Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 octombrie 2022 19:07 / Actualizat miercuri, 19 octombrie 2022 19:12
Florin Stângă (44 de ani) a fost prezentat oficial pe banca divizionarei secunde Viitorul Pandurii Târgu Jiu, la o săptămână după ce fusese demis!
Luni, 10 octombrie, Florin Stângă și Viitorul Pandurii Târgu Jiu au anunțat rezilerea de comun acord a înțelgerii. Gruparea gorjeană a negociat în acest interval cu Mihai Iosif.
Cum lucrurile nu s-au concretizat (n.r. fostul tehnician al Rapidului a semnat cu Minaur Baia Mare), au apelat la o „soluție românească”. Marți seară, 18 octombrie, la 8 zile distanță, la Viitorul Pandurii a fost prezentat vechiul și noul tehnician: „Mult succes pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse!”.
Florin Stângă, prezentat la o săptămână după demitere
„A fost o despărțire amiabilă, însă după o săptămână am fost sunat de cei din conducerea clubului și rugat să mă întorc. Am acceptat deoarece am dorit să continui proiectul început aici”, a spus Florin Stângă la revenire, potrivit Accent în Gorj.
Stângă a stat doar o etapă departe de echipă, în eșecul 1-2 cu Unirea Dej. Va reveni pe bancă în deplasarea de la Chiajna, programată sâmbătă, de la ora 11:00. Gruparea gorjeană ocupă locul 14, cu 12 puncte strânse în primele 10 runde.
Clasamentul la zi din Liga 2: Viitorul Pandurii, pe loc de play-out
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
CS Ocna Mureș - Chindia 1-0 » Prima înfrângere a lui Toni Petrea la Chindia este una rușinoasă
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”