FOTBAL  »  NATIONALA  »  SPECIAL

VIDEO + FOTO Iată de ce n-a venit Boloni la națională! GSP a mers la competiția fantomă girată de Burleanu + Reacțiile FRF și AJF Prahova

Fotomontaj GSP +38   FOTO
Fotomontaj GSP

Articol de , , - Publicat miercuri, 26 octombrie 2022 23:39 / Actualizat joi, 27 octombrie 2022 20:51

GSP a asistat la primele meciuri din noua ediție a Cupei Satelor, competiție patronată de Federație, acolo unde participanții acuză dezinteresul FRF-AJF. Proiectul a fost folosit de Răzvan Burleanu ca justificare pentru faptul că nu-i poate satisface pretențiile financiare lui Ladislau Boloni.

A început a patra ediție a Cupei Satelor, competiția cu care președintele FRF, Răzvan Burleanu, i-a scos ochii lui Laszlo Boloni în timpul negocierilor purtate cu acesta, în ianuarie, pentru postul de selecționer. 

VIDEO. Cupa Satelor nimănui. GSP a asistat la primele meciuri din noua ediție a competiției patronate de FRF

„Federația mi-a spus că nu pot primi salariul lui Christoph Daum pentru că trebuie să finanțeze Cupa Satelor. Iar treaba asta chiar m-a supărat! E un argument copilăresc să pomeneşti de Cupa Satelor când vorbeşti cu mine pentru postul de selecţioner. Eu sunt convins şi acum că dacă Daum a avut 50.000 de euro pe lună, atunci pentru mine ar fi trebuit să dea 60.000-70.000!", a povestit Boloni pentru Adevărul.

Buget 100.000 de euro

Înființată în 2018, Cupa Satelor este o competiție națională rezervată echipelor de copii sub 13 ani, legitimați sau nu, din sate și comune. Întrecerea are trei faze: județeană, regională și națională. Potrivit FRF, bugetul anual pentru organizarea Cupei Satelor este de aproximativ 100.000 de euro, jumătate din acesta fiind acoperit de Kaufland România, sponsorul oficial al competiției.

Federația a explicat pe ce sunt cheltuiți cei 100.000 de euro: „Această sumă include materiale sportive pentru organizarea tuturor etapelor, inclusiv a fazei județene, echipament sportiv, cazare și masă pentru echipele participante la turneul final, servicii medicale de specialitate la meciuri, baremuri de arbitraj, cheltuieli de promovare/transmisiuni în direct, premii speciale acordate primelor 3 clasate în competiție".

Doar opt echipe în Prahova

O echipă a ziarului a asistat, zilele trecute, la primele turnee județene din acest sezon, desfășurate în Prahova, la Blejoi și la Valea Călugărească. Privită de pe marginea terenului, Cupa Satelor cea cosmetizată pe site-ul FRF dă impresia unui proiect menit doar să fie bifat și atât. Așa cum au mai fost, de altfel, și alte programe la începutul "erei Burleanu": "Transformă Ulița în Stadion" sau "Performanța Are Viitor".

+33 FOTO

Doar entuziasmul copiilor, susținuți de părinți și profesorii-antrenori, mai dă un pic de viață Cupei Satelor... Cel puțin așa au stat lucrurile la Blejoi și la Valea Călugărească. Întreruptă în sezonul 2021/2022 din cauza pandemiei, Cupa Satelor a început să piardă dramatic din competitoare. 

Anul acesta, din cele 90 de comune, câte are județul Prahova, s-au înscris doar opt echipe, împărțite în două serii. "Abia s-au strâns și cele opt echipe! E minimum permis de FRF pentru ca un județ să fie acceptat în competiție. La prima ediție a Cupei Satelor a fost interes mare, dar de la an la an numărul echipelor scade", a explicat Claudiu Neagu, președintele CS Valea Călugărească.

Niciun federal, niciun banner

Valea Călugărească, ora 10:00. E o dimineață însorită. Drumul spre stadion trece pe lângă munţii toxici de pirită şi ruinele rămase din combinatul Romfosfochim, închis în 1997. Cu o oră înainte să înceapă o nouă ediție a Cupei Satelor, nimic nu anunța că acolo va avea loc competiția pentru care Burleanu a refuzat să-i satisfacă pretențiile financiare lui Boloni. Niciun afiș, niciun banner, nimic!

+33 FOTO

La poarta dinspre intrarea în bază, un aspersor racordat la un furtun udă iarba din careu. Tabolul îți lasă impresia că urmează un meci din ligile inferioare din anii '80. Localnicii spun că fostul stadion Chimistul a rămas încremenit în timp. Doar s-a mai dat câte o vopsea.

„Din două echipe abia am făcut una”

Administratorii au pregătit deja terenul pentru jocuri 9 contra 9. Apar și copiii din cele patru echipe. „Din două echipe abia am făcut una! Copiii sunt în vacanță, iar unii au plecat cu părinții în concediu", se văita un antrenor. 

Unii s-au schimbat în vestiare, alții pe băncile de rezerve. Și-au pus ghetele în picioare și au trecut imediat la minge. La 11:00, arbitrii au dat drumul la meciuri. Niciun oficial de la FRF sau de la AJF Prahova n-a venit să marcheze momentul. La fel și la Blejoi. La prima ediție a Cupei Satelor, din 2018, Răzvan Burleanu făcea tur de forță prin țară și era întâmpinat cu pâine și sare.

Promisiuni neonorate

Promisiunile FRF n-au mai ajuns anul ăsta la sate. Materiale sportive pe care responsabilii de la Casa Fotbalului susțin că le asigură pentru organizarea tuturor etapelor, inclusiv a fazei județene, nu s-au văzut nici la Blejoi, nici la Valea Călugărească. 

Anul ăsta nu am mai primit mingi. Scrie în regulamentul competiției că echipele care se înscriu online pe platforma FRF vor primi trei mingi, mărimea 4. Scrie, dar n-am primit! Nici maiouri pentru departajarea echipelor nu ne-au mai dat. Unii au rămas cu ele din anii trecuți", se plâng participanții din Prahova înscriși la Cupa Satelor.

+33 FOTO

Practic, formațiile participante plătesc pentru a juca la Cupa Satelor, în etapele județene și în faza regională. Fiecare echipă suportă cheltuielile de transport, cazare, masă, precum și baremul de arbitraj. "Câte 400 de lei pentru cei doi arbitri delegați de AJF la turneu. Vine câte 100 de lei de echipă. Asistența medicală o asigură gazdele turneelor", explică un antrenor. FRF finanțează doar turneul final, unde se califică opt comune.

Sunt foarte bucuros că viziunea noastră strategică privind dezvoltarea fotbalului în mediul rural trece astăzi într-o nouă etapă. După acțiunile de scouting din proiectele Transformă Ulița în Stadion și Performanța Are Viitor, propunem un format competițional atractiv prin Cupa Satelor. Astfel, am convingerea că vom regăsi peste ani jucători ai echipei naționale care să mărturisească, mândri, că au început fotbalul în Cupa Satelor!

- Răzvan Burleanu, președinte FRF, în 2018

Antrenori agitați

Ambițiile sunt mari pe teren. Copiii mai mult sau mai puțin talentați sunt atrași de minge. „Uitați-vă cum s-a lăsat terenul în dreapta! Toți grămadă unde e balonul", le spune un antrenor rezervelor. Agitația e mare pe margine. Profesorii vor ca micuții lor elevi să joace fără greșeală. Imposibil la vârsta lor.

Unii se mai enervează și mai scapă câte o remarcă deplasată: „Stai, bă, invers, fraiere cu geamantan! Nu-i da poarta. Cum te-am învățat eu?". "Bravo, Marius! Bine, Mancini", își încurajează altul jucătorii. "Maximus, vii lângă mine dacă nu știi să ții un om", "Ana, coboară, ești fundaș", "Du-te, Dică, du-te!", se amestecă indicațiile.

Tatăl lui Theo Rose, antrenor la Izvoarele

Echipa comunei Izvoarele este condusă de Ioan Diaconu, nimeni altul decât tatăl celebrei cântărețe Theo Rose. Acesta este directorul Centrului Cultural Izvoarele, iar în timpul liber se ocupă de echipele de fotbal din comuna prahoveană. Diaconu a zâmbit când a auzit că Federația nu a putut să-i asigure salariul lui Boloni pentru că trebuie să finanțeze Cupa Satelor.

„Ar fi fost minunat ca FRF să investească în Cupa Satelor! Dar, după cum vedeți, jucăm cu veste de acum trei ani, nici mingi nu s-au mai dat. Apa, hrana pentru copii sunt aduse de părinți și de noi. Unii copii vin flămânzi la teren. Un băiețel mi-a zis că nu mai mănâncă trei zile, că a mâncat acum sandviciuri. Îți vine să plângi când auzi așa ceva!”, a spus Diaconu.

Iată de ce n-a venit Boloni la națională! GSP a mers la competiția fantomă girată de Burleanu + Reacțiile FRF și AJF Prahova
Ioan Diaconu

Este o competiție frumoasă, dar mă așteptam să participe mai multe echipe în Prahova, nu doar opt. Oficialitățile ar trebui să-și îndrepte mai mult atenția spre Cupa Satelor. Nu văd niciun oficial, care să-și noteze cei mai buni copii.

- Ioan Diaconu, antrenor comuna Izvoarele

Este hilar ce s-a întâmplat în negocierile dintre FRF și Boloni. Cupa Satelor e un lucru bun, dar nu e normal să invoci că investești în copii și nu poți asigura salariul unui selecționer. Practic, noi organizăm turneele pe plan județean, primăria ne ajută. Nu știu care e investiția FRF. Probabil în mingi, dar și alea sunt primite de la sponsori.

- Florin Pavel, antrenor comuna Bucov

Premii acordate de FRF

  • Locul I – lotul de jucători, antrenorul și primarul comunei vor însoți echipa națională de fotbal U21 a României cu ocazia unei partide disputate în deplasare, beneficiind de transport, cazare, masă și acces la meci. 
  • Locurile II și III - jucătorii, antrenorul și primarii comunelor vor beneficia de o experiență VIP cu ocazia unei partide disputate pe teren propriu de echipa națională de fotbal U21 a României. 
  • Premiu special – Președinții Asociațiior Județene de Fotbal care vor avea cel mai mare număr de echipe înscrise la nivelul județului pe care îl reprezintă, top 3, vor însoți ocupanta locului I în Cupa Satelor în experiența alături de echipa națională U21 cu ocazia unei partide din deplasare.

Drept la replică FRF

Bugetul rezervat Cupei Satelor sau oricărei alte competiții FRF nu a fost în niciun moment folosit ca argument în negocierile cu domnul Bölöni pentru preluarea postului de selecționer. Numele competițiilor a fost menționat doar în prezentarea de către Administrația FRF a actualului context al fotbalului românesc, în care Federația Română de Fotbal finanțează din fonduri obținute din mediul privat sau de la FIFA și UEFA aproape 60 de competiții și activitatea a 19 loturi naționale.

Cupa Satelor este o competiție națională derulată de Federația Română de Fotbal, în colaborare cu Asociațiile Județene de Fotbal, care organizează faza județeană, dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.

Bugetul alocat fiecărei ediții a Cupei Satelor este de 100.000 de euro. Suma include materiale sportive, cazare și masă pentru echipele participante la turneul final, servicii medicale de specialitate la meciuri și baremuri de arbitraj, începând cu faza regională, cheltuieli de promovare/transmisiuni în direct, premii speciale acordate primelor 3 clasate în competiție. 

Echipele care se înscriu în competiție primesc materiale sportive pe care FRF le livrează către AJF-urile de care aparțin echipele, după ce Asociațiile Județene de Fotbal transmit către FRF lista cu echipele înscrise în competiție. Unele AJF-uri procedează așa, altele folosesc deja platforma online de înregistrare lansată de FRF anul trecut.

În ceea ce privește numărul de participanți, cifrele acestei ediții nu au fost centralizate, așteptându-se încă listele finale de la AJF-uri.

Cupa Satelor este totodată și un amplu proiect de scouting la nivel național pentru copiii din mediul rural, referenții FRF participă la meciurile din competiți începând cu faza regională. Trei dintre puștii care au fost prezenți la turneul final al primei ediții au făcut pasul spre academii de fotbal: Patrick Paleacu de la Dumbrăvița fiind legitimat la ASU Poli Timișoara, iar Iulian Curcă din Ruginoasa, la Universitatea Cluj! De asemenea, cei doi au fost prezenți și la tabăra de selecție organizată în martie 2021 în vederea formării naționalei Under 15. Cel de-al treilea tânăr fotbalist a plecat tot de la Ruginoasa, Dănuț Nechifor, și este azi legitimat la Farul Constanța!

- Biroul de Presă al Federației Române de Fotbal

Ce spune AJF Prahova

Ca urmare a materialului apărut în Gazeta Sporturilor azi, 27 octombrie 2022, AJF Prahova precizează:

Materialele sportive nu au fost livrate echipelor participante pentru că, din dorința de a organiza meciurile din această fază a competiției în vacanța școlară, am grăbit programul, astfel încât să putem oferi copiilor posibilitatea de a participa fără a le aglomera activitatea. 

Materialele vor fi livrate ulterior, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți. Federația Română de Fotbal s-a ținut de cuvânt întotdeauna și a oferit de fiecare dată materialele conform regulamentului competiției. Totodată, Asociația Județeană de Fotbal Prahova își exprimă regretul că o competiție organizată pentru copiii din mediul rural, care le oferă acestora posibillitatea de afirmare, este denigrată în presa sportivă.

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Echipa ideală a turului de sezon regulat: surprize uriașe în Dream Team-ul InStat!

EXCLUSIV // VIDEO Enes Sali, după umilința suferită de România U17 cu Danemarca: „Nu știu ce s-a întâmplat, puteam să îi batem”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (27)
torque07
torque07  •  02 Noiembrie 2022, 09:37
Postat de francklin67 pe 01 Noiembrie 2022, 13:46

Am inteles absolut,din avion se vede ca bubui de prostii.Nici ca sfat nu poti arunca nume mai slabe ca Edy Iordanescu -POLITICO si sa compari cu László Bölöni sau Mircea Lucescu si consideri prea batrani.Nu a fost sfat e PROSTIE ORDINARA si nu e primul tau coment de acest gen.Faptul ca o numesti pe Bölöni fomist iti arata valoarea de om INCULT.

Da...am vrut sa ma abtin dar dupa al doilea comentariu in care *** aberatii care nu au nici o legatura cu ce am zis eu, pot spune linistit, esti ***. Edy Iordanescu e cel mai slab selectioner....asa cum a fost Contra, Daum, Radoi. Toti au avut apelativul cel mai slab din istorie. Ca asa ne place noua sa spunem. E moda. Acum e randul lui Iordanescu. Cat despre Boloni al tau , nu l-am comparat cu Edi. Mai citeste o data. Am spus doar ceea ce se stie si e clar. Fomist dupa bani. De ce a plecat cand a fost numit ultima oara selectioner? Pt bani. Ce cerinte a avut cand a fost contactat? BANI!! "daca lui Daum i-ati dat atat, mie i-mi dati dublu!". Cum am zis..n-ai inteles nimic din ce am zis si nu am pretentii nici di asta sa intelegi vreo ceva. Hai noroc

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

francklin67
francklin67  •  01 Noiembrie 2022, 13:46
Postat de torque07 pe 31 Octombrie 2022, 15:08

N-ai inteles nimic. N-are rost sa-ti explic. Un sfat doar, nu jignii persoane fara sa le cunosti.

Am inteles absolut,din avion se vede ca bubui de prostii.Nici ca sfat nu poti arunca nume mai slabe ca Edy Iordanescu -POLITICO si sa compari cu László Bölöni sau Mircea Lucescu si consideri prea batrani.Nu a fost sfat e PROSTIE ORDINARA si nu e primul tau coment de acest gen.Faptul ca o numesti pe Bölöni fomist iti arata valoarea de om INCULT.

torque07
torque07  •  31 Octombrie 2022, 15:08
Postat de francklin67 pe 28 Octombrie 2022, 14:05

*** .Cum poti compara numele lui Bölöni cu Maldarasanu si Teja?Cum declari ca ar fii aceleasi rezultate? Se vede din aceste afirmatii ca esti o nulitate precum cei care conduc destinele fotbalului.

N-ai inteles nimic. N-are rost sa-ti explic. Un sfat doar, nu jignii persoane fara sa le cunosti.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează