Articol de GSP - Publicat luni, 28 noiembrie 2022 20:40 / Actualizat luni, 28 noiembrie 2022 22:51
Brazilia a învins-o pe Elveția, scor 1-0, în etapa #2 a grupei G la Campionatul Mondial, într-o partidă care a arătat din nou cât de mult s-a schimbat Selecao în ultimii ani.
După 2-0 cu Serbia în prima rundă, Brazilia și-a asigurat calificarea în optimile Mondialului odată cu acest succes. Formația lui Tite a marcat târziu singurul gol al confruntării, în minutul 83, la capătul unei faze geniale finalizate de Casemiro cu un șut fantastic.
Brazilia a strălucit prin apărare la Campionatul Mondial
Altceva a ieșit însă în evidență la jocul Braziliei. N-a permis adversarei să șuteze niciun șut pe poartă! Iar Alisson n-a fost nevoit să aibă nicio intervenție nici în partida cu Serbia.
Astfel, Brazilia e doar a doua națională pe poarta căreia nu se șutează niciodată în primele două meciuri de la un Campionat Mondial. Conform specialiștilor de la OptaJose, doar Franța a mai reușit asta, în 1998, când a și câștigat marele trofeu.
Această statistică demonstrează cât de mult s-a schimbat Brazilia în ultimii ani. Ticsită de jucători angrenați în competiții europene, Selecao nu se mai avântă în atac ca pe vremuri, joacă pragmatic și pune mare preț pe defensivă.
5 Campionate Mondialeare Brazilia în palmares, ultimul triumf a venit în 2002
FOTO. Cele mai tari imagini din partida Brazilia - Elveția
Clasamentul grupei G de la Campionatul Mondial
Mai multe știri de la Campionatul Mondial:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”