OPINII  »  EDITORIAL

Și-a scos banii!

Articol de - Publicat luni, 03 octombrie 2022 15:42 / Actualizat luni, 03 octombrie 2022 17:10

Deși în partide socotite acasă, dar CFR la Mediaș, campioana și vicecampioana au învins greu în ultima etapă. Cu emoții, la limită și in extremis. Cu observația însă că, să mă scuze Dan Petrescu, FCSB a jucat mai mult fotbal decât CFR. Că a făcut și spectacol. Adevărat, și Argeșul, spre deosebire de Petrolul, a opus o rezistență mai dârză. S-a bătut și a avut mijloacele necesare.

Iar dacă VAR ar fi intervenit, ca la penalty-ul acordat lui Cordea, și în faza în care Târnovanu l-a agățat pe Garita în careu, imprudență comisă în minutul 14, la scorul de 1-1, poate că meciul ar fi căpătat altă turnură. Dincolo de această obiecție, ca să nu fiu bănuit de antipatii roș-albastre, precizez că succesul repurtat de FCSB trebuie considerat pe deplin meritat.

Ciudat însă, Gigi Becali n-a părut mulțumit de izbânda echipei sale. Sincer, n-am prea priceput ce l-a îndemnat pe latifundiar să afirme „Nu mă interesează posesia, ci să pasăm, să văd și 7 pase la rând!”. De parcă n-ar însemna același lucru altfel spus?! Am dedus totuși ceva. Că, diferit față de CFR, care ar aborda la fel cele două competiții, FCSB se va axa pe campionat și va trata Conference League printre picături. Superliga va fi obiectivul numărul 1.

Și-a scos banii!
foto: Raed Krishan/GSP

Până la un punct, e de înțeles. Deoarece formația din Berceni continuă să ocupe locul 13, de baraj! De presupus că, având două restanțe, nu va rămâne la retrogradare. Totuși, îngrijorarea se justifică, așa cum se explică și cea provocată de eclipsa de formă a unor jucători altădată de bază.

Lista acestora trebuie începută cu Fl. Coman, căpitanul schimbat din nou, cu Argeșul în minutul 73, urmat de Oct. Popescu și de Miculescu. „Diamantele” din vânzarea cărora Becali spera că-și va umple buzunarele. Șansele sunt însă minime câtă vreme tinerii amintiți nu vor realiza că talentul e foarte important în cariera oricărui sportiv, dar nu și suficient. Nu l-aș include aici, în categoria celor înzestrați, și pe Tamm, apreciind că masivul internațional eston tocmai de har duce lipsă. Din care pricină, el reprezintă, ca și duminică, veriga slabă din defensivă. Are forță și atât.

Marcator a două goluri, primul după un dribling de mare rafinament, Compagno i-a dovedit lui Becali că n-a dat aiurea 1,5 milioane de euro pe un vârf ce epatase mai ales în San Marino! Practic, că și-a scos banii. Alături de italian, i-aș mai remarca pe Alex Pantea și pe Andrei Cordea, coautori la golul victoriei din minutul 87. Cel care, pe lângă liniștea suporterilor, i-a salvat și scaunul lui Dică.

În vârstă de 19 ani, împliniți luna trecută, pe 11, Pantea i-a centrat perfect lui Cordea, execuție de nota 10 ce a atras atenția asupra unui puști pe care FCSB, spre a nu-l ține în umbra lui Radunovici, l-a cedat sezonul precedent la Hermannstadt. Unde acesta a bifat 28 de meciuri.

Acum, când chiar FC Argeș ar dori să-l împrumute, probabil că FCSB nu-l va mai lăsa să plece. Îl va păstra și-l va folosi mai des. Deși mic de înălțime, acest fundaș de numai 1,72m ar putea ajunge un mare fotbalist. Cu condiția să înțeleagă și el cum stă treaba cu talentul.

Citește și:
România - Muntenegru, în grupa B a Campionatului European de handbal » Ce gol marchează Stoica! Detalii din Fonix Arena de la reporterii GSP
Handbal
România - Muntenegru, în grupa B a Campionatului European de handbal » Ce gol marchează Stoica! Detalii din Fonix Arena de la reporterii GSP
Fiorentina - Inter, abandonat. Jucătorul s-a prăbușit pe teren » Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
Campionate
Fiorentina - Inter, abandonat. Jucătorul s-a prăbușit pe teren » Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
Sondaj de 1 Decembrie! Am întrebat 100 de cetățeni maghiari: „Care e primul nume de sportiv român care vă trece prin minte?” » 60 au oferit același răspuns
Handbal
Sondaj de 1 Decembrie! Am întrebat 100 de cetățeni maghiari: „Care e primul nume de sportiv român care vă trece prin minte?” » 60 au oferit același răspuns

Comentarii (32)
DjimZmit
DjimZmit  •  04 Octombrie 2022, 20:58
Postat de florin44 pe 04 Octombrie 2022, 03:03

Domnule Ioanitoaia, sunteti considerat, si pe buna dreptate, exemplul demn de urmat - nu doar prin ceea ce si cum scrieti, ci prin tot ceea ce ati creat in presa sportiva din Romania -, de catre intreaga generatie tineri jurnalisti, multi dintre ei crescuti chiar alaturi de dumneavoastra in redactiile pe care le-ai condus. De aceea ma mira faptul ca, desi nu mai conduceti direct GS, nu (mai) sunteti exigent in privinta a cum se exprima in scris colegii dumneavoastra. Pana nu cu mult timp in urma, mai toti numeau ceea ce se intampla in tribune "coregrafie" in loc de absolut corectul termen "scenografie". Acum parca, parca, ziaristii s-au corectat si noteaza cum trebuie. Un alt termen notat gresit pare sa nu se "lase dus". Este vorba de HAT-TRICK. Asupra acestui termen, DEX-ul spune: "Performanță a unui jucător de fotbal sau hochei pe gheață care înscrie trei goluri consecutive în același meci". Cel mai recent exemplu de "contrazicere" a DEX-ului este dat chiar de catre unul dintre ziaristii apreciati ai publicatiei, Theodor Jumatate. Concret, el a definit reusitele lui Erling Haaland din meciul M.City - M.United (6-3), in care norvegianul a inscris de trei ori, ca fiind ceea ce "i-a distrus pe cu hattrick...". In realitate insa, conform casetei tehnice a meciului, Haland a marcat in minutele 34 (la 2-0), 37 (la 3-0) si 64 (la 5-1). De la 3-0 la 5-1, a fost golul de 4-0, marcat de Foden in minutul 44. Asadar, hai

A player gets a hat-trick when they score three goals in one game, but the use of the term actually didn't start on the football pitch. The phrase came from cricket, and was used when a bowler took three wickets from three consecutive balls.

username_2
username_2  •  04 Octombrie 2022, 14:17
Postat de DjimZmit pe 04 Octombrie 2022, 00:52

Poate ca "unii" ar trebui sa iasa la pensie... pentru ca "ei" scriu compuneri cam de clasa a patra...

o să iasă la limită și in extremis, cum bătură Steaua și CFR-u

florin44
florin44  •  04 Octombrie 2022, 03:03

Domnule Ioanitoaia, sunteti considerat, si pe buna dreptate, exemplul demn de urmat - nu doar prin ceea ce si cum scrieti, ci prin tot ceea ce ati creat in presa sportiva din Romania -, de catre intreaga generatie tineri jurnalisti, multi dintre ei crescuti chiar alaturi de dumneavoastra in redactiile pe care le-ai condus. De aceea ma mira faptul ca, desi nu mai conduceti direct GS, nu (mai) sunteti exigent in privinta a cum se exprima in scris colegii dumneavoastra. Pana nu cu mult timp in urma, mai toti numeau ceea ce se intampla in tribune "coregrafie" in loc de absolut corectul termen "scenografie". Acum parca, parca, ziaristii s-au corectat si noteaza cum trebuie. Un alt termen notat gresit pare sa nu se "lase dus". Este vorba de HAT-TRICK. Asupra acestui termen, DEX-ul spune: "Performanță a unui jucător de fotbal sau hochei pe gheață care înscrie trei goluri consecutive în același meci". Cel mai recent exemplu de "contrazicere" a DEX-ului este dat chiar de catre unul dintre ziaristii apreciati ai publicatiei, Theodor Jumatate. Concret, el a definit reusitele lui Erling Haaland din meciul M.City - M.United (6-3), in care norvegianul a inscris de trei ori, ca fiind ceea ce "i-a distrus pe cu hattrick...". In realitate insa, conform casetei tehnice a meciului, Haland a marcat in minutele 34 (la 2-0), 37 (la 3-0) si 64 (la 5-1). De la 3-0 la 5-1, a fost golul de 4-0, marcat de Foden in minutul 44. Asadar, hai

Vezi toate comentariile (32)
Comentează