Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat miercuri, 26 octombrie 2022 07:54 / Actualizat miercuri, 26 octombrie 2022 09:21
Într-o perioadă în care, etapă de etapă, arbitrii și cei din camera VAR viciază meciurile din Liga 1 prin erori grave, Ovidiu Hațegan (42 de ani), care a activat exclusiv ca arbitru video în acest sezon, după infarctul suferit în primăvară, are un procentaj fantastic de greșeli îndreptate: în 50% din jocurile la care a fost VAR a intervenit decisiv
Nu trece nicio etapă în care măcar un joc să nu fie viciat de erori ale brigăzilor de arbitri.
Deși Liga 1 beneficiază de VAR, campionatul continuă să fie influențat negativ de gafele celor aflați în subordinea lui Kyros Vassaras. Ultimul astfel de exemplu e din derby-ul Clujului, unde o intrare violentă, de cartonaș roșu, pe care a avut-o Yeboah, a fost trecută cu vederea de „centralul" Radu Petrescu și i-a scăpat și celui din camera VAR, Sorin Costreie.
Totuși, în acest carusel al greșelilor fără sfârșit, există și o mare bilă albă în rândul oamenilor în negru, așa cum mai sunt cunoscuți arbitrii. Numele lui: Ovidiu Hațegan.
Deși în primavară a suferit un infarct și se părea că pentru arbitrajul românesc va fi o pierdere imensă pe o durată îndelungată, fiindcă recuperarea după o astfel de problemă medicală necesită mult timp, „centralul" arădean a fost activat în postura de arbitru video, unde nu e nevoit să facă efort fizic.
Iar prestațiile lui din camera VAR au fost excepționale. Nu are nici măcar o partidă în care să-i fi scăpat vreo eroare comisă în teren de cel care arbitra. În schimb, a avut, în 6 meciuri, 6 intervenții decisive prin care a schimbat o hotărâre greșită luată de „central".
Ultima astfel de acțiune a avut loc la întâlnirea care a închis turul sezonului regulat, Sepsi - FCSB. Bârsan a trecut cu vederea tragerea de tricou a lui Dawa asupra lui Tudorie, produsă în suprafața de pedeapsă, însă Hațegan l-a trimis să revadă faza și să ia decizia corectă: penalty pentru Sepsi și cartonaș galben pentru camerunez.
Deciziile excelente luate de Hațegan din postura de arbitru video
CFR Cluj - Rapid 1-0
- în minutul 90 i-a semnalat lui Colțescu că Hoban a comis henț în propriul careu
- Colțescu a fost trimis să revadă faza și a dictat penalty pentru Rapid
- a executat Albu, Bălgrădean a apărat
FCSB - FCU Craiova 1-1
- la scorul de 1-0, „centralul" Adrian Cojocaru n-a observat că Dawa l-a călcat în careu pe Duarte
- Hațegan a intervenit și i-a cerut "centralului" să revadă faza, iar acesta a schimbat decizia în penalty pentru olteni
- Compagno a transformat și s-a terminat 1-1
Chindia - CFR Cluj 0-2
- în final de meci, Debeljuh și-a lovit un adversar cu cotul în figură
- arbitrul Iulian Călin n-a văzut, dar a decis eliminarea atacantului clujean după intervenția VAR
CFR Cluj - FC Voluntari 4-0
- în finalul primei reprize, Aliji a avut o intrare criminală asupra lui Deac
- „centralul" Mladinovici a scos doar cartonașul galben, dar după intervenția lui Hațegan, fundașul stânga a fost eliminat
FCU Craiova - Rapid 1-0
- în minutul 30, Ioniță a făcut un fault extrem de dur asupra lui Vlad Achim
- „centralul" Marian Barbu nu a scos cartonașul roșu, dar după ce Hațegan l-a trimis să revadă faza, l-a eliminat pe rapidist
Sepsi - FCSB 0-1
- la scorul de 0-0, Dawa l-a faultat în careu pe Tudorie, însă Marcel Bârsan a lăsat jocul să continue
- Hațegan i-a atras atenția, l-a trimis să revadă faza, după care s-a luat decizia corectă: penalty pentru Sepsi și avertisment Dawa
- Tudorie a ratat penalty-ul
3.000 de leie baremul unui arbitru VAR, jumătate din cât primește un „central", fiecare având un bonus de cel mult 700 de lei pentru cheltuieli de deplasare
TOP 5 erori comise de „central" și trecute cu vederea și de VAR
- Hențul comis de Ricardinho, în Voluntari - U Cluj 0-0, pe care nu l-au văzut nici "centralul", nici VAR, fotbalistul Voluntariului trebuia și eliminat pentru al doilea galben.
- Penalty-ul inventat de Istvan Kovacs în FCU Craiova - CSU Craiova 1-2, în favoarea oaspeților, pentru un presupus henț al lui Bahasa, iar VAR, incredibil, a validat și el eroarea.
- Golul lui Sidibe, din FCU Craiova - Sepsi 1-0, după ce și-a preluat balonul cu mâna, reluările TV extrem de clare fiind ignorate și de arbitrul video.
- Intrarea violentă a lui Ivanov asupra lui Papeau, în Rapid - Botoșani 1-1, francezul din echipa Rapidului suferind o accidentare extrem de gravă. "Centralul" nu l-a eliminat pe Ivanov, dar nici din camera VAR nu s-a intervenit.
- Faultul grosolan comis de Yeboah asupra lui Fulop în U Cluj - CFR 1-2 a fost trecut cu vederea de Radu Petrescu, iar arbitrul video nu s-a sezizat și atacantul campioanei nu a fost eliminat.
VIDEO Anghel Iordănescu, prezent la deschiderea Muzeului Fotbalului din București: „Mă bucur că a contribuit și Gică Popescu”
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”