Articol de GSP - Publicat joi, 20 octombrie 2022 21:18 / Actualizat joi, 20 octombrie 2022 21:19
Mihai Stoica (57 de ani), managerul general al celor de la FCSB, cere ca Adrian Cojocaru (42 de ani) să nu mai arbitreze niciodată un meci al vicecampioanei.
Adrian Cojocaru a eliminat trei jucători ai celor de la FCSB în finalul remizei cu UTA, scor 2-2, în grupa C din Cupa României. Mihai Stoica spune că greșelile „centralului” nu sunt întâmplătoare.
Mihai Stoica, după UTA - FCSB 2-2: „L-aș acționa în instanță pe Cojocaru!”
„Vreau să facem și noi un memoriu, să inserăm fazele astea. Dacă acest Cojocaru mai arbitrează vreodată FCSB, înseamnă că ceva nu e în regulă. Nu poți să îi dai al doilea galben lui Tavi Popescu pentru un fault de joc.
Cine spune că nu a fost fault la Musi, înainte de eliminarea lui Radunovic, nu se pricepe la fotbal! Punct! Și faptul că nu l-a eliminat pe Benga e o problemă.
Ce a făcut Cojocaru ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru CCA, pentru FRF. El ne-a scos din Cupă! Ar trebui să ne ducem cu a 4-a echipă de acum! Așa merită, la ce ne-a făcut Cojocaru. Noi câștigam la Arad dacă nu exista recitalul ăsta.
Dacă n-ar fi atât de greu, l-aș acționat în instanță. A creat un prejudiciu clubului. Dar nu prea se poate. Noi și calculele pe care le făcusem, ni le-a dat jos Cojocaru”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Fazele incriminate de Mihai Stoica în UTA - FCSB 2-2
1. Min. 87: Benga este iertat de al doilea cartonaș galben
- Benga, care avea deja un galben, șutează după fluierul arbitrului, gest care ar fi putut fi sancționat de Cojocaru cu al doilea „galben” și implicit eliminare.
2. Min 90+1: Radunovic vede al doilea cartonaș galben. Mihai Stoica a cerut un fault comis înaintea asupra lui Musi.
- Mihai Stoica nu acuză direct acordarea celui de-al doilea galben pentru Radunovic, luat pentru o piedică, ci faza premergătoare. Aflat în drumul spre poarta lui Balauru, Musi a fost ajuns din urmă și doborât de Postolachi, într-un duel umăr la umăr.
3. Min. 90+4: Octavian Popescu vede al doilea cartonaș galben
- Deja cu doi oameni în minus, FCSB mai avea de rezistat 90 de secunde. Octavian Popescu a ieșit din dispozitivul defensiv, a încercat să joace mingea, dar l-a lovit pe Dobrescu, o intrare fără intensitate.