OPINII  »  EDITORIAL

VAR și lumea perfectă a lui Orlando Nicoară

Articol de - Publicat marti, 02 august 2022 10:53 / Actualizat marti, 02 august 2022 11:25

Ce ne va mai spune șeful firmei care deține drepturile tv după ce un arbitru își admira propria imagine în ecranul de la marginea terenului?

Șeful eAD are întotdeauna replică la orice, pentru că în lumea banului în care gravitează domnia sa e nepermis să rămâi vreodată fără replică. Trebuie să răspunzi oricând, oricui, iar tonul trebuie să fie obligatoriu profesoral, instituțional, fără urmă de șovăire. Un om care are un astfel de discurs are dreptate chiar și-atunci când n-are.

Naivul Adi Mihalcea

Nu demult, pierzând la mustață, cu cântec și, în opinia sa nemeritat meciul de la Botoșani, Adrian Mihalcea, antrenorul Chindiei, se exprimase că probabil noi avem „o variantă mai ieftină de VAR” și de aceea se mai greșește uneori. 

O declarație la cald, de antrenor nădușit de soarele sub care se jucase (acesta e un alt subiect, îl vom dezbate mai jos), influențată probabil și de neîmplinirea rezultatului (Târgoviștea pierduse cu 3-2), a fost urmată de un comunicat amplu, didactic și dojenitor al dlui Orlando.

Nu în China, nici pe vapor

A explicat că n-avem vreo variantă de VAR „făcută pe vapor” sau „chinezească”, ci deținem a doua tehnologie mondială în domeniu. Și, dacă mai sunt uneori probleme, ele sunt cauzate de infrastructură, fibră optică etc. 

Și-a apărat parohia, domeniul, principiile capitaliste certe de la care nu se abate. Iar din discursul său reiese că eAD, compania pe care o conduce, strâmbă din nas la valorile populiste. 

„Telespectatorul român primește mult fotbal și plătește puțin” e una din aserțiunile lui Orlando Nicoară, din care reiese limpede că dacă ar putea, ar introduce un sistem pay per view care să nu ne lase să vedem absolut nimic dacă nu achităm ceva în plus. Asta înseamnă capitalismul, iar noi va trebui să înțelegem.

Admirându-se pe sine

Acum, la FCSB-FCU 1-1, arbitrul Adrian Cojocaru a dat fuga la marginea terenului să vadă o fază semnalată de cei din camera VAR. Ecranul, ați văzut probabil, nu se aprindea minute în șir. Când s-a aprins, mai întâi erau faze date pe viteză mărită, ca la Stan și Bran sau la Charlie Chaplin, apoi Cojocaru a avut prilejul să se admire pe monitor pe sine însuși, din spate. 

VAR și lumea perfectă a lui Orlando Nicoară
Adrian Cojocaru, arbitrul partidei FCSB - FCU Craiova, ar fi putut să vadă și fără ajutorul sistemului VAR faultul în careu al lui Dawa la Duarte (foto: Raed Krishan/GSP)

Prilej de poante online (li se spune „memeuri”, dacă doriți să nu vă mai exprimați arhaic și să fiți în pas cu limbajul mileniului trei), dar și încă un semnal că, nefiind nici „chinezesc”, nici „făcut pe vapor”, VAR-ul nostru mai are mult până la perfecțiune. Ne ajută enorm (fără VAR nu s-ar fi dat niciodată acel penalty pentru olteni), dar e departe de a fi la înalt nivel de performanță tehnologică.

Să le fim recunoscători!

Probabil că va urma un nou comunicat al șefului eAD, din care va rezulta, ca de obicei, că doar dumnealui are dreptate, iar noi, ceilalți, suntem novici, profani și, fără legătură cu aceste două carențe, profitori ai unui sistem care te lasă să vezi fotbal fără să bagi cardul înainte de fiecare corner. Și că oricum nu prea merităm să ne aflăm de aceeași parte a Ecuatorului cu lumea perfectă imaginată și pusă în practică de Orlando Nicoară. 

Nu contează că pune meciurile la prânz sau după miezul nopții, că România e singura țară unde meciurile n-au voie să „se încalece” pentru că scade audiența, că se mai sting nocturnele. Dumnealui și dumnealor finanțează și salvează fotbalul, iar noi, ceilalți, le datorăm temenelele de rigoare.

Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Comentarii (11)
vio9o301960
vio9o301960  •  03 August 2022, 17:50
Postat de Mat114 pe 02 August 2022, 13:32

Noroc de VAR, ca altfel nu se dădea niciodată... Cate articole ar fi fost pe seama acestui penalty, în cazul în care nu se acorda, câte atacuri, săptămâni de dezbateri la tv, plângeri la FIFA, UEFA, vatican, NASA, Elon Musk... Etc.. Noroc de VAR, faza a fost greu de văzut, nu ca cea în care Achim îl cotonogeste pe Olaru, var-ul nu se sesizează, nu ca în prima etapa când un băiat face henț în careu, Var-ul vede, dar uita.... Nu mai zic de doua faze de penalty, una la Cordea în prima repriza, una la Mamut în a doua... Nu știm dacă a fost, pentru ca..... Nicio reluare!Cât noroc au unii... De VAR

E clar ce e cu tine!!!!

radumatei
radumatei  •  02 August 2022, 22:17

Are dreptate respectivul că telespectatorul român primește mult fotbal și plătește puțin, dar trebuie precizat că primim fotbal mult și prost, așa că nu s-ar justifica să plătim mai mult.

marchizu2
marchizu2  •  02 August 2022, 21:20

Tati, genial articol! Am râs cu lacrimi! :))))))))))))

Vezi toate comentariile (11)
Comentează