INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  POVEȘTI

EXCLUSIV / VIDEO Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi

Tiberiu Ghioane, pe vremea când evolua pentru Dinamo Kiev.
Foto: Imago
Tiberiu Ghioane, pe vremea când evolua pentru Dinamo Kiev. Foto: Imago

Articol de , , - Publicat vineri, 30 decembrie 2022 12:12 / Actualizat sambata, 31 decembrie 2022 13:17

Tiberiu Ghioane a rămas surprins plăcut când Gazeta Sporturilor i-a adus aminte la Brașov de fotografiile sale de colecție cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR 7, Zanetti ori Xavi, fotbaliști pe care i-a întâlnit în dueluri de cinci stele la echipa de club sau la națională. 

„Tati, cine e numărul 20, că eu nu-l știu?”. Este întrebarea pe care un puști de 9-10 ani i-o adresează tatălui, în tribunele galben-albastre ale turneului de fotbal de la Sala Sportului din Brașov. Răspunsul vine într-o clipă de la părinte: „E Tiberiu Ghioane, tată. A fost mijlocaș. A jucat un meci la «Steagu'», că apoi l-a luat Rapidul”.

VIDEO. Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Nu e o rușine să te dribleze Ronaldo”

Tibi nu mai e jucătorul atletic gata să țină mijlocul ca o fortăreață, să nu treacă nimic de el! E un bărbat bine, înalt, cu mâinile tatuate, dar care continuă să joace fotbal. „Mișcarea e foarte frumoasă”, spune.

Ce au decis autoritățile din Brazilia, imediat după moartea lui Pelé + Unde va fi depus sicriul cu trupul neînsuflețit
A MURIT PELE
Ce au decis autoritățile din Brazilia, imediat după moartea lui Pelé + Unde va fi depus sicriul cu trupul neînsuflețit

Dacă pe vremuri era în prim-plan la meciurile echipei sale, în special la Dinamo Kiev, unde a scris o pagină importantă de istorie, acum Tibi e retras. Nu vrea să apară în presă, nu vrea să vorbească, rar acordă câte un interviu.

Nu poate uita nici acum momentul din 2005 când, aflat în plină ascensiune, a suferit un atac cerebral și medicii i-au recomandat să se lase de fotbal. Dar n-a renunțat! A revenit în 2007 cu o perioadă bună la Kiev, apoi a pus ghetele în cui în 2011.

Gazeta Sporturilor i-a pregătit lui Ghioane fotografii de colecție din dueluri cu Barcelona, Real Madrid, Inter sau Arsenal în grupele Champions League. Curios, s-a apropiat de ecranul telefonului mobil și a zâmbit împlinit și emoționat. De aici au început poveștile. 

Tiberiu Ghioane, despre Ronaldo Nazario: „Cred că a fost peste Cristiano Ronaldo”

„Aici ne dă gol! Ha, ha, ha! M-a driblat și ne-a dat gol, dar asta nu e o rușine. M-a driblat în meciul ăla de trei, patru ori și niciodată nu am reușit nici măcar să-l faultez! Avea celebra bicicletă a lui pe care n-a înțeles-o nimeni niciodată. 

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Foto: Imago

Să știți că toți fundașii erau în poziția în care sunt și eu. Nu era o rușine! Meciul ăsta s-a jucat în 2004. A fost un fotbalist uriaș, eu cred că a fost peste Cristiano Ronaldo”.

Tiberiu Ghioane, despre Dani Alves: „Cred că cel mai bun fundaș dreapta din istorie”

„Vă dați seama că Alves încă mai joacă?! Și-a jucat inclusiv acum, la Campionatul Mondial din Qatar? Jucător imens, un fotbalist incredibil. Cred că cel mai bun fundaș dreapta din istorie. 

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Foto: Imago

Băiatul ăsta nu obosea niciodată și era tehnic ca un atacant! Putea să joace lejer în orice poziție fiindcă făcea față cu brio în orice moment. Are peste 40 de trofee câștigate ca fotbalist, ce poți să mai spui despre el?! Imens!”

Tiberiu Ghioane: „Michael Owen era un jucător extrem de greu de marcat”

„Am jucat la Kiev în 2004! Pfff, câți ani au putut să treacă de atunci, nu-mi vine să cred. Jucam în Champions, în grupe, cu Real Madrid. Când am jucat atunci cu ei aveau cinci sau șase jucători care câștigaseră deja «Balonul de Aur». Credeți că a fost așa ușor? Cine eram noi și cine erau ei?! 

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Foto: Arhivă GSP

Diferențele erau uriașe, dar niciodată nu am renunțat. Un atacant aparte, care ne-a și dat gol pe Bernabeu, golul victoriei. La meciul ăsta de la Kiev am condus cu 2-0 și s-a terminat 2-2. Un jucător extrem de greu de marcat”.

Tiberiu Ghioane: „Robert Lewandowski era imprevizibil”

„Eram la echipa națională și jucam contra Poloniei. Lewandowski era destul de tinerel, abia apăruse. Țin minte și acum meciul ăsta pentru că l-am câștigat cu 1-0 în deplasare. El era la începutul carierei, iar noi la finalul ei. Ha, ha, ha! Juca, dacă nu mă înșel, la Lech Poznan, dar era bun de atunci. Imprevizibil! Dar nu țin minte să fi făcut ceva special în meciul acesta”.

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Foto: Imago

Tiberiu Ghioane, despre Zinedine Zidane: „Nu prea puteai să-l blochezi așa ușor”

„2002, pe Stade de France din Paris. Un mijlocaș foarte, foarte bun, cu calități incredibile și care gândea totul cu două, trei mutări înainte. Am făcut inclusiv un interviu cu el în care spunea că atunci când era copil, în cartier, la fotbal erau patru sau cinci copii mai buni decât el. 

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Foto: Imago

Vă dați seama ce nivel era în Franța și el tot a ajuns mare. Extrem de puternic, iar meciurile contra lui erau foarte grele. Nu prea puteai să-l blochezi așa ușor”.

Tiberiu Ghioane: „Cristiano Ronaldo nu putea niciodată să fie oprit”

„O imagine din 2007, cred că de pe Old Trafford, când eram la Dinamo Kiev și jucam cu Manchester United. Cu Cristiano la începuturile lui în fotbal. Bine, după perioada de la Sporting. E unul dintre cei mai buni fotbaliști de pe Planetă! Erau foarte grele duelurile cu el. 

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Foto: Facebook

Un jucător foarte rapid, cu foarte multe calități, nu-i găseai vreun defect. Un fotbalist mare de tot, nu putea niciodată să fie oprit. Degeaba făceai o pregătire specială, nu aveai nicio șansă”.

Tiberiu Ghioane: „Cesc Fabregas era un jucător foarte inteligent”

„Meci în Champions League, competiția cea mai iubită! La Londra, cu Arsenal. N-am cum să uit vreodată meciurile astea cu Arsenal fiindcă am avut ghinion mare de tot. De două ori am jucat contra lor și de două ori ne-au bătut cu 1-0, în minutul 90. 

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Foto: Imago

Primul meci a fost pe Highbury, apoi pe Emirates. Era un jucător foarte inteligent, dovadă că a și stat foarte mulți ani la Arsenal, apoi a ajuns la Barcelona, Chelsea și-așa mai departe”.

Tiberiu Ghioane: „Xavi era un jucător extrem de sigur pe el”

„Tot în Champions League, meci în deplasare pe Camp Nou, în 2009. Unul dintre cei mai mari mijlocași din istoria fotbalului, din punctul meu de vedere. Unul dintre pilonii echipei naționale a Spaniei. Nici nu-mi vine să cred că am jucat împotriva unor astfel de fotbaliști. 

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Foto: Facebook

Multe dintre pozele astea le văd pentru prima oară și îmi face o mare plăcere! Xavi era un jucător extrem de sigur pe el, nu era un jucător care să se ascundă și să fugă de responsabilitate”.

Tiberiu Ghioane, despre Javier Zanetti: „Ce poți să mai spui despre un fotbalist care are 700 de meciuri la Inter?”

„Ha, ha, ha! Ce tare! Am poză cu «Tractorul»! Asta era porecla lui. Un jucător imens, imens, imens. Ce poți să mai spui despre un fotbalist care are 700 de meciuri la Inter? M-ați răscolit cu amintirile... Mi-ați arătat poze cu fotbaliști incredibili! Am avut o șansă mare să joc la o echipă foarte bună și să ne batem cu cele mai mari echipe și cei mai mari fotbaliști”.

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Foto: Imago

Tiberiu Ghioane: „Yaya Toure a fost un jucător bun”

„Aici mi-a fost adversar într-un meci cu Barcelona pe care l-am pierdut în deplasare cu 2-0. Nu mai țin minte exact anul, cred că undeva prin 2009, 2010. Cu Toure am jucat inclusiv în campionatul Ucrainei fiindcă el a fost la Metalurg Donețk. Un jucător bun, care mai apoi a ajuns să fie declarat "Fotbalistul african al anului" în 2011 și 2012. De la Barcelona, dacă nu greșesc, a ajuns la Manchester City”.

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Foto: Facebook

Jucătorul meu favorit a fost Dennis Bergkamp. Am și jucat un meci contra lui, am interceptat o minge, îmi venea să i-o dau înapoi, pentru că-l iubeam!

- Tiberiu Ghioane

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Dennis Bergkamp

Tiberiu Ghioane: „Dacă juca Hagi cu Slovenia ne califica la Mondial!”

14 noiembrie 2001 este una dintre cele mai negre zile din istