PROFU' DE SPORT Bogdan Enoiu, la episodul #10 din podcastul „Profu' de Sport” » Povești savuroase despre sacoșa cu bani de la Gala Hagi, Trabantul dat de Copos lui Țiriac, cele 3.000 de meciuri cu CTP și plecăciunea lui George Bush jr

- Azi, în vestiarul Gazetei stăm la povești cu Bogdan Enoiu, unul dintre cele mai importante personaje din industria publicității în ultimii 30 de ani. Bogdane, tu ai legături foarte, foarte puternice cu sportul, dar ai stat mereu în spatele cortinei. De aceea trebuie să citim un scurt CV romanțat, pentru că oamenii să știe mai bine de unde să te ia.
- Nu-l știi pe dinafară? (râde). 

- Așadar, Bogdan Enoiu este șeful agenției McCann, fost McCann Erickson, una dintre cele mai importante agenții de comunicare, de publicitate, de pe piața din România și subsidiar al unui gigant mondial. De profesie inginer, a intrat în publicitate în 1991, iar compania fondată și condusă de el se ocupa pe atunci cu panotajul la meciurile de Divizia A. Adică, se ocupa cu reclamele din jurul terenului. Asta a fost poarta de intrare într-un domeniu de care ai fost dintotdeauna pasionat, sportul, în special fotbalul și tenisul.
- Da. 

- Iar în următorii 30 de ani, în paralel cu conducerea unui business cu o cifră de afaceri cumulată, cred, de peste un miliard de euro, tu ai rămas implicat și atașat de sport, ai direcționat bugete consistente de publicitate către domeniul ăsta și, mai mult decât atât, ai fost un apropiat al Generației de Aur, ai călătorit peste tot cu naționala în perioada aia senzațională, ai organizat meciul de retragere a lui Hagi, Gala Hagi, ai organizat pentru mulți ani turneul de tenis de la București, „Năstase Țiriac Trophy”... O grămadă de legături cu sportul.
- Sunt specialist în retrageri, să știi (râde). Inclusiv în politică am retras câțiva.  

Ce căuta în 1991 un inginer metalurg în publicitate și, ulterior, în sport

- Bun, am creat contextul, acum hai să începem cu poveștile. Spune-mi ce căuta în 1991 un inginer metalurg în publicitate și, ulterior, în sport? Cum s-a făcut asocierea asta?
- Habar n-aveam cu ce se mănâncă publicitatea. Am văzut la un moment dat un anunț în „Tineretul Liber”, care la vremea aceea avea un tiraj de 750.000 de exemplare. „Expres” și, ulterior, „Evenimentul Zilei” aveau peste un milion tiraj. Și am văzut anunț - „Căutăm agenți de publicitate pentru târgul Romexpo”, care era și atunci, în iunie. Spuneau că dau comision 10 %. Am zis să încerc și eu. Șef acolo, pe zona asta, era Doru Lionăchescu, cu care am rămas prieten.

- Dar tu erai angajat în perioada aia...
- Da. Eram șef de secție la IMGB, acolo unde ați văzut că recent s-a dărâmat și ultima bucată, din păcate. Horror! Ăsta era un fel de Azovstal, cam simultan au căzut și Azovstalul, dar și IMGB-ul, să zic așa. 

- Din fericire, la noi din motive diferite.
- Da. Tot din bombe, dar din motive diferite. Bine, aici nu mai aveau ce să mai bombardeze, la IMGB. Revenind la 1991. După program, la ora 17:00, eram curios să văd cu ce se mănâncă reclamele. M-am dus acolo și Doru ne-a explicat cum se spune engleză circulation, daily, prostiile astea. L-am întrebat ce trebuie să fac și mi-a spus: „Uite, dom'le, o reclamă format A4 e 8.000 de lei, ai 10% din ce aduci, dă-i drumul la treabă!”. Apoi, a luat vreo 10-15 băieți și fete și hai la Romexpo! Redacția era la Casa Scânteii. Și atunci i-am cunoscut pe foarte mulți din cei pe care îi cunosc și azi, Nicu Badea și mulți alții. 

- Oameni care aveau afaceri la începutul anilor '90.
- Da, iar ei își expuneau diverse chestii la Romexpo.

- Și pe care tu încercai să-i convingi să-și facă publicitate în „Tineretul Liber”.
- Da. Și, una peste alta, într-o săptămână am adus mai multă publicitate decât toți ceilalți la un loc. Am făcut vreo 45.000 de lei, ceva de genul ăsta. Aveam salariu atunci la IMGB între 20.000 și 25.000. Am făcut bani frumoși, stăteam undeva într-un apartament prin Dristor și mi-am luat o bibliotecă din lemn suedez de la un magazin din Berceni. Și am mai luat și o săptămână la hotel Orizont, în Predeal. După ce târgul s-a terminat, o luam pe străzi. Astăzi mergeam pe Dorobanți și tot așa...

- Adică o luai din ușă în ușă, la fiecare, și încercai să-i convingi să-și facă publicitate. Știau, aveau habar de publicitate?
- Toți știau că trebuie să-și facă cumva reclamă. Și ziarele erau foarte puternice la momentul ăla. Asta a fost, pe scurt, intrarea în publicitate. Și, la un moment dat, la hotelul Dorobanți am dat de un american. Chiar atunci își muta birourile, căra birouri cu un tip pe care-l chema Adrian Drăghici. Ăștia doi au avut vreo 10 ani exclusivitate cu RATB-ul pentru reclamele pe autobuze. Dacă vă amintiți Ikarus-urile din anii '90, cu reclamă cu Camel, cam ăștia doi le-au pus. Și mi-au zis: „Dom'le, am vrea să băgăm în Tineretul Liber un calendar, Camel Trophy. Rezolvă-ne chestia asta, ca în fiecare lună, într-un an de zile, să inserăm lucrul ăsta și o să ai 10%”.

- Bune comisioane pe vremea aia.
- Bine, era 100 de dolari, ceva de genul. Toată chestia costa vreo 1.000 de dolari. Până la urmă, a căzut treaba. Oamenii mi-au zis: „Uite, ca să te angajăm, îți mai dăm un test”. Zic: „Dom'le, dar eu nu vreau să mă angajați. Eu nu plec de la IMGB”. Mi-au spus: „Mai avem o chestie. E un meci de fotbal, România - SUA”.

- Amicalul de la Brașov.
- Vorbim de anul '91, turneul final era în '94. Milutinović era antrenorul naționalei americane iar ei, neavând campionat la momentul ăla, se plimbau să joace meciuri. Și-mi spun ei: „Trebuie să-l organizezi pentru Pepsi”. OK, eu am copilărit lângă fabrica Pepsi de sus, de la Filaret. Mi s-a părut interesant. Mi-au zis: „Te duci la fabrică, vorbești cu unu' să-ți dea 5.000 de dolari, trebuie să faci două panouri cu sigla Pepsi și să bagi și două spoturi la televizor”. Eu habar n-aveam pe unde se intră la Televiziune Română. Mi-au dat caseta cu spoturile și mi-au zis: „Uite, ia logo-ul Pepsi pe calc (n.r. -  copia pe hârtie de calc a unui desen)”, așa se făcea pe atunci (râde). 

- Era preistoria publicității în România, cam așa.
- Da. Singurii care făceau panouri la momentul respectiv erau ăștia care făceau pancartele pentru Ceaușescu (râde). Undeva într-un subsol pe la Arenele Romane, pe unde eu am copilărit, acolo făceau din alea cu „Trăiască Ceaușescu, trăiască PCR”, diverse. Ăștia erau la Brașov, n-aveam cum să le car de aici.

- Ați închiriat un camion sau ce?
- Nu, nu! Mi-au zis: „Lasă, ți-l dăm noi pe ăla care face pancarte în Brașov”. Am vorbit cu omul din Brașov, l-am sunat pe fix, i-am dat comanda și 300 de lei avans. Cu o zi înainte de meci, ăsta nu mai răspundea la telefon. Bă, ce dracu' fac?. Era un Trust de Construcții în spatele stadionului și m-am dus la ăia cu foaia de calc pe care aveam sigla Pepsi. „Aveți aici vreun atelier de vopsitorie?”. M-au dus și am făcut ăla din placaj. Să mă otrăvesc de la miros, că am dat cu pistolul de vopsea peste șablon toată noaptea ...

- Și au ieșit până la urmă panourile cu Pepsi.
- Au ieșit. Acum, mi-a venit ideea să aduc și ambasadorul american la deschiderea meciului. Era Alan Green Jr. Omul a spus: „Cum? Firmă americană, Pepsi, gata, venim!”. Numai că, fiind vară, a fost furtună la Băneasa. A venit cu un elicopter închiriat, dar a întârziat. Eu eram în vestiar și nu știam cum să trag de timp ca să nu înceapă meciul, până la urmă a ajuns și ambasadorul să dea lovitura de începere. La meci am luat bătaie scurt, 0-2. Acolo l-am cunoscut ope Hagi, care îmi e acum foarte bun prieten. 

- În echipa noastră erau câțiva jucători care s-au regăsit și în lotul din '94.
- Da. A fost un meci frumos, lumea a fost relativ relaxată. După meci, mă întorc să-mi iau banii, nu? Că făcusem 5.000 de dolari. Ăsta, americanu', îmi spune: „Bă, uite, vorbește cu asociatul meu, cu Adrian Drăghici”. Soția omului era dentistă la Apaca și-mi zice: „Hai să-ți aduc o pereche de pantaloni de la Apaca” (n.r. fosta fabrică de confecții). Când am auzit, am zis: „Du-te dracu' de aici, nu-mi mai trebuie nimic!”.

- Parte din comision sau în locul comisionului?
- În locul comisionului! (râde cu poftă). După ce m-am omorât să fac toate alea... Zic: „Nu vreau, dom'le, nimic” și am plecat. El avea biroul la 101, în Dorobanți. Nu trece o zi sau două și mă sună Fodoreanu, care avea o agenție de turism, Simpa Turism. Și-mi zice: „Uite, am văzut că te-ai descurcat, am vorbit și cu domnul Mircea Sandu, cu domnul Albu de la trezoreria FRF și vrem să facem o agenție care să organizeze meciuri și Miss România. Și vrem s-o conduci tu. Uite, ai două luni plătite chiria la Dorobanți...”. La Dorobanți, americanul avea birou la 101, iar mie mi-au dat birou la 102. Ăla a înnebunit când m-a văzut acolo. Cam astea au fost începuturile.

„Prin fotbal, eu am avut, practic, toți clienții McCann-ului: Coca Cola, Gillette”

- Pare că și unii, și alții au văzut de la bun început calitățile tale de vânzător și de om care se descurcă în orice context.
- Deci, am avut bani de două luni de chirie la Dorobanți. Asta a fost tot. Firma se chema „Clip”. Am văzut că am talentul ăsta. Americanul a fost unul din cei mai interesanți oameni pe care i-am văzut vreodată. Făcuse toți banii în Atlantic City, avea un iaht de vreo 30 de metri în Constanța la vremea respectivă! A murit în Cuba, la 100 de ani.- Ce căuta în România?- Ce căuta? CIA, probabil (n.r. - serviciul secret extern al SUA), pi**a mă-sii. Altfel, superinteresant, absolut fabulos omul. El a fost cel care, cumva, a pus mugurii publicității în România. - Bun. Și ai început această agenție pe picioarele tale.  - Da, am început „Clip”. În 2-3 ani i-am scos din acționariat pe toți despre care v-am vorbit mai devreme. „Stați puțin, că eu fac tot aici”. Și am ajuns eu acționar, iar restul e istorie. 

- Și apoi ai început să vinzi panotajul pentru Divizia A, nu?
- Da. Și, la un moment dat, m-am gândit: „Bă, stai puțin, ce dracu', sunt inginer, am invenții la Cernavodă”. 

- Ce invenții?
- Țevile prin care trece apa grea și ați văzut că n-a sărit nimic în aer de 30 și ceva de ani. Acum cam suntem la momentul în care trebuie inspectate. Le-au expirat garanția, au 33-34 de ani. Noi avem sistemul canadian CANDU (n.r. - CANada Deuterium Uranium”). CANDU nu mai există acum ca firmă canadiană, a fost cumpărată de chinezi, din păcate. E, eu am făcut un tip de tratament special, am muncit doi ani pentru treaba asta până m-am prins cum se face, am încercat prin „Trial and error” (n.r. - Încercarea și eroarea, o metodă fundamentală de rezolvare a problemelor). Am citit niște articole și m-am dumirit.

- Cu atât mai surprinzătoare este schimbarea de gândire după niște ani, adică ai lăsat în urmă toate chestiile astea.
- Da. Am spus: „Ce dracu', stai puțin! Hai să fac altceva”. Prin fotbal, eu am avut, practic, toți clienții McCann-ului: Coca Cola, Gillette. Automat, oamenii m-au căutat după aceea, a fost ușor. 

- Și cum ai cotit-o de la panotajul de la Divizia A la publicitatea mainstream?
- Am mai avut o firmă cu George Copos. De la „Clip”, ăsta, am făcut un fel de „Clip&Go”, în fine, povești din ăstea mai tumultoase. Așa ne-am și împrietenit, suntem prieteni și acum. Am virat-o către advertising total. Nu știam cu ce se mănâncă, cu media, cu BTL, ATL.

- Dar tu cum te-ai apropiat de naționala de fotbal? 
- Păi, cu panotajul. Am adus primul sponsor pentru echipa națională, „Xerox”. Am adus o grămadă de sponsori și nu le-am luat niciodată vreun ban, niciun comision, nimic.

- De ce?
- Nu aveam nevoie de partea asta. Federația Română de-abia acum are o structură pro business, cu un director de marketing, cu ... Noi, atunci, făceam și pentru Federație, și pentru sponsori. Luam banii de la client, nu mai luam și de la Federație. Am încercat să-i ridic și am avut relații foarte bune cu Mircea Sandu, adică erau chiar sufletiști. La fel cu domnul Iordănescu. Având panourile, eu stătea pe teren, lângă bancă, de la firul ierbii și e cu totul altă intensitate. Foarte interesant. Apoi, mă interesa foarte tare să văd cum funcționează mecanismele interne dintr-un club. Pe Anglia eu eram avocatul, eram cu contractele. Nu vă spun că am fost inclusiv la Galatasaray cu Gică, cu Filipescu.

„Am asistat la primul meci de Premier League între doi români”

- Erai un fel de consultant al firmei fraților Becali?
- Da, pe contracte, pe tot. În Anglia, eu am fost cu Dan Petrescu, am stat o săptămână când s-a transferat la Sheffiled, după Campionatul Mondial. Am asistat la primul meci de Premier League între doi români: Sheffield Wednesday cu Tottenham, Dan Petrescu versus Ilie Dumitrescu. Ilie trebuia să joace pe partea lui Dan Petrescu.

- Da, el era mijlocaș stânga, iar Dan Petrescu era fundaș dreapta.
- La Tottenham antrenor era Ardiles, care l-a vrut foarte tare pe Ilie, iar patron era Alan Sugar, șeful Amstrad, care a făcut primele computere din Marea Britanie. Nu făceau nimic la antrenamente, Petrescu vă poate confirma, că mă punea să mai alerg cu el după antrenament. Ei exersau doar cornerele ... Când a ajuns la Sheffield, el l-a înlocuit pe Roland Nilsson, cel care a dat centrare de la golul Suediei (n.r. - din „sfertul” cu România de la C.M. 1994). Nilsson era extrem de iubit la Sheffield Wednesday. Extrem de iubit! Dar când Petrescu a intrat în vestiar, toată lumea a început să aplaude! A fost respectat enorm din prima

- Așa.
- La prima atingere, Dan Petrescu a dat gol. Ilie îl evita pe Dan Petrescu, erau prieteni, nu se ducea spre el, se ducea spre centru întotdeauna. Jucau Barmby, Anderton, Sheringham, Klinsmann și Ilie Dumitrescu. La Tottenham, scorurile erau întotdeauna 6-3, 8-3, până l-au dat afară pe Ardiles. N-avea nicio treabă cu apărarea. Îl aveau pe Sol Campbell în spate. Sheffield abia fusese în Championship, tocmai ce intrase [în Premier League]. Era primul meci, stadion foarte frumos. Una peste alta, dă Klinsmann gol cu capul de la 16 metri și-l lovește Des Walker cu capul, îl taie exact aici (n.r. - gesticulează, reconstituind accidentarea respectivă). Era primul meci, dăduseră ăștia o grămadă de bani pe el. Leșină omul, ne-am speriat toți. Se termină meciul 4-3, eu voiam să mai iau câte un interviu, că mai făceam câte un ban. Trimiteam la Televiziunea Română interviuri cu Ardiles, cu Ilie... Acum voiam cu Klinsmann, să văd care e starea lui. Mi-a zis, foarte politicos: „Scuză-mă, uite în ce stare sunt. E primul meci, am o obligație să vorbesc cu media engleză, nu te supăra, nu-ți dau”. A fost supercivilizat!

- Deci, zici că asta a fost diferența între felul în care s-a adaptat Ilie Dumitrescu și felul în care s-a adaptat Dan Petrescu?
- Ilie n-avea nicio șansă. Cei din familia lui Dan Petrescu erau militari, nu stăteau unde a stat Ilie. El a avut o viață mult mai dură, v-a și povesit. Cu Petrescu ne antrenam pe plajă, dădea niște centrări incredibile, lovea mingea extraordinar. Și jucam tenis, foarte mult tenis. Singurul care i-a făcut crampe lui Dan Petrescu am fost eu, când era jucător profesionist la Chelsea. Numai în stopuri și în lob-uri îl țineam la tenis. Singurul cu care am făcut 1-1 și aleargă absolut incredibil e Adi Ilie. Și Panduru m-a bătut.

- Deci v-ați găsit pasiuni comune și dincolo de fotbal. Și Gică Popescu joacă tenis, nu?
- Da, dar slab. Și Gică Hagi...După Gala Hagi, am făcut Revelionul împreună în Australia. Am jucat fotbal pe plajă, bineînțeles că l-au recunoscut unii în Bonday Beach. Atunci a pus mâna pe rachetă și a servit incredibil din prima. Incredibil! Avea talent pentru orice.

- Ceva din ADN...
- Da, da, da. Un sportiv foarte mare. 

- Cine te-a impresionat cel mai tare din perioada aia a Generației de Aur? Din echipă, zic.
- Toată echipa era foarte frumoasă pentru că, în primul rând, ei erau prieteni între ei. Mureau unul pentru celălalt, erau cel puțin 6 jucători care făceau asta. Stelică, Petrescu, Hagi, Popescu și încă doi. Era și Adi Ilie în treaba asta. Aveai șase care erau foarte buni prieteni între ei. Apoi, nu ai mai reușit să ai o națională unde șase sau șapte să joace împreună de la juniori, să se simtă cu spatele.

„Am învățat tenis singur, uitându-mă la Năstase și Țiriac”

- În perioada de vârf a Generației de Aur, a venit și confirmarea internațională pentru business-ul tău. Au venit americanii de la McCann și te-au cumpărat.
- Nu, au luat bucățele. Mai am acțiuni. Eu făceam bani foarte frumoși la nivelul anilor '96. Mai aveam un asociat, am luat vreo două milioane de la McCann. Două milioane de dolari în '96 era o sumă fabuloasă.

- Aproape jumătate din cât a plătit Galatasaray ca să-l ia pe Hagi de la Barcelona după Mondialul ăla.
- Corect, corect. Asta a fost doar prima parte. Notarul n-a vrut să semneze, că era în perioada respectivă cu ingineriile financiare ale lui Păunescu.

- I-a fost frică sau ce?
- Spunea: „Cum poți să vinzi cu 5 milioane de lei o firmă care are capital 600.000 de lei sau cât dracu' o avea?”. Când să ne adunăm, nu voia asta să semneze. „Femeie, nu înțelegi că așa e business-ul ăsta?”. Bine, eram cam toți pe dinafară cu business-ul. Și cam asta a fost istoria cu McCann-ul.

- Crezi că business-ul tău ar fi avut la fel de mult succes dacă nu exista și apropierea asta a ta față de sport?
- Aici, se pune probleme altfel. Dacă faci sport, ai o reziliență foarte mare care te ajută apoi în afaceri. Și eu fac sport de mic, ca amator. Am jucat fotbal în curtea școlii, duminică de duminică, până la 40 și ceva de ani. Porecla mea era Rossi. Am alergat, am jucat tenis, am învățat tenis singur, uitându-mă la Năstase și Țiriac... erau niște emisiuni cu ei duminică dimineața, au fost idolii mei. Ulterior, am ajuns la Hagi. Eu țin cu FC Argeș, Dobrin. Al cui tricou crezi că-l am?

- Al brazilianului Dunga? Că avem o poză cu tine de la Gala Hagi. 
- L-am luat și pe ăla, dar am și tricoul lui Kempes. Original! De la meciul FC Argeș - Valencia 2-1. Moiceanu mi l-a dat.

- Neștiind cât valorează?
- Ba nu, știa. M-a costat suficient (zâmbește). Eu am trăit cu radio, cu meciurile astea, FC Argeș era echipa mea. Eram în Armată când am bătut-o cu 4-3 pe Dinamo. N-am nicio treabă cu Dinamo, de Steaua pot să zic doar că mi-a plăcut cum a jucat. 

- Deci ai prins vremurile de aur ale Piteștiului, cu Halagian, cu Dobrin...
- Și acum țin cu FC Argeș. Halagian nu, Dobrin! Știu toată echipa de atunci, Gicu era incredibil. Iar la meciul ăsta...cum a ajuns tricoul lui Kempes la Moiceanu? Kempes era un fel de Messi la nivelul anilor '78-'79. Omul era campion mondial. A venit la București, Gicu i-a dat mingea printre picioare, iar la sfârșit Kempes n-a vrut să-i dea tricoul lui Dobrin. Nici nu a vorbit cu el! I-a dat tricoul lui Moiceanu, care a dat golul de 2-1, cu capul. Uitați-vă ce gol a dat Dobrin cu Valencia...eu mergeam la meciuri doar să-l văd jucând pe Dobrin. Era un artist incredibil. A dat fără balans, de pe la vreo 30 de metri, direct în vinclu, la colțul scurt. A fost un gol fabulos, iar Valencia era echipă atunci.

- Și când ai luat tricoul de la Moiceanu?
- Acum doi sau trei ani. Întâmplător, m-a pus cineva în legătură cu el. Am tricoul la mine la birou.

- Bun, hai să ne întoarcem. Deci spui că, făcând sport, ai dezvoltat...
- Ai reziliența pentru business. Dacă nu faci sport, nu poți. Că business-ul e un sport extrem! Sportul te învață să te confrunți cu victoria și cu înfrângerea. Un sport de echipă e cu atât mai important. Tenisul e un sport care te obișnuiește cu frustrarea, îți dă o anumită rezistență la frustrare. Dar fotbalul te învață foarte multe chestii.

„Hagi mi-a dat bucurie pură și fără să ceară ceva în schimb”

- Practic, tu ai început business-ul ca un sport individual, ai început să mergi singur de colo colo, după care te-ai dezvoltat și ți-ai făcut superechipă.
- Da. Există competitivitate și nu vrei să pierzi. Fără sport, e greu să ai succes în business. Și îți modelează caracterul foarte tare, la fel ca cei șapte ani de acasă.

- Și ai rămas, din perioada aia, unul dintre cei mai mari fani ai lui Gică Hagi.
- Cel mai mare! (...) Gică mi-a dat bucurie pură și fără să ceară ceva în schimb. Gândiți-vă că a băgat moral în noi în anii ăia supergrei! Priceless! Nu are preț asta! Și l-am văzut în multe ipostaze, nu pot să vorbesc despre toate. Un om extraordinar!

- Asta nu înseamnă că nu este supus greșelii. Nu este perfect.
- Normal, dar și spune: „Știu, aici am greșit”. Haideți să vă mai povestesc o chestie. Am făcut un Revelion cu el și Victor (n.r. - Becali) la Roma. Nu mai țin minte anul. Era spre sfârșitul carierei de jucător. Era 1 ianuarie la Roma, iar pe la 08:00 dimineața îmi zice: „Bogdane, hai să mergem la Mondadori - o librărie prin centrul orașului - am văzut trei cărți despre fotbal”. „Băi Gică, ești nebun? E 1 ianuarie, e închis!” Îmi zice: „Nu, că aici e Roma, hai să mergem!”. M-a târât până acolo, prin Parcul Aldrovandi, bineînțeles că era închis. S-a dus pe acolo, se uita...să spargă vitrina aproape să le ia! După aceea, la un moment dat...eu nu sunt un mare scriitor, nu-mi place să scriu foarte mult, sunt foarte mult cu vorbele. Era jucător, mă cheamă la „Iaki” (n.r. - hotelul „Regelui”) să-mi arate ceva. Deschide biroul... scrisese zece carnețele cu metodologie. Am rămas mască!

- De ce nu și-a împlinit Hagi potențialul integral la Barcelona și la Real?
- La Barcelona, Cruyff era foarte dur. Idolul lui Gică și al meu a fost Cruyff. Ai văzut cum joacă ei... dacă ai pierdut mingea la mijloc, iei gol pe partea cealaltă. Circulația mingii trebuie să fie foarte rapidă. Gică o mai ținea, o mai pierdea. Ăsta i-a zis o dată, de două ori, apoi nu l-a mai băgat și a pierdut momentul acolo. Cu Real, a fost extraordinar, dar și acolo i-a luat 6-7-8 luni să se adapteze.

"La fiecare turneu pe care îl organiza Țiriac la Madrid, jucătorii Realului, legendele, toți sunt prezenți acolo. Când a luat Viitorul campionatul, în 2017, m-am întâlnit la protocol cu Sanchís, Butragueño. Când le-am zis, s-au bucurat pentru Gică, le-am dat telefonul să vorbească. Îl iubesc ăia chiar și acum! Are deschis oriunde, oricând. E prea modest el, nu-și folosește la maximum relațiile pe care le are.

- Îl mai vezi pe Hagi plecând din România sau este atât de atașat de proiectul de la Constanța încât...? 
- El a vrut întotdeauna să atragă în club un om de afaceri român. Ăsta e oful lui Hagi, că n-a venit un antreprenor român. Gică, cu un buget de 50 de milioane, face ușor grupe de Champions League.

- Păi, cine n-ar face cu 50 de milioane?
- Uite, sunt mulți care nu fac cu sute de milioane. Am zis mult 50 de milioane, am zis să zic o sumă rotundă. Dar nu e vorba de asta. El duce singur tot ce face. Să faci baza pe care a făcut-o el... În primul rând, e un manager foarte bun și vorbesc în cunoștință de cauză. Am condus și eu 300 de oameni timp de 30 de ani. Să faci ce a făcut Gică, de la zero, să nu-ți facă nimeni niciun stadion, să-ți faci singur stadion, să ai o structură de antrenori, o metodologie de antrenament...Credeți-mă, puțini înțeleg, de fapt, ce e acolo. De la patru ani, are un sistem de antrenament de selecție naturală. Punct! Eu am fost șocat de intensitatea cu care joacă toți copiii. Sunt antrenamente scurte, de o oră și un pic, foarte intense, cu pauze foarte mici, exact ca la echipa mare. Ce face echipa mare fac și cei mici. Nimeni nu urlă, toată lumea salută în bază pe toată lumea, părinții nu zic nici „pâs!”. Acum, fac turcii, că românii sunt mai tolomaci, o școală lângă el. Asta-i trebuia, avea nevoie și de o școală.

- Ca să ofere tot confortul celor care-și duc copiii acolo.
- Fotbalul actual nu se mai poate juca, la nivelul la care joacă Liverpool, City, dacă nu ești extrem de inteligent, foarte bine pregătit fizic și să ai foarte multe meciuri tari, să ai competiție. Am fost impresionat de ce face Gică acolo. Și am trimis echipa de 2009, care îmi plăcea foarte mult cum joacă, la un turneu...Gică mi-a mulțumit, mi-a zis: „Bravo, Bogdane!”. El nu mai trimisese pe nimeni afară de la generația lui Ianis.

- Ai finanțat deplasarea unei grupe de la Academia Hagi la un turneu în Portugalia.
- Da, ca să vedem dacă fac bine ce fac sau nu. Au fost în Spania, la Madrid, și în Portugalia, țara care exportă cei mai mulți jucători. Deci ăia fac ceva bine acolo. Și copiii s-au descurcat incredibil cu echipe de top, vorbim de Benfica, Sporting, PSG, Atletico Madrid, Rayo Vallecano, Belenenses. Pentru prima dată în sistem de 11 la 11, grupa asta a jucat 12 meciuri în opt zile, cu deplasare cu autocarul între Madrid și Lisabona. Nu s-a accidentat niciunul și au avut și rezultate extraordinare. Au fost la același nivel sau mai bine decât...În aceeași zi, în două meciuri, au bătut și pe Paris Saint-Germain, dar și pe Atletico.

- Deci, există un potențial foarte bun, care nu se împlinește până la final.
- Un potențial enorm!

- Unde ne împotmolim?
- Am reușit să-i duc până acum doar într-o zonă. Se intră foarte greu la turnee tari, la Van Nistelrooy, în Olanda, Germania, în nord, în Danemarca. I-am trimis și la Galatasaray. I-au bătut și pe Galatasaray și pe Fenerbahce într-un singur week-end.

- Îi batem pe toți când suntem mici. Ce se întâmplă mai departe?
- Atenție! Ei încep cu doi ani mai repede să joace 11 versus 11. Aleargă de le sar capacele cu doi ani mai repede. Iar experiența jocului...A jucat și băiatul lui Marcelo de la Real Madrid la grupa 2009. Juca exact ca echipa mare, același stil. Foarte interesant că la fiecare echipă pe care am întâlnit-o era cel puțin un român.

- Copiii românilor plecați la muncă în străinătate înfloresc acum în academiile străine.
- Da. Pentru că au au jocuri foarte multe, au baze.

- Nu știu pe câți îi mai aducem să joace pentru România, s-ar putea să rămână acolo.
- Neimportant. Noi trebuie să facem treabă aici.

- Dar hai să vorbim despre experimentul ăsta. Deci, au fost acolo 12 meciuri, s-au comportat foarte bine copiii.
- Foarte bine, neașteptat de bine.

- Care-i diferența, până la urmă?
- Ei trebuie expuși de mici cu fotbalul internațional. Dar asta costă mult. La Academia lui Hagi, îți trebuie minimum un milion ca să trimiți toate grupele măcar la două turnee afară. În România, nu există meciuri suficient de dese la nivelul categoriei lor de ani. Au 3 sau 4 meciuri tari pe an.

- Deci, tu spui că e o problemă de competiție. Hagi e deja prea bun pentru România, iar copiii, de la un punct încolo, nu mai au cu cine să se confrunte... 
- Da. Acum e Rapidul, să sperăm că și Șucu va face o treabă bună. Îți trebuie cel puțin 10 academii așa. Zece academii! Și din zece academii, să apară un Hagi pe post. La Dumitrescu, la Petrescu, asta a fost, era o competiție enormă.    

- Bun. Și atunci?
- În primul rând, trebuie să începi să joci 11 vs. 11 dacă ai unde. Și bravo pentru Dan Șucu că face chestia asta. Măcar să ai unde. Acum au început să apară baze multe. Felicitări pentru Petre Marin, și el are o academie de fotbal foarte bună.

- Spune-mi, ca un om care a gestionat atât de multe bugete uriașe ale unor companii mari de afară, de ce aceste branduri nu asociază cu sportul românesc?
- Ăsta e și oful lui Gică. Ați văzut, la fiecare discurs, spune: „Hai să dați...”. Trebuie să existe mai mulți iubitori de sport, mă nominalizez și pe mine aici, care să facă legătura între bugete și unde să fie cheltuite. Eu încerc să-i găsesc lui și reușesc, dar pentru Academie, nu pentru Farul. Sunt vreo 4-5 foarte aproape de chestia asta. Dar academii precum cea a lui Hagi trebuie să fie minimum 10-15. Și să le susțină primăriile. Gică a făcut singur tot! El a adus sponsori, mai face acum încă 4 terenuri mari de iarbă, a mai cumpărat teren acolo. Și vrea și el un stadion. Și-a cedat „copilul”, pe Viitorul, ca să existe asocierea cu Farul. A arătat super viziune. Eu, ca om de brand, n-am fost de acord. Dar el a zis: „Farul e mai puternic, eu vreau să unesc orașul, Constanța e un oraș puternic”.

„Nu poți să vii tu, Șucu, să-i comanzi lui Hagi pe fotbal”

- Are nevoie de un stadion mare, de energiile coagulate în tot județul.
- Normal. E un om dificil. Nu poți să vii tu, Șucu, care n-ai nicio tangență cu fotbalul, ești cu handbalul, ai jucat tenis „plezirist” ... Ai mai luat și bătaie, dar nu mai contează (râde). Joacă bine, e prietenul meu. Dar nu poți să vii să-i comanzi lui Hagi pe fotbal. Nici pe management! Nu se poate!

- Au fost discuții între ei pentru a colabora?
- Nu...Au fost cu mai mulți, eu dau doar un exemplu. Nu Dan e exemplul cel mai bun, dar nu poți veni să-i comanzi lui Hagi. Crede-mă, Hagi se pricepe și la management. 

- Bine, acum și Hagi poate are pretenții prea mari...să vină cineva să-i dea foarte mulți bani, dar să n-aibă niciun cuvânt de spus.
- Nu, nu e adevărat. Există lipsă de cultură sportivă și fotbalistică din partea oamenilor de afaceri. Nu au, pur și simplu! Sau cei care au intrat au făcut-o pentru copii, ca să-i mai bage mai în față și așa mai departe. Foarte bine, că și Gică a făcut la fel.

- Și Dan Șucu la fel?
- Și Dan Șucu la fel, da, v-a și spus. Are și el doi copii care-s foarte buni la fotbal, chiar foarte buni amândoi. A încercat, a văzut că nu poate cu cluburile, nu există soluții, și e un tip exigent, a reușit în business, e un foarte bun manager și a zis: „Dom'le, hai să lucrez eu, să le dau toate șansele”. Dar cultură fotbalistică nu are! N-a văzut 1.000 de meciuri pe bancă să vadă ce înseamnă...să-l vadă pe Gică Hagi cum pleacă „rachetă” de lângă Roberto Carlos la Supercupa Europei (n.r. - Galatasaray - Real Madrid, în 2000). Roberto Carlos! Care a rămas în blocstarturi din două fente ale lui Gică. Nu l-a văzut Șucu pe Emre cum bate la ușă la Galatasaray (gesticulează) și spune: „Domnu' Hagi!”.

- Acum, un bun finanțator al business-ului de fotbal nu poate fi decât cineva care a văzut 1.000 de meciuri? Adică, Dan Șucu nu poate avea succes pentru că nu cunoaște atât de bine fotbalul?
- Ba da. Și o să aibă. Pentru că, așa cum mi-a și spus, nivelul e foarte jos (râde). Și dacă nivelul e atât de jos, e imposibil să nu reușească. Dar nu-i despre asta. Știți care e modelul? Modelul este să ai viziune și să nu vrei rezultate rapid, gata, iau campionatul în 2-3 ani.

- Păi Dan Șucu asta vrea, să ia campionatul anul ăsta. 
- N-o să-l ia. La anul, poate. Ori peste 3 ani sau 5 ani. 

- Înapoi la Hagi: cum își împlinește acest vis de a avea o echipă foarte puternică susținută de un partener mare sau de 5 mai mici?
- Dan Șucu, pe bună dreptate, vrea să facă bani din fotbal. Dar în fotbal nu trebuie să te bagi pentru bani. Hagi a zis clar: "Dom'le, ăsta e un fenomen social. E greu să faci bani".

- Sunt și modele de succes. Uite, Bayern Munchen tocmai a raportat profit. 
- Modelul de succes este NBA-ul și toți încearcă să-l copieze la cluburi. Dar nu pentru asta faci, că tu, om de afaceri sau companie mare, oricum ai miliardele. Ce îți mai trebuie un miliard în plus? Faci ca să întorci ceva către comunitate. Un CSR curat (n.r. Corporate Social Responsability).

- Aici lucruri se despart: Dan Șucu vrea să facă profit, Hagi vrea doar fotbal pentru comunitate. 
- Dacă vă uitați la exercițiile financiare ale Viitorului / Farului, o să vedeți că și Farul e pe plus.

- Ești optimist că Hagi va găsi până la urmă un partener cu care să ducă proiectul ăsta la nivelul următor?
- Da, da.

- Că altfel pare că aleargă în gol.
- Nu aleargă în gol. E la fel de pasionat ca întotdeauna. Hagi face jucători și nu poate să-i țină, că vin alții din urmă, produce atât de mulți și doar 22 pot juca la echipa mare. Așa că îi vinde repede, pe la 18-19-20 de ani, dar din cauza școlii, a educației care se face în România, nu sunt foarte pregătiți să intre într-un vestiar puternic. De-aia nu reușesc și se întorc. Fotbalistul mediu din orice țară este exponentul școlii din țara respectivă. Școala noastră produce elite, dar la nivel de fotbaliști suntem mult sub restul școlilor italiene, spaniole, germane, olandeze, ce vrei tu. Revin acum: ei se întorc din străinătate pe la 27-28 de ani, au altă minte-n cap și ai văzut cum se pregătesc după aia. 

- Deci spui că e un eșec al educației din România, nu un eșec sportiv al celor care pleacă foarte tineri și nu reușesc să se impună afară. 
- Exact. Și mai e o chestie. Uite, Salzburg o are pe RedBull, adică bani fără număr și la fotbal, și la Formula 1. Ce treabă avea RedBull cu Formula 1? Nicio treabă. Ce, au făcut vreo mașină vreodată în viața lor? Dar au bani fără număr. Ei, Salzburg e un fel de Barcelona la academie acum. Am și vorbit cu Gică: băi, hai în 5 ani de zile să câștigăm și noi Youth League. Ăsta e obiectivul. Se poate! Benfica l-a luat ultima dată. 

- Când viitorul a jucat în Youth League a luat cam multe.
- Trebuie să-i expui la jocuri internaționale de la 10-11-12 ani, să nu le tremure picioarele. Uite, a fost recent un meci Academia Hagi cu PSG. Când au văzut copiii autocarul PGS-ului .... Falemi, antrenorul, le-a zis: "Băi, nu se poate așa. Intrați cu curaj!". I-am bătut. Și ăia nici n-au dat mâna la sfârșit, că aveau bilete pentru finală. Deci așa se clădește încrederea! Când ajungi la 17-18 ani, dacă ai jucat cu Salzburg și cu din ăștia tari, știi la ce să te aștepți. Dar costă mult. 

- Cum erau din punct de vedere fizic adversarii față de copiii noștri?
- Foarte puternici. Mai e ceva: pe-afară nu există echipă fără 4 sau 5 africani, care vin cu motivație. Deci fizic stau extraordinar, motivația e extraordinară, de aia e  greu să te bați cu echipele de afară. Plus știința, aici noi suntem mult în spate. Gică mi-a zis: "Caută-mi pe cineva pe zona medicală, un preparator fizic bun". Eu i-am zis că îi trebuie inclusiv un data scientist. Uite, Klopp, care e cel mai șmecher alături de Guardiola. Juca la Liverpool cu acel gegenpressing (n.r. filosofie de joc care se referă la pressingul agresiv în jumătatea adversă). De unde vine gegenpressing? 

- De unde?
- De la unul, Frank, care a fost antrenor la Farul în anii '90. Un neamț care a fost mentorul lui Klopp (n.r. e vorba despre Wolfgang Frank, antrenorul lui Klopp la Mainz. Frank a negociat cu Farul în 2006, dar până la urmă n-a mai venit la Farul Constanța ). E, trebuie să ai jucători pentru pressingul ăsta super-avansat. Iar ca jucător nu poți să duci mai mult de 4-5 ani în ritmul ăsta. Dar Klopp are în staff 5 data scientists, care analizează ca în NBA ce fac jucătorii fără minge. Asta trebuie analizată de AI (n.r. Artifficial Inteligence), îți spune și vezi chestii pe care în mod normal nu le vezi. Klopp are 7 asistenți.

- Sunt antrenorii noștri pregătiți să accepte un asemenea stil de lucru?
- Niciodată. Adu-ți aminte, ți-am zis mai înainte despre școală, despre nivelul educației și așa mai departe. Dar hai să revenim la Klopp, că e interesant. Ce crezi că face Klopp în anul în care a luat Champions League? Aduce un german, campion mondial la Big Wave Surfing, să-i învețe pe ăștia să-și țină respirația până la 3 minute. L-ați văzut pe Alexander-Arnold cum aleargă în ultimele 10-15 minute ale meciului? Atunci se face diferența. Deci așa se lucrează, trebuie să vii cu chestii noi. Și oricum o dai, noi suntem la toate în spate. 

- Si cum topim diferența asta?
- E la limita imposibilului. Ați văzut ce fotbal joacă o echipă din Danemarca, Silkeborg? Fotbalul e simplu, dar devine încet încet rocket-science. 

- Și îl vezi pe Hagi capabil să ajungă la nivelul ăsta?
- Da! Are o inteligență foarte mare. Ar fi putut fie orice, ca și Klopp, care putea fi oricând CEO în orice companie mare. Dovadă e ce face în fotbal. Și el, și Guardiola. Bine, Guardiola e puțin freaky (n.r. ciudat), prea se agită, prea ca toți dracii p-acolo, e un pic prea mult ...

- Bine, și Hagi ...
- Da, așa e (râde). I-am și zis: "Băi, Gică, nu vreau să mori p-aici". La meciul cu Sepsi nu mai avea voce. 

- Nu e o presiune prea mare pe care o pune pe jucători, mai ales pe cei foarte tineri?
- Se poate. Dar eu zic că îi și ajută foarte mult.

- Revenim la întrebarea asta, că mă sâcâie: de ce niciun superantreprenor român cu business de zeci-sute de milioane de euro nu se atașează de un proiect ca a lui Hagi? Uite, Dedeman, de exemplu.
- Dragoș este prietenul meu (n.r. unul dintre frații Pavăl, patronii Dedeman), ne știm de foarte mult timp și e un timp extraordinar, ajută cu foarte multe chestii, inclusiv Comitetul Olimpic Român. Și ați văzut ce rezultate apar, da? Pe mutește, Covaliu începe să scoată rezultate. Și cu Elisabeta Lipă, și cu Camelia Potec. Dar toate la sporturi individuale. 

- De ce e greu la echipe? Sunt alte cheltuieli?
- Nu are nicio legătură cu banii. Aici trebuie să ai ambiție, "băi, hai să fim și noi de Champions League!". Adică să vezi mai mult decât profitul pe anul respectiv.

- Și zici că o să-ți iasă până la urmă, ție și lui Hagi, să atrageți niște parteneri cu adevărat puternici.
- Obligatoriu. I-am zis că îl ajut, no matter what. 

- Dacă tot suntem la capitolul Hagi, hai să discutăm și despre Gala Hagi, unul dintre cele mai importante evenimente organizate în România. Cum a fost și de ce ai ținut să organizezi tu?
- Pentru Gică. A venit și mi-a zis: "Bogdane, vreau și eu să fac un meci de retragere și dacă facem vreun profit, să-l donăm". 

- A fost, într-adevăr, un eveniment de supercalitate, mult peste ce se văzuse în România anilor 2000-2001.
- A fost muncă foarte multă, foarte intensă și am făcut-o ca un payback (n.r. răsplată) pentru Gică. 

- Și profitul a fost donat?
- Da. Gică ținea niște case de copii din Constanța și tot profitul l-a direcționat acolo. În jur de 150.000 de dolari. 

„Bugetul Galei Hagi a fost cam de un milion”

- Bani foarte mulți la vremea aia. 
- Da. Bugetul Galei Hagi a fost cam de un milion. Au ajutat foarte mult și Giovanni și Victor Becali, cu vedetele aduse. 

- Adevărul e că a fost o listă de invitați foarte tari. Platini, Eusebio, Lucescu, Ronald Koeman. 
- Să vă povestesc niște faze cu Gică, a fost atât de tensionat atunci, era să-și rupă și piciorul când am fost la Iliescu să-l decoreze. Ploua și a alunecat pe marmură, că la Cotroceni treptele sunt de marmură. În noaptea de dinainte a venit la stadion, să vadă repetițiile pentru spectacol. 

- Cum l-ai simțit atunci, când practic se despărțea de fotbal?
- Foarte tensionat, era ca un arc. În vestiar, înainte să-i dăm drumul, nu mai avea răbdare. Era ceva ... Nici noi nu ne așteptam să fie 55.000 de oameni în tribune. 

- Îmi aduc aminte meciul, Hagi a fost foarte tensionat și pe teren. Nici n-a semănat a meci de retragere. Îi certa pe toți, se răstea la toată lumea ...
- Știți de ce? Pentru că el n-a jucat în meciuri în care să se dea ăștia la o parte. Dar nici nu dormise, era tensionat. 

- I-a certat pe fotoreporteri, îi făcea panarame ...
- Păi, numai din Turcia erau 100 de ziariști veniți. Credeți-mă, Hagi e iubit în România, dar în Turcia ... pfff, eu n-am mai văzut așa ceva! Revenind la Gală, a fost un spectacol foarte frumos. Hagi a jucat la 3 Mondiale și la 3 Europene și voiam să punctăm asta, așa că am luat de la Formula 1 un truck (n.r. camion) cu un ecran mare. Numai că stadionul era vechi, aleile erau cu piatră cubică, iar noaptea dinaintea meciului plopua, așa că TIR-ul nu putea să urce. Frunzăverde, Dumnezeu să-l ierte, era ministrul apărării, fusese coleg de facultate cu mine. L-am sunat și mi-a trimis un batalion de soldați care fuseseră prin Bosnia și toată noaptea au săpat la tribuna a doua, ca să poată intra TIR-ul și să ducem ecranul ăla special în stadion. Asta însemna Hagi atunci. 

- Tare. 
- Să vă mai spun încă una. Laserele pentru show le luasem de la un neamț. I-am dat un avans, 8.000 sau 10.000, nu mai țin minte. Dar la pauză n-a mai vrut să dea drumul la lasere. Nu avea încredere că-i dau restul de bani. Așa că s-a dus Marilena (n.r. soția lui Hagi) acasă și a venit cu bani, că eu n-aveam la mine. A venit cu sacoșa și i-am dat neamțului. 

- Unul dintre cele mai tari momente a fost cu sticla de Cola. 
- Da, da. În două secunde am dat-o jos. 

- Să le povestim oamenilor. În fața uneia dintre peluze era o sticlă uriașă de Coca-Cola, o reclamă gonflabilă. Dar suporterii din peluză nu vedeau bine meciul. Și atunci, din umorul incredibil al tribunei s-a născut scandare fabuloasă. Toată peluza a început să strige: "Gică, Gică / Nu vedem de sticlă". V-ați activat repede, ați dezumflat sticla, Hagi era și el nervos, făcea ca toate alea pe acolo ...
- Genial, genial ... Și ploaia s-a oprit exact înaintea meciului. A fost emoționant.

- Gică parcă nu a simțit emoția momentului. Era atât de tensionat și atât de nervos ...
- Am plâns cu el la o emisiune după aia. Au făcut o emisiune d-asta lacrimogenă pe la TVR și a zis "o să-i mulțumesc toată viața omului ăsta, mi-a făcut cel mai frumos moment". A fost maxim!

- O altă imagine foarte spectaculoasă de la Gala Hagi: Gică ținându-l pe Ianis de mână, pe gazon. 
- O am la mine pe birou. Când Gică juca la Galatasaray și stătea la Floria (n.r. cartier exclusivist din Istanbul), eu jucam fotbal cu Ianis printre aspersoare, în curte. Și i-a zis lu' taică-su: "Tată, nu mai trebuie să muncești, de-acuma o să muncesc eu". Și-acum vorbesc cu el, e un băiat extraordinar. Știți care a fost clou-ul? A făcut Școala Britanică. Vorbește engleza fluent, s-a integrat repede peste tot, la Glasgow l-au adoptat imediat. Despre asta e vorba, despre școală. 

- Cum crezi că va evolua cariera lui? Cunoscându-l și pe el, și pe Gică. 
- Eu zic că n-o să aibă probleme, va crește. Golul lui cu Germania e absolut fabulos, lui îi trebuie mai multă libertate. Acum probabil îi ia un an să revină la potențialul său. Așa se zice, dacă stai un an, îți mai trebuie un an să revii. A trecut prin momente foarte grele, nu putea să meargă. Gică n-a avut nicio accidentare majoră. 

- Deci crezi că Ianis va ajunge la un nivel care nu nepărat să-l concureze pe Gică, dar măcar să ne ajute pe noi, ca națională, să progresăm?
- Stai un pic. Chiar dacă o să se supere unii, și am vorbit și cu Mirel treaba asta, băi, nu se poate să ai 1-0 cu Germania și să se plimbe Muller prin careu. Nu se poate să vină baba de Muller să dea cu capul, nu se poate să nu-l țină cine trebuia să-l țină! Și știi la cine mă refer. 

- Andrei Ivan. 
- Ivan e un super-băiat, dar nu se poate să-l lași pe ăla acolo! Asta înseamnă să nu fii conectat 1000% la meci. Așa a fost și cu Suedia, în '94. Mă, nu se poate ca Popescu să nu se ducă să-l închidă pe Nilsson, că de acolo a plecat faza. Nu l-a tamponat, s-a retras și l-a prins în No Mans Land. Ăsta e fotbalul, trebuie să fii conectat mereu.

- Revenind, e Ianis atât de conectat și atât de puternic încât să reușească?
- E foarte complicat, gândiți-vă că e povara asta de a avea părinți celebri. Printre cei care au reușit cel mai bine sunt ... Că tot mi-ai arătat mai devreme poza cu tricoul lui Dunga. Cine era mijlocașul Braziliei campion mondial și colegul lui Dunga? Optarul. Mazinho. Cine sunt copiii lui Mazinho? Thiago Alcantara și Rafinha. 

- Nu toți ajung la același nivel cu părinții. Jordy Cruyff nu a ajuns, de exemplu. Te tot întreb: Ianis ajunge sau nu la nivelul lui Gică?
- Eu nu sunt Nostradamus. Dar zic că el a ajuns deja. A dat golul ăla fabulos cu Germania, la naționala de tineret ne-a ridicat pe toți. Păi, când vreodată băteam noi Franța, Anglia, Croația? Pe bune!

- Acum nu putem să punem în dreptul lui Hagi toate meritele de la U21. 
- Nu, am zis doar că a fost acolo. Dar unde s-a arătat valoarea noastră din punctul de vedere al condiției fizice? În semifinale, mai mult de o repriză n-am mai dus. Pentru că noi, și asta i-am zis-o și lui Gică, nu mai dominăm pe nimeni. De la România - Spania 3-1 pe Ghencea, când a scos Lăcătuș doi pe targă, noi n-am mai dominat niciodată o echipă de Top 10. Să o domini la fotbal, nu la contraatac. 

- Ca să rezum ce spui că ai văzut în acest mini-studiu și ce diferențe ai remarcat între fotbaliștii tineri din România și cei de afară, ar fi așa: nivelul educației din școală ...
- Educația medie. Să vorbești o limbă străină, să fii civilizat, nu matematică la greu, că nu toți facem inginerie, să construim rachete. Să știi să împarți, să iei restul de la magazin, să faci un procent, să înțelegi ce înseamnă asigurări, chestii cu care întâlnești în viața de zi cu zi. Tu dai teze, dai extemporale, totul singur. Dar după aia unde mai lucrezi singur? Nicăieri. Trebuie să lucrezi în echipă cu X, Y, Z.

- Hai să vorbim și despre tenis. Cum ai ajuns să organizezi turneul de la București vreme de aproape 20 de ani?
- Mi-a plăcut tenisul foarte mult. Am învățat singur. CTP a fost până acum 2 ani, în pandemie, partenerul meu. Am jucat cu el peste 3.000 de meciuri. În primii 5 ani nu i-am luat niciun set, dar nu m-am lăsat. Jucam de 5 ori pe săptămână, pe lângă un cimitir, prin Dămăroaia. El joacă și acum în competiții. Și e un paradox, că el aleargă mai bine decât merge.

- Da, exact asta ne-a povestit aici, la podcast.
- Cred că primul set i l-am luat după vreo 4-5 ani. Apoi, el a coborât fizic. Dacă îi pun stopuri și d-astea ... Dar mă bate, e mai bun decât mine. Eu sunt mai bine fizic, el tehnic. Unde suntem egali? La nervi și la strategii. Poate chiar eu sunt mai hoț decât el, că el e mai cinstit. Toate tușele sunt la el. 

- Cum ai ajuns să organizezi turneul de la București?
- La Gala Hagi a venit și Țiriac. Și a fost impresionat. "Bă, cine a organizat? Tu? Hai să vorbim". El organiza cu Hărădău. Zic "dom'le, dacă mă lași pe mine, eu îl organizez cu plăcere". El: "Da, dar mai întâi hai să jucăm un tenis". Mai înainte jucate cu Copos un meci de tenis pe mașini.

- Asta era miza.
- Da, asta era miza. Țiriac face întotdeauna pariuri pe care le câștigă. Cu mine a pierdut doar vreo două. Când a pierdut Ponta cu Iohannis i-am luat 1.000 de euro și ... Eu voiam să intru pe sub pielea lui Țiriac. Mai jucam și cu Copos, pe care eu l-am bătut inclusiv îmbrăcat în costum și cu nea Nicu Văcăroiu arbitru ...

- Pe bune?
- Pe cuvânt de onoare.

- Dar cum ați ajuns să jucați așa?
- Am pus pariu cu George că îl bat îmbrăcat la costum. Eu, care nu port niciodată, mi-am pus costum, cravată, pantofi și l-am bătut așa. Și fostul ministru de finanțe, Florin Georgescu, juca tenis. El cu nea Nicu Văcăroiu, care juca foarte bine tenis, și eu cu George Copos. Meci la dublu. Și i-am dat un smash în cap domnului prim-ministru. Direct aici, în frunte! Așa s-a nimerit. S-a făcut liniște acolo, omul a căzut în fund din asta, că eram la fileu. Dar nu s-a supărat, asta înseamnă caracter! George era alb deja. ziceam "de ce te-am luat cu mine?", din astea. 

