Articol de GSP - Publicat luni, 12 decembrie 2022 20:30 / Actualizat luni, 12 decembrie 2022 21:41
Portarul Emiliano „Dibu” Martinez este unul dintre eroii Argentinei la Campionatul Mondial, ajutând echipa să ajungă în semifinale, acolo unde se va duela cu Croația (marți, 21:00).
Portarul celor de la Aston Villa a fost decisiv în duelul din sferturi, când a apărat două penalty-uri în meciul cu Țările de Jos.
Transformare incredibilă pentru Emiliano Martinez în doar 4 ani
Emiliano Martinez este unul dintre eroii acestui turneu final, după ce în 2018 era doar simplu spectator. La Campionatul Mondial din Rusia, când încă nu debutase în tricoul naționalei, Martinez a mers alături de fratele său pentru a vedea partidele Argentinei.
După ce Franța a eliminat Argentina în sferturile CM 2018, „Dibu” i-a făcut o promisiune incredibilă fratelui său. Pe care și-a îndeplinit-o la competiția din Qatar.
„O să fac astfel încât să mă vadă și să mă convoace. Stai liniștit. La următorul turneul final, eu voi fi portarul Argentinei. Nu se poate să nu se întâmple așa”, a fost mesajul, plin de încredere, pe care Martinez i l-a transmis fratelui său, potrivit presei din Argentina.
La 3 ani după CM 2018, în iunie 2021, Emiliano Martinez debuta pentru Argentina, iar acum este titular indiscutabil în formația lui Scaloni.
Pe Emiliano Martinez l-a îmbrățișat Messi primul
În Qatar, pe teren, Dibu și-a reluat rolul de personaj negativ. S-a certat cu olandezii, la penalty-uri i-a provocat și pe ei, blocând primele două șuturi, ale lui Van Dijk și Berghuis. După ce Lautaro a transformat lovitura decisivă,
Messi s-a repezit la Emi. „Ești o fiară!”, a urlat căpitanul. L-a strâns în brațe. Și datorită lui, Argentina e în semifinala Mondialului. Poate Emi este talismanul albicelest pentru primul triumf după 36 de ani.
Emiliano Martinez, mereu ajutat de psiholog
Băiatul din Mar del Plata, cu tatăl hamal în port și mamă casnică, plecat de acasă la 12 ani pentru a juca la academia de juniori a lui Independiente, a ajuns la Arsenal în 2010, la doar 18 ani. Și în Anglia a început coșmarul. Timp de nouă sezoane, a fost sub contract cu „tunarii”, dar în această perioadă a jucat doar 15 meciuri în Premier League.
Și a fost împrumutat de șase ori, de la Oxford și Rotherham, până la Getafe, în Spania.
De-abia în vara lui 2020, pe final de sezon în pandemie, a devenit titular la Arsenal, o scurtă perioadă, profitând de accidentarea lui Leno. Imediat, s-a mutat la Aston Villa și acest transfer i-a salvat cariera.
Emiliano Martinez, mereu ajutat de psiholog
Cine l-a ajutat să reziste într-o perioadă atât de dificilă? David Presley, psihologul lui Arsenal. Din 2018 discută cu el constant, mai ales în clipele grele, când are nevoie de un sfat, de un sprijin. Chiar și din Qatar l-a sunat, după 1-2 cu Arabia Saudită, la startul grupei C.
17,4 milioane de euroa plătit Aston Villa pentru Emiliano Martínez în 2020, când l-a transferat de la Arsenal. „Tunarii” plătiseră 1,5 milioane în 2010, la transferul de la Independiente
VIDEO Totul despre Argentina – Croația
Citește și:
Pe cine mizează Ronaldo la Mondial, după eliminarea Braziliei: „Ea e principala favorită”