Articol de GSP - Publicat duminica, 11 decembrie 2022 18:22 / Actualizat duminica, 11 decembrie 2022 22:21
Eugen Neagoe (55 de ani), antrenorul Universității Cluj, a avut un „client” la finalul meciului cu UTA, încheiat 0-0: administratorul gazonului de pe Cluj Arena. Terenul s-a prezentat în condiții lamentabile, iar „Geană” nu s-a abținut. Și-a spus nemulțumirile public, agasat de condițiile îndurate astăzi de jucători.
Gazonul de pe Cluj Arena s-a prezentat asemenea unei orezării în partida cu UTA. În mai multe rânduri, acțiunile celor două combatante s-au împotmolit din cauza suprafeței impracticabile de joc.
Neagoe a declarat după meci că reprezentantul firmei care se ocupă de mentenanța suprafeței de joc a aruncat vina în curtea lui „U”.
Eugen Neagoe, discurs furibund: „Mă mai face și mincinos. Nu îi e rușine?”
„A fost un teren de luptă, cum erau acum ceva timp luptele în noroi, așa s-a întâmplat acum. O rușine de gazon. Dacă am ajuns aproape în 2023 să aruncăm așa gazon tuns, luat din altă parte. Vrem să intrăm în Schengen... E rușinos, e jenant. Acel băiat deștept mă mai face și mincinos, nu îi e rușine?
O minciună mai mare n-am auzit, mă mai face și mincinos. Avem oraș de cinci stele, stadion de cinci stele și gazon de lupte în noroi. El mai și vorbește, vine cu trei poze, ce să-mi arate? Eu sunt la stadion în fiecare zi de la 08:30 și n-am văzut pe nimeni să facă ceva la terenul ăsta. Cred că e ceva unicat. Eu sunt pe terenul de fotbal de 45 de ani, am văzut stadioane, terenuri.
Noi ne antrenăm în Babeș, dacă nu știa «my friend», băiatul ăsta. Dacă s-a mai întâmplat să vii pe gazon și să arunci pe teren [iarbă] să se vadă verde, înseamnă că-s eu nebun”, a „tunat” Eugen Neagoe, la microfonul Orange Sport.
Întrebați-i pe cei de la Arad ce au văzut.!Și ei au probleme, dar măcar la ei nu se aruncă gazon, s-a aruncat gazon la 16 metri să se vadă frumos. Ne mai mirăm de ce nu suntem la Campionatul Mondial, la Campionatul European. Păi dacă facem lupte în noroi
- Eugen Neagoe, antrenor Universitatea Cluj
U Cluj și UTA au remizat pe un gazon penibil
U Cluj și UTA au remizat astăzi, 0-0, în etapa 20 din Superliga.
Pe terenul de o stare deplorabilă de pe Cluj Arena, cele două echipe și-au creat ocazii de gol, dar nu au reușit să fructifice niciuna dintre ele.
UTA și U Cluj sunt în continuare vecine de clasament, pe două dintre ultimele 3 poziții. UTA are 18 puncte, ardelenii au unul în plus.
Citește și alte știri de actualitate:
FOTO Scene de toată jena în Liga 1: „Ca în România. Romario Pires ar trebui plătit”
U Cluj - UTA Arad 0-0 » Ocazii, dar fără goluri pe terenul penibil de pe Cluj Arena
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”