Articol de Cătălin Stroia - Publicat sambata, 10 septembrie 2022 16:00 / Actualizat sambata, 10 septembrie 2022 16:18
Dennis Man (24 de ani) traversează o formă bună în acest început al sezonului de Serie B cu un gol în primele 4 partide. Totuși, un fost membru din staff-ul Parmei a identificat punctul nevralgic al extremei aduse de la FCSB pentru 13 milioane de euro.
Intervievat de Parma Live, fostul analist al celor de la Parma, Marco Piccioni a explicat care sunt calitățile lui Dennis Man, dar și unde mai trebuie să lucreze extrema „cruciaților”.
Marco Piccioni: „Îi lipsește puțină maturitate”
„Îi lipsește puțină maturitate în a-și da seama când trebuie să se ducă pe faza defensivă. Este un jucător care poate juca 90 de minute la cel mai bun nivel și are o tehnică foarte bună.
În prima lună era puțin derutat pentru că venise dintr-un alt campionat. S-a chinuit la antrenamente să interpreteze faza defensivă. Cu timpul s-a acomodat și a înțeles solicitările antrenorului și a avut parte de o perioadă bună. Din păcate, s-a accidentat și a pierdut ultima parte din sezonul trecut”, a spus Piccioni.
Dennis Man, jucătorul din Serie B cu cele mai multe driblinguri
În urmă cu o săptămână, Parma Live a remarcat că Dennis man este jucătorul cu cele mai multe driblinguri reușite dintre toți jucătorii de Serie B, 10. Pe lângă acest detaliu, Dennis Man a reușit să marcheze un gol pentru Parma în acest sezon în remiza cu Bari (2-2).
După primele 4 etape, Parma este neînvinsă și se află pe locul 11 în Serie B cu 6 puncte.
Cine este Marco Piccioni
Marco Piccioni este în acest moment antrenor al formației Colorno din liga regională Emilia-Romagna. A evoluat pe postul de mijlocaș central, iar cele mai multe meciuri le-a bifat pentru Sassuolo între 2004-2012, 213.