Articol de GSP - Publicat joi, 08 decembrie 2022 11:51 / Actualizat joi, 08 decembrie 2022 12:18
Mihai Rotaru, principalul acționar de la CSU Craiova, a anunțat că Dragoș Bon (42 de ani) va fi antrenor interimar pentru ultimele două meciuri ale echipei din acest an, după demisia lui Mirel Rădoi.
Conducerea Universității Craiova s-a mișcat rapid, după vestea demisiei lui Mirel Rădoi, venită miercuri seara, în urma înfrângerii din Cupă cu FC Argeș, 1-2.
Rotaru a ales să-l promoveze temporar pe Dragoș Bon ca antrenor principal. Bon a mai fost interimar în două rânduri, ultima dată în iulie 2021, dar și în ianuarie-februarie 2021, când CSU a câștigat cele două meciuri jucate sub comanda sa.
Mihai Rotaru a anunțat noul antrenor de la CSU, după demisia lui Mirel Rădoi
„Suntem la nivel de decizii, de organizare, de muncă. Sunt de la 6 dimineața la Craiova. Pentru următoarele două meciuri, echipa va fi condusă de Dragoș Bon, împreună cu Ionuț Stancu, Cătălin Tudor și Daniel Ene. Plus Daniel Tudor, ca antrenor de portari. Între timp lucrăm la a găsi o soluție pe termen lung.
Am avut o ședință cu jucătorii, cu noul staff, au dat drumul la treabă. Eu am alte probleme în momentul acesta, care nu țin neapărat de fotbal. Sper din tot sufletul să facem 6 puncte în aceste două meciuri. Nu că sper, sunt sigur că băieții vor lua 6 puncte.
Suntem într-o situație în care nu avem voie să vorbim despre obiective, dar peste două săptămâni putem discuta. Acum nu avem timp să analizăm ce speranțe avem la titlu. Vom discuta ulterior. Important este să ne adunăm, să redresăm rapid corabia. Asta înseamnă 6 puncte în două meciuri”, a precizat Rotaru la Pro Arena.
Aș face o greșeală să mă apuc să fac analize în spațiul public. Mirel Rădoi este un capitol închis.
Toți cei 3 antrenori vizați sunt sub contract. Antrenor străin? Ar fi în afara acestei liste, dar ne gândim și la asta, am avut vremuri bune cu antrenori străini. Avem timp două săptămâni și jumătate, în care trebuie să decidem cu cine mergem mai departe pe termen lung.
Cei 3 despre care vorbesc sunt 3 antrenori analizați în trecut. Nu e o listă construită anterior, ci e vorba despre primii la care ne-am gândit.
- Mihai Rotaru, acționar CSU Craiova
Dragoș Bon, interimar la Universitatea Craiova
Craiova mai are de jucat în acest an cu CS Mioveni, în deplasare (12 decembrie), și cu Chindia Târgoviște, pe teren propriu (17 decembrie).
Bon are obiectivul de a câștiga cele două partide. Cu două victorii, Craiova ar încheia anul cel puțin pe locul 5.
Am discutat cu Mirel undeva în jurul orei 09:00, trebuia să știu exact cine conduce antrenamentul, ce se întâmplă. Apoi, când am ajuns la antrenament, staff-ul și Mirel plecau. Ne-am salutat, ne-am urat succes unul altuia.
- Mihai Rotaru, acționar CSU Craiova
Marius Șumudică, printre țintele lui Rotaru
Din informațiile Gazetei, Marius Șumudică (51 de ani) este în fruntea listei celor de la CS Universitatea Craiova. Aflat sub contract cu arabii de la Al-Shabab, ar accepta postul de antrenor dacă formația olteană ar face investiții și s-ar implica în lupta la titlu.
Marius Șumudică l-ar readuce la Craiova și pe Alexandru Mitriță, favoritul fanilor olteni și finul finanțatorului Mihai Rotaru.
Mai multe din Liga 1:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”