost 1-0 în favoarea madrilenilor, cu numele lui Karim Benzema pe tabela marcatorilor. Golgheterul sezonului trecut și favoritul la Balonul de Aur a transformat cu sânge rece un penalty, execuția sa fiind suficient de bună încât Mattia Perin să nu o poată bloca, deși portarul italian a ghicit colțul.

Real Madrid a avut balonul mai mult în prima parte, dar raportul ocaziilor a fost echilibrat, 4-3.

În repriza secundă, Carlo Ancelotti a schimbat garnitura aproape în întregime. La pauză a existat câte o schimbare de fiecare parte, Cuadrado în locul lui Angel Di Maria la Juventus, Rudiger în locul lui Militao la Real Madrid. Restul schimbărilor au venit în cascadă începând din minutul 63.

Real Madrid a lovit o dată și în partea secundă, prin Marco Asensio, care a închis tabela în minutul 69.

După o serie de driblinguri la marginea careului, Eden Hazard a combinat scurt cu Marco Asensio, i-a scos mingea lui Jesus Vallejo, iar stoperul spaniol a centrat ideal în fața porții, de unde Asensio a împins balonul în plasă.

Real Madrid a câștigat astfel primul meci din turneul de pregătire din SUA și abordează Supercupa Europei cu un moral bun.

Următorul hop, Supercupa Europei

În SUA, „albii” au fost învinși de Barcelona, 0-1, și au remizat cu Club America, 2-2. Juventus a învins-o pe Guadalajara, 2-0, și a fost egala Barcelonei, 2-2. Massimiliano Allegri nu a avut, însă, toți jucătorii la dispoziție cu Real Madrid. 

Au lipsit nume precum Wojciech Szczesny, Mattia De Sciglio, Arthur, Paul Pogba, Weston McKennie și Federico Chiesa.

Echipele de start în Real Madrid - Juventus:

  • Real Madrid (4-3-3): Courtois - Carvajal, Militao, Alaba, Mendy - Modric, Casemiro, Kroos - Valverde, Benzema, Vinicius jr. 
  • Juventus (4-3-3): Perin - Danilo, Bonucci, Bremer, Alex Sandro - Zakaria, Locatelli, Fagioli - Di Maria, Vlahovic, Kean

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Liverpool a învins-o pe Manchester City în Community Shield » Darwin Nunez l-a eclipsat pe Haaland!

Barcelona, victorie în ultimul amical din SUA » Dembele și Depay au fost decisivi + Lewandowski, festival de ratări

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează