De la soldat maoist la cea mai bună din lume

"În viață, n-am putut face alegeri. În timpul Războiului Civil, când rebelii maoiști au trecut prin satul meu, ne-au promis două mese pe zi, iar asta a contat foarte mult. Aveam 15 ani, de doi nu mai mersesem la școală, căram saci cu orez. Cei din Armata Populară de Eliberare a Nepalului m-au ajutat. Vorbeau despre egalitatea în drepturi, fetele aveau voie să învețe și pentru mine era tot ceea ce conta. Da, am prins a mânui arme, am studiat tehnici militare, dar nu am tras, niciodată! Găteam, făceam karate, alergam, săream, construiam chiar și clădiri. Așa m-am călit!".

Mira Rai vorbește repede și, din când în când, privește în spate, ca și cum amintirea, sportivul din spatele său, ar vrea s-o prindă. Aleargă ultramaratoane, "înghite" câte 145 de kilometri la o singură cursă, cu diferențe imense de nivel, e una dintre cele mai apreciate sportive pe palierul său. La 34 de ani a adunat titluri și medalii, dar viața nu i-a fost ambrozie și nectar.

Saci cu orez de 28 de kilograme!

S-a născut în Bhojpur, Nepal. Familie sărmană, oameni nevoiași. Doar frații săi puteau merge la învățătură. Ea a avut parte doar de "educație formală". La 11 ani, căra saci de 28 de kilograme, plini cu orez, pentru a-i duce la piață.

Umbla prin munte, zilnic, după apă. La un moment dat, i s-a spus că nu mai poate ajunge la școală, din cauza lipsei de bani. Așa că într-o noapte a fugit alături de comuniști. Șapte luni a făcut parte din gherilele maoiste. Apoi, în 2016, când războiul s-a terminat, a intrat într-un program guvernamental de "reabilitare".

A început să alerge pe munte, prin locurile deja știute. S-a înscris într-un club. Nu mânca, nu avea bani și nici echipament. La primul concurs a leșinat. Un profesor în etate din zonă, care lucrase și în India, i-a arătate diferențele, i-a spus că joaca de pe munte, din copilărie, nu e același lucru cu alergările profesioniste.

La 18 ani, nu știa ce să facă. Ajunsese în Katmandu, voia să emigreze în Malaiezia. Apoi, s-a găsit cu niște soldați care au invitat-o la o "alergare" pe munte. 50 de kilometri. Se schimbase mult, avea tehnică. Nu putuse uita acea zi: 23 martie 2014, Himalayan Outdoor Festival. Prima ei medalie de aur.

Richard Bull, organizatorul, și-a dat seama de diamantul din fața sa. A căutat bani, a găsit, a dus-o pe Mira în Italia, în Hong Kong. În 2015, pe Mont Blanc, le-a învins pe Anna Comet și pe Hillary Allen, așa că cei de la o renumită firmă de echipament sportiv montan au început s-o sponsorizeze.

"Vorbim despre cea mai promițătoare atletă nepaleză", a început să scrie presa din întreaga lume. Mustang Trail Race, Sellaronda Trail Race, Trail Degil Eroi, Barro Sky Night. Numai prima poziție.

Vrea un centru de antrenament în Nepal

N-a uitat de unde a plecat și, în 2017, a fondat o asociație care-i ajută pe nepalezii din zonele rurale să meargă la școală. A găsit cinci alergători, le-a închiriat un apartament, le-a adus profesori, vrea să-i ducă la competițiile de anvergură.

"Visul meu este ridic un centru de antrenament în Nepal, acolo unde, dacă nu ești șerpaș, n-ai prea multe opțiuni", spune Rai. "Da, prin locurile unde cu ceva vreme în urmă alergam cu pușca în mâini".

"Am avut trei ani miraculoși", vorbește ea despre 2014-2017, când a stabilit multe recorduri. "Cel mai emoționant moment a fost la Skyrunner World Series, în Regatul Unit. Terminasem pe primul loc un ultratrail de 120 de kilometri, undeva pe la 14 ore și 24 de minute. Am trecut linia de sosire, picioarele îmi tremurau. Am început să plâng: de emoție, de bucurie, nu mai știu... Din public a fugit spre mine o fetiță, m-a îmbrățișat și mi-a spus că vrea să fie ca mine. Nu cred că avea mai mult de 10 ani. Mi-am adus aminte de copilăria din Nepal și mi-am zis că orice efort de pe lumea asta merită ca să faci niște copilași fericiți!".