- Înapoi la meciul cu Țiriac. 
- Da, una peste alta, Copos a jucat tenis cu Țiriac și a pierdut, bineînțeles. Și în loc să vină cu ce naiba avea el, BMW sau Mercedes, a venit cu un Trabant. Și ăsta, Țiriac, s-a supărat foarte tare. 

- Greșeala lui Țiriac, că n-a punctat miza de la bun început. A zis doar "o mașină". Și Copos i-a adus Trabantul. 
- Băi, s-a supărat îngrozitor. Bine, și George simpatic cu ideea cu Trabantul, dar Țiriac s-a supărat. 

- Am fi tentați să spunem că George Copos a făcut-o ca să fie haios, dar el a făcut-o pentru că era zgârcit. 
- Nu mai contează din ce motive (râde). Și ajung la meciul meu cu Țiriac. Zice "hai să jucăm un meci, ne arbitrează Titi Hărădău, vii la mine aici, în Eliade", unde avea înainte casa, cu teren de tenis foarte frumos. Fusese casa lui Maurer (n.r. fost prim-ministru în anii '60-'70) , pe malul lacului. Miza era tot o mașină. Eu aveam un Opel galben, nou, abia îl luasem. Și Unchiu', că eu așa îi spun, zice "jucăm două din trei, dar îmi dai 0-40". Adică era imposibil să-l bat, deja pusesem cruce. Fusese totuși numărul 7 mondial. Are un rever și-o dreaptă din asta a la McEnroe, mai smucită, ca de la hochei, că el a jucat și hochei. 

- Au trecut 20 de ani de atunci. 
- Mă rog, intrăm pe teren, 6-3 repede, că eu cu reverul mai slab. Eram pe la jumătatea celor 3.000 de meciuri cu CTP, nu eram strong. În al doilea set am început să-mi fac o strategie, ori poate mă mai lăsa și el, nu pot să-mi dau seama, dar aproape am ajuns în tie-break. Am avut 6-5, servește el de la 40-0, cum ne înțeleseserăm, și când aruncă mingea, "aaaaa!", se face că are întindere. M-am evervat, "du-te, dom'le, faci din astea? Ia cheile și am plecat". Dar i-a plăcut de mine, nu mi-a luat niciodată mașina, d-aia zic că e un super-om.

- Și așa v-ați împrietenit. 
- Da. După aia am zis hai dom'le, să facem și turneul de la București. Și am rămas super-prieteni. 

„E inadmisibil să nu ai o amărâtă de arenă de tenis”

- Și ai organizat turneul Năstase-Țiriac Trophy aproape 20 de ani.
- 16. Dar m-am enervat la un moment dat. Și eu, și el, și Ilie. Băi, nu se poate, ăștia mai au un pic și ajung pe Marte cu Elon Musk. Se fac acum 50 de ani de la o amărâtă de finală de Cupa Davis (n.r. România - SUA în 1972), Ceaușescu a făcut atunci Arenele BNR. Americanii erau atunci pe Lună, acum se duc pe Marte și noi am ajuns să jucăm în parcare. Las-o-n ... bip! Nu se poate așa ceva, e inadmisibil să nu ai o amărâtă de arenă. Aia veche stă să cadă. 

- Păi, spune-ne de ce, că știi motivele. BNR-ul e stăpân acolo și o ține captivă, sub cheie, de 6 ani. 
- Nu e chiar așa. E o treabă complicată, super-complicată. Trebuia făcută alta. Ce înseamnă o arenă de 10.000 de locuri?

- Noi n-avem nici măcar o sală polivalentă în București. 
- E, d-aia m-am supărat și n-am vrut să mai fac turneul de tenis. 

- Crezi că Bucureștiul poate recâștiga un turneu de anvergura asta?
- Va fi un ATP 500 în maximum 3 ani aici. O să vedeți!

- Păi unde se joacă?
- O să găsim. Am început iarăși, am făcut cu domnul Țiriac turneul ăsta pentru fete, un WTA 125 futures. Ce, să aibă numai Clujul? E rușinos ca Bucureșiul să nu aibă. 

- Este rușinos, dar unde se va juca? Se poate faceva ceva din inițiativă exclusiv privată?
- Probabil, că la noi nu funcționează altfel. Deși sunt o grămadă de exemple externe. Ungaria, Islanda. Păi, Islanda e cât Berceniul. Au făcut săli, arene, apoi au mers la UEFA să le școlarizeze antrenorii. Dar primăriile au suportat costurile. Nu se poate fără să ai o bază. Tu, ca părinte, trebuie să ai toate opțiunile pentru a-ți da copilul la sport, că totuși aveam 1.000 de baze în București. Sunt 50 de terenuri de tenis numai în jurul Herăstrăului. 50! Până la 14 ani, toată lumea trebuie să facă sport cu susținerea statului, că de aia plătim taxe. 

Vizita președintelui George Bush Jr. în România

- Povestește-ne, în final, despre vizita președintelui George Bush Jr. în România. Tu ai organizat asta, în 2001. 
- N-am organizat eu, ci CIA-ul, Guvernul, nu știu (râde). Eu i-am dat latura de comunicare. A ieșit bine totul, am și stat de vorbă cu Mister. Mi-a plăcut de el, că el ne-a băgat în NATO. A avut o vorbă: "Europe whole and free from the Baltic to the Black Sea" (n.r. O Europă întreagă și liberă de la Marea Baltică la Marea Neagră). Și așa a fost. În sfârșit, a fost frumos atunci cu vizita, am avut și un curcubeu. 

- N-a fost regizat curcubeul, nu?
- Nu, nu.

- La cea de-a doua vizită a președintelui SUA a circulat o legendă care spunea că serviciile secrete le-au cerut românilor să dreseze niște lebede care să să se apropie de marginea lacului în momentul în care Bush și Băsescu treceau pe acolo, ca să iasă poza mai frumoasă.
- Hai, mă, asta e vrăjeală.

- Ai primit vreo solicitare ciudată din partea Serviciilor Secrete?
- Nu. Eu am vorbit cu Advanced Team. Cu cei care fac comunicare, dar ei lucrează foarte strâns cu Secret Service, fac echipă. Omul (n.r. George Bush) le-a mulțumit SPP-iștilor noștri, puțini fac chestiile astea. Laura Bush își ducea singură umbrela. Niște chestii care contează. Una peste alta, când a intrat pe scenă, a venit și a făcut o plecăciune în fața lui Ilie Năstase. Vă dau cuvântul meu! Erau acolo Ilie, Regele Mihai, Iliescu, alții. S-a oprit, l-a recunoscut pe Ilie, că sunt aceeași generație. Apropo, partenerul de tenis al lui Ilie era Trump. Că ăla voia și el să câștige un ban, Ilie era numărul 1. Așa, Bush a făcut o plecăciune, iar Ilie s-a pierdut, că e foarte emotiv, să știți. A trecut mai departe, a început președintele nostru să vorbească și apoi a apărut curcubeul. Și ce a zis Bush? "God is smiling on us today" (n.r. "Dumnezeu ne zâmbește azi").

PROFU' DE SPORT

Ilie Dumitrescu, la episodul #9 din podcastul „Profu' de Sport” » Cum a ajuns un copil dintr-o familie modestă din Rahova fotbalist de top și milionar în euro: „Talent, muncă și noroc”

PROFU' DE SPORT

Mihai Neșu, la episodul #8 din podcastul „Profu' de Sport” » Despre sport și viață, despre credință și acceptare: „Am fost foarte supărat pe Dumnezeu. Dar apoi am realizat că totul are un sens. Și acum trăiesc cea mai fericită perioadă a vieții mele”