Articol de GSP - Publicat joi, 01 septembrie 2022 11:15 / Actualizat joi, 01 septembrie 2022 12:58
Tratativele privind cedarea/preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Dinamo a ajuns într-o nouă fază. „Telenovela” este pe final, iar astăzi ar trebui să se ajungă la un deznodământ. Mai ales că suflarea roș-albă este intrigată de ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă.
UPDATE 12:30 » Reacția lui Ioan Andone: „M-aș bucura să vină”
Ioan Andone a avut o primă reacție pentru GSP.ro vizavi de situația creată. Fostul căpitan și antrenor al lui Dinamo, campion în mai multe rânduri cu „câinii” în ambele posturi, a fost amuzat, inițial, când a fost chestionat vizavi de subiect.
„Doamne, Doamne! M-am întâlnit cu Țălnar la o cafea, pe lângă mine și atâta tot. De aici și până la a spune... Da, îi cunosc pe băieții de la One, pe Victor, pe Andrei, dar nu m-am întâlnit cu ei. Nu am vorbit cu ei, nu m-au întrebat despre Dinamo.
Deci nu aveam ce să la spun. E clar? M-aș bucura să intre la Dinamo. dacă cumva se va face. Eu cu Țălnar m-am întâlnit pentru cu totul altă treabă, nu de Dinamo. Cât despre Dinamo, am mai dat o mână de ajutor cândva și s-a înțeles altceva. Când te întreabă unul «Ia spune, aia, aia», tu zici «Asta e, poftim situația». Dar dacă nu am vorbit cu nimeni?! Mi-e groază de ceea ce se întâmplă, la ce s-a ajuns”, a reacționat Andone pentru Gazeta Sporturilor.
O nouă rundă de tratative pentru vânzarea lui Dinamo
Ultimele informații furnizate din cadrul negocierilor specifică faptul că Dorin Șerdean ar fi de acord, în principiu, cu planul elaborat de reprezentanții lui Dinamo și ai investitorilor dispuși să finanțeze clubul, lider fiind cei de la „One Tower”, urmând să fie o ultimă discuție în această după-amiază.
Dar chiar dacă au vești mai bune dinspre Șerdean - care, oricum, a mai transmis că este de acord cu cedarea acțiunilor la un anumit preț, apoi s-a sucit! -, dinamoviștii trebuie să-i convingă, mai nou, pe cei de la „One Tower” să-și mențină interesul pentru afacere.
Prea multe negocieri strică!
Conform informațiilor GSP, reprezentanții colosului imobiliar au avut o discuție deunăzi cu foștii dinamoviști Cornel Țălnar și Ioan Andone, existând o întâlnire în acest sens. Iar cei de la „One Tower” sunt nemulțumiți de tergiversarea tratativelor și de mega-expunerea propriei companii în aceste tratative extinse.
„Nu le place să intre la târguială. Șerdean e nemulțumit de ceea ce a făcut Țălnar, fără să-l consulte! Este detașat de el. Când au zis că rezolvă pe o parte, trebuie să revină să repare pe alta”, au transmis cei implicați în negocieri.
VIDEO Ion Țiriac l-a abordat pe prim-ministrul Ciucă: „Domnu' general, vedeți cum faceți și cu Dinamo”
Citește și:
Dinamo se mută iar! Pe ce stadion vor evolua „câinii”: două variante principale
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”