Articol de Vlad Roșu - Publicat vineri, 25 noiembrie 2022 13:47 / Actualizat vineri, 25 noiembrie 2022 16:23
Marian Pleașcă (32 de ani) a povestit, în direct la GSP Live, despre accidentarea gravă suferită în amicalul Belgia- România, scor 2-1, din noiembrie 2011, disputat la Liege.
Fostul fundaș de la Pandurii Târgu-Jiu, FCSB, FC Voluntari, Gaz Metan Mediaș și UTA Arad a spus că s-a retras în urmă cu câteva luni din fotbal din cauza accidentărilor suferite de-a lungul carierei. În prezent, acesta este stabilit în Craiova, acolo unde a deschis o școală de fotbal.
VIDEO. Marian Pleașcă, despre accidentarea horror din meciul cu Belgia: „Când am vrut să plec după De Bruyne în stâng mi-a rămas piciorul în gazon”
Marian Pleașcă: „M-am retras în urmă cu câteva luni”
„M-am retras acum câteva luni. M-am stabilit la Craiova și am deschis o școală de fotbal pentru copilași. M-am retras din cauza accidentărilor. Am avut foarte multe rupturi musculare. În ultimii 2-3 ani, nu cred că am jucat 7, 8,10 meciuri consecutive. Am făcut o grămadă de analize. Mi-am făcut și analiză de fir de păr, ca să văd dacă am ceva în organism.
Am înțeles de la mai mulți doctori că era forțat foarte mult bicepsul femural din spate. Eu când m-am operat la genunchi, de acolo mi s-a luat donul și practic mușchiul meu era mai scurt. Nu mai era la fel de elastic acolo în spate și de atunci am rămas cu o sensibilitate și am tot avut problemele acestea. Erau meciuri în care jucam și și acum simt acel accident, acele dureri. Erau meciuri în care jucam cu dureri. Nu aveam o flexie complexă. Flexia (n.r. îndoirea unui segment din corp) te ajută să faci un sprint. Și acum resimt acele probleme la genunchi, mai ales că sunt și la stângul și la dreptul”, a precizat Marian Pleașcă.
Marian Pleașcă: „Dacă știam că o să mă accidentez nu mi-aș fi dorit să debutez”
Marian Pleașcă a povestit în amănunt accidentarea suferită în amicalul disputat de „tricolori” în fața „diavolilor roșii”.
„Țin minte că aveam meci cu Oțelul Galați. Înainte fusesem convocat la naționala de tineret. Jucasem cu Franța la Piatra-Neamț și cred că am pierdut 2-0. Înainte de un meci cu Oțelul Galați, domnul Grigoraș (n.r. Petre Grigoraș, fost antrenor la Pandurii Târgu-Jiu) a venit și mi-a spus că sunt convocat la națională. Până atunci avusesem discuții cu domnul Neagoe (n.r. Eugen Neagoe, fost secund la națională în mandatul lui Victor Pițurcă, în prezent principal la U Cluj. Venea în cantonament după noi. Eram eu cu încă un coleg. Venea, ne urmărea, vorbea cu noi, dar nu credeam niciodată că o să fiu selecționat la naționala mare.
A venit domnul Grigoraș și mi-a spus că merg la națională. I-am zis: «Ok». Mă gândeam că merg la naționala de tineret, nu mă gândeam la naționala mare. Am zis: «Ok, merg la națională». Apoi am văzut că e vorba despre naționala mare. Nu mi-a venit să cred.
Am ajuns în cantonament, m-am întâlnit cu nea Piți (n.r. Victor Pițurcă, fost selecționer al echipei naționale). M-a felicitat. Au fost antrenamentele care au fost și apoi au urmat meciurile. Am fost șocat când l-am văzut pe Kompany (n.r. Vincent Kompany, fost fundaș central la Manchester City, în prezent antrenorul lui Burnley).Ne pregăteam să ieșim și să vedem terenul când a intrat pe ușă.
L-am văzut că se apleca la cât de mare era. Dădea cu capul de pragul de la ușă. Eu am zis: «Vai, cât de mare e! » M-am așezat pe bancă. A fost o atmosferă destul de plăcută. Mi-a plăcut, practic îmi trăiam visul. Parcă nu era adevărat. Îmi aduc aminte că la acea vreme am declarat că dacă știam că o să mă accidentez nu mi-aș fi dorit să debutez, să joc.
Atunci eram fericit. Aveam foarte mari emoții când domnul Neagoe mi-a spus să intensific încălzirea, pentru că urma să intru pe teren. Domnul Pițurcă mi-a transmis ca imediat ce intru pe teren să mă duc să îi spun ceva unui coleg. Nu mai țin minte ce coleg era. Țin minte că atunci juca Mertens și era Luchin fundaș dreapta și oarecum se bucura așa că nu joacă Hazard, dar l-a prins pe Mertens, care cred că a fost mult mai dificil.
Țin minte faza cum m-am accidentat. Cred că era și debutul lui De Bruyne la națională (n.r. Kevin de Bruyne a debutat, de fapt, în august 2010, într-un amical pierdut de belgieni împotriva Finlandei, scor 0-1). Știu că a preluat mingea, eu m-am dus tare în spatele lui, iar el a făcut o schemă: s-a făcut că pleacă în dreapta și a plecat în partea stângă.
M-am dus în partea dreaptă. Era un teren foarte nisipos, era foarte moale și când am vrut să plec după de Bruyne în partea stângă, mi-a rămas piciorul în gazon și am simțit o trosnitură. Atunci m-am gândit că e ceva grav, dar în nebunia mea am vrut să mai intru. Domnul Pompiliu Popescu (n.r. fostul doctor al naționalei) mi-a zis că nu mai e cazul să mai intru. Nici nu știam ce înseamnă operația de ligamente atunci.
Mi-a făcut un test, ca să vadă dacă sunt ligamentele rupte. Mi-a zis că am scăpat, că nu sunt ligamentele rupte, apoi am plecat la București cu Daniel Niculae și cu domnul Dumitru Dragomir. Am făcut un RMN și mi-au spus că sunt ligamentele încrucișate rupte și că necesită o perioadă de 5-6 luni de pauză. Când am auzit ce înseamnă, am zis: «Eu revin mai repede, nu am cum să stau 5-6 luni».
Domnul Pompiliu Popescu mi-a povestit că din cauza musculaturii foarte dezvoltate nu simțeam chiar așa de tare impactul. M-a durut foarte tare pe moment, apoi am vrut să intru din nou. Am avut dureri foarte mari. M-am operat de ligamente încrucișate și menisc. La 5 luni distanță, mi s-a rupt din nou meniscul deși nu avea cum să se rupă, pentru că eram în proces de recuperare.
A trebuit să mă mai operez încă o dată de menisc. Probabil prima operație nu a fost ok făcută. Din cauza asta, a durat 8 sau 9 luni până să revin pe teren. Eram foarte frustrat pentru că orice mișcare făceam simțeam dureri. Mă durea și când urcam scările și aveam deja 7 luni, 8 luni de la operație.
După aceea, au fost multe meciuri în care am jucat cu dureri foarte mari. Frica de a mai juca a început la antrenament. Nu puteam să joc cu spatele la poartă când simțeam colegi în spate, dădeam pase dintr-o atingere, nu puteam să fac preluare. Pe parcurs am început să capăt încredere. Când am intrat în meci, nu mai aveam frica aceea, doar dureri mai aveam”, a punctat Marian Pleașcă, la emisiunea moderată de Costin Ștucan.
Marian Pleașcă: „Sânmărtean facea 7.000 de abdomene la fiecare antrenament”
Marian Pleașcă a povestit și despre profesionalismul de care Lucian Sânmărtean (42 de ani), fostul internațional cu 21 de selecții în tricoul primei reprezentative, dădea parte la antrenamente, virtute pe care o împărtășea și cu juniorii de la Pandurii Târgu-Jiu.
„Sânmărtean făcea 7.000 de abdomene la fiecare antrenament. Cu două ore înainte de a începe antrenamentul, el venea și strângea toți copiii (n.r. juniorii clubului Pandurii Târgu-Jiu) pe lângă el. La Pandurii făcea treaba asta.
Nu credeam că e așa profesionist. Eu nu făceam 7.000 de abdomene. Am încercat să fac programul lui, dar era foarte greu. Am mers de câteva ori cu el, dar nu puteam să țin pasul. Pe teren, adversarii aveau un respect foarte mare pentru el, nici nu îl atacau.
Era foarte rapid în mișcări și avea o ușurință în a alerga, în a conduce mingea. Țin minte că atunci când am fost la Voluntari am avut o perioadă în care am avut amândoi ceva probleme musculare. Timp de o săptămână m-am pregătit cu el și la pregătire fizică nu puteam să țin pasul.
El nu poate să alerge ușor. El cel mai tare aleargă cu mingea la picior. Se pregătește extraordinar și are o capacitate de efort foarte mare”, a mai spus Marian Pleașcă.
Cristiano Ronaldo face 200-300 de abdomene, de 5 ori pe săptămână
Cristiano Ronaldo (37 de ani), cvintuplu câștigător al Balonului de Aur, a declarat că face 200-300 de abdomene pe zi, de 5 ori pe săptămână, în ciuda zvonurilor că acesta ar face 3.000 de abdomene zilnic.
„Fac 200-300 de abdomene într-o zi, de 4 sau de 5 ori pe săptămână. Nu este bine să faci prea multe, pentru că poate provoca probleme la coloană”, spunea Cristiano Ronaldo, potrivit site-ului Planeta Real Madrid.
Citește și:
Rapid - Petrolul NU se joacă în Giulești! Locul de disputare al derby-ului din final de an
Doar pe-asta n-a făcut-o » Becali: „Bă, dacă-i vând pe ei, iau banii și joc eu mijlocaș central!”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat