Articol de GSP - Publicat joi, 27 octombrie 2022 21:35 / Actualizat joi, 27 octombrie 2022 21:53
Anderlecht - FCSB 2-2 | Joyskim Dawa (26 de ani, fundaș central) a continuat festivalul de erori în Belgia, greșind la cele două reușite ale gazdelor. Camerunezul s-a revanșat în minutul 82, când a egalat la 2. Gigi Becali l-a pus la zid după finalul partidei.
Anderlecht a deschis scorul prin Verschaeren ('38). Decarul belgienilor a reluat superb, din drop, la colțul lung, și pentru că n-a fost împiedicat de niciun adversar. Întrucât îl avea în față și niciun alt atacant în marcaj, Dawa are o parte însemnată de vină pentru lejeritatea cu care Verschaeren a finalizat, într-o zonă în care ar fi putut, ce-i drept, să apară și mijlocașii centrali ai lui Dică.
Apoi, în minutul 75, când FCSB se afla la egalitate cu Anderlecht în urma reușitei lui Compagno, Dawa a comis-o și mai evident. Stoperul n-a existat, practic, în duelul aerian cu Vertonghen, care a reluat decisiv de lângă el.
Dawa s-a scos parțial cu golul 2 al FCSB-ului
Anderlecht - FCSB s-a încheiat până la urmă 2-2, iar roș-albaștrii sunt eliminați matematic din Conference League.
Rezultatul final l-a stabilit același Dawa: centrare din corner Florinel Coman, reluare cu capul semnată de Răzvan Oaidă, iar portarul Van Crombrugge a respins în față, de unde Dawa a împins mingea în poartă cu abdomenul!
Până și Gigi Becali s-a săturat de Dawa!
În direct la „Fotbal Club”, la DigiSport, Gigi Becali, cel care a insistat pentru transferul lui Dawa de la Botoșani, și-a pierdut răbdarea cu fundașul camerunez:
Gata, acum m-am convins și cu de Dawa! Mi-a plăcut de el în primele meciuri, dar acum, când are statut de titular, nu se mai concentrează. Nu se mai concentrează la maximum.
Cele mai tari imagini din Anderlecht - FCSB
Citește mai multe știri despre FCSB:
Fanii FCSB nu l-au uitat pe Gnohere » Ce s-a întâmplat înainte de Anderlecht - FCSB
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”