SPORTURI  »  VOLEI  »  ROMÂNIA

Vasile Ouatu este noul manager al echipei naţionale feminine

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 mai 2008 00:00

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Volei, Vasile Ouatu, a fost numit, sâmbătă, de către forul de specialitate, noul manager al echipei naţionale feminine de volei.

Ouatu, care este în acelaşi timp şi finanţator al echipei din primă ligă Unic Piatra Neamţ, şi-a aflat noile atribuţii în cadrul unei şedinţe organizate la sfârşitul acestei săptămâni de Federaţia Română de Volei, printre acestea numărându-se bunul mers al Comisiei de Disciplină sau contractele jucătoarelor de la prima reprezentativă.

Totodată, vicepreşedintele FRV a precizat că va face şi eforturi pentru atragerea fondurilor necesare finanţării campaniei naţionalei feminine de volei: "Îmi doresc să aduc turneul de calificare la Campionatul European din 2009 la Piatra Neamţ. Dacă nu voi putea să aduc această competiţie la Piatra Neamţ, îmi propun ca să joace măcar la Bacău, dar în condiţii demne de jucătoare valoroase, atât din punct de vedere financiar, cât şi mai aproape de un public cald", a declarat acesta.

Sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Primele reacții după lupta Mike Tyson - Jake Paul: „A arătat groaznic, e o nebunie să te antrenezi atât de mult și să dai doar 97 de pumni! + „Am închis, nu mă mai puteam uita”
Box

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
Nationala

De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”

Comentarii (15)
 •  03 Octombrie 2008, 08:47

VASILE OUATU construieste DOUA CASE SI UN CONAC in comuna ALEXANDRU CEL BUN, SAT VIISOARA,JUD. NEAMT, pe terenul apartinand SC UNIC SA, iar salariul nu permite asa ceva. mai are si un proces cu APELE ROMANE, pentru ca una din constructii este in zona de protectie a albiei raului BISTRITA. banii din Volei se fac...

 •  26 Mai 2008, 04:38

sunt fost jucatoare de volei ....OATULE...ai stai in banca ta nene si vezi-tide familie nu te mai imfoia ca un cocos ca nu e cazul.Lasa generatiile mai tinere si cu idei noi sa fie in conducere ,nu tu comunistule.Si sper ca nu esti la fel de magar cu fetele care joaca la tine.Bine ti-au facut cele care ti-au tras teapa si au fugit cu banii dupa ce au semnat contractele,pt ca o meriti din plin.Si pe mine m-ai chemat sa joc la tine...nu as fi venit pt toti banii tai pt ca nu ai caracter

 •  12 Mai 2008, 10:30

mai nea gigi, daca ouatu raspunde de echipa fiind vicepresedinte........cine este managerul echipei ??... ce o mai imbalmajiti atita? el a mai fost la echipa nationala si in calitate de doctor. sa va fie rusine si laudati-va cu rezultate nu cu cine manevreaza banii.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează