Articol de GSP - Publicat luni, 21 noiembrie 2022 18:47 / Actualizat luni, 21 noiembrie 2022 20:17
Rapid va da piept cu două echipe importante ale Europei! Giuleștenii au înștiințat că vor lua parte, în prima parte a lui decembrie, la un „triunghiular” unde le vor înfrunta pe Borussia Dortmund și Fiorentina.
„Rapid va lua parte la turneul Superbet International Cup. La triunghiularul de pe 10 decembrie vor mai participa Borussia Dortmund și și Fiorentina.
Evenimentul va fi prezentat marți de la ora 13:30, în cadrul unei conferințe de presă, la care vor participa Daniel Niculae (Președintele Rapidului), Adrian Mutu (antrenorul Rapidului) și reprezentanții organizatorilor”, a anunțat clubul alb-vișiniu, prin intermediul paginii oficiale de Facebook.
Rapid ia parte la un superturneu înainte de Crăciun
Competiția se va disputa pe 10 decembrie pe Arena Națională, conform surselor GSP. S-au făcut eforturi uriașe și lobby intens pentru ca acest turneu să fie prezentat înainte de Crăciun!
Inițial, Adrian Thiess, implicat în eveniment, ar fi dorit să renunțe la competiție întrucât s-au tulburat apele cu LPF, dar a fost „întors” din drum. Marți, ar urma să fie anunțat turneul.
Chestionat cu privire la acest subiect, Thiess - cel care a adus Barcelona la București în 2012 pentru amicalul cu Dinamo și pe fostul lider de la Kremlin, Mihail Gorbaciov, la un eveniment privat - a oferit un răspuns sec și enigmatic: „Vorbim marți”.
VIDEO „Mache” Mihai, fost șef al galeriei rapidiste, a vorbit despre dragostea pentru clubul giuleștean, într-un interviu pentru GSP.ro
Citește și alte știri de actualitate:
Cum s-a încheiat amicalul dintre România U21 și FC Argeș » Tavi Popescu, pe lista marcatorilor