Articol de GSP - Publicat luni, 14 noiembrie 2022 20:03 / Actualizat luni, 14 noiembrie 2022 21:14
Eugen Neagoe (55 de ani) și Marius Croitoru (42) au avut ceva de împărțit la finalul meciului U Cluj - FC Argeș, scor 1-1.
UPDATE, ora 21:00. De la ce ar fi pornit răfuiala dintre Eugen Neagoe și Marius Croitoru
Conform Orange Sport, conflictul a fost cauzat de faptul că Marius Croitoru ar fi refuzat să dea mâna cu Eugen Neagoe la finalul partidei.
În urmă cu două săptămâni, „Geană” a trecut printr-un episod asemănător, când a fost deranjat că Nicolae Dică nu l-a salutat după un joc cu FCSB (2-1)
Știrea inițială // Neagoe și Croitoru, conflict pe teren după U Cluj - FC Argeș 1-1
După ultimul fluier al lui Andrei Chivulete, Neagoe a vrut să demareze nervos spre tehnicianul Argeșului!
Antrenorul lui U a fost oprit de oameni din ambele tabere. Inclusiv Constantin Schumacher, „principal” în acte la Argeș, a încercat să-l calmeze pe Neagoe, ajutat de Ioan Filip sau arbitrul Chivulete.
După câteva zeci de secunde de replici de la distanță, cei doi s-au împăcat. Au dat mâna și a părut că au reglat conturile pe teren.
Nu s-a întâmplat nimic, eram supărat, poate era și el, dar nu s-a întâmplat nimic, am și dat mâna. El mi-era adversar ca jucător, era un băiat OK, n-am nicio problemă cu el
Eugen Neagoe, antrenor U Cluj
Mihai Stoica: „Foarte bine că arbitrul a intervenit. Recomandarea e o prostie!”
Incidentul a fost comentat de Mihai Stoica și Andrei Vochin în emisiunea „Sport Report” de la Orange Sport 1, moderată de Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei.
- Mihai Stoica, manager FCSB: „Îți spun eu că nu se băteau. Dar trebuie să arăți cât mai nervos, îți spun din propria experiență. Eu zic că dacă Chivulete a intervenit, e foarte bine. Arbitrii trebuie să facă asta, să încerce să aplaneze”
- Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu: „Recomandarea pentru arbitri e să stea și să observe foarte bine ce se întâmplă”
- Mihai Stoica: „E o mare prostie. Oamenii pot face și prostii. Să presupunem că se ajunge la corecții fizice. E foarte bine să întâmpine și să nu se ajungă la așa ceva. Dacă un arbitru intervine și nu se ajunge la așa ceva, e foarte bine. Dacă stă și se uită cum oamenii își scot dinții... Andrei spune că asta e recomandarea. Dar mi se pare greșită. Iar cei mai mulți arbitri intervin”
1-1s-au încheiat toate cele 4 confruntări directe dintre Neagoe și Croitoru