Articol de GSP - Publicat joi, 06 octombrie 2022 19:55 / Actualizat joi, 06 octombrie 2022 20:30
Silkeborg - FCSB | Danezii au deschis scorul în minutul 3, după mai multe erori comise în apărarea roș-albaștrilor. Ulterior, în minutul 35, au dus scorul la 3-0 după un fault neverosimil comis de David Miculescu.
La golul 1, prima greșeală i-a aparținut lui Tavi Popescu. Încercând să inițieze un atac pozițional, „decarul” lui Dică a pasat direct la adversar.
FOTO. Erori în lanț la primul gol primit de FCSB în Danemarca
Apoi, balonul a ajuns în banda stângă, de unde Sebastian Jorgensen a centrat nestingherit din fața lui Boboc, mult prea departe de adversar.
Anders Klynge i-a luat fața nepermis de ușor lui Dawa și a „înțepat” mingea la colțul scurt. Târnovanu ieșise pe centrare și n-a mai putut interveni.
Fault inexplicabil comis de David Miculescu
În minutul 34, „centralul” ucrainean Mykola Balakin le-a acordat un penalty celor de la Silkeborg, în urma unei intervenții a lui David Miculescu.
Jorgensen a centrat în careul oaspeților, unde fundașul stânga Engel a atins mingea, apoi a fost lovit cu talpa în cap de Miculescu, care a încercat să respingă balonul cu piciorul sus.
Fotbalistul transferat de FCSB cu 1,7 milioane de euro a primit cartonașul galben din partea arbitrului. Din penalty-ul rezultat, scorul a devenit 3-0.
Mai multe știri despre FCSB:
Hagi, impresionat de jucătorul pe care Becali și Dică nu-l bagă în seamă! Ce a remarcat „Regele”