Articol de GSP - Publicat joi, 04 august 2022 09:52 / Actualizat joi, 04 august 2022 10:00
Anna Kalinskaya (23 de ani, 71 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Washington, profitând de abandonul Simonei Halep (30 de ani, 16 WTA), care s-a retras din meci la scorul de 7-5, 2-0 în favoarea rusoaicei.
În interviul acordat pe teren, Kalinskaya și-a exprimat regretul pentru modul abrupt în care s-a sfârșit meciul, oferind o declarație plină de fair-play la adresa Simonei.
„Nu aș fi vrut să câștig meciul așa! Îmi pare rău pentru ea și sper să fie OK! A fost numărul 1 mondial și e în continuare o jucătoare foarte bună, care nu renunță niciodată! Nu s-a simțit bine și poate că din cauza căldurii a pățit asta”, a spus Anna Kalinskaya, la finalul meciului de miercuri seara.
Anna Kalinskaya va evolua în sferturi învingătoarea dintre Lin Zhu (97 WTA) și Kaia Kanepi (37 WTA).
Simona Halep s-a retras de la Washington
Simona Halep a părăsit turneul de la Washington, după ce a abandonat în setul secund în meciul împotriva rusoaicei Anna Kalinskaya, la scorul de 7-5, 2-0 pentru rusoaică. Sufocată de căldura de la Washington, jucătoarea noastră a decis să renunțe și să abandoneze, după ce a fost consultată și de medicul turneului.
We've seen this problem before in the past and sadly it happened again today, the heat was just too much for Simona. She did her best, fighting back from 0-4 to 5 all before losing the 1st set. Anna Kalinskaya defeated Simona Halep 7-5, 2-0 retirement. pic.twitter.com/LAmlxivtPN
— Romanian Tennis (@WTARomania) August 3, 2022
Simona a revenit la Washinghton după o pauză de cinci ani. În 2017, ea abandona în decisivul meciului din „sferturi” cu Ekaterina Makarova, doborâtă tot de căldura infernală din capitala Statelor Unite ale Americii.
Citește și alte știri de actualitate:
Un nou turneu WTA va avea loc la București » Ion Țiriac a făcut anunțul
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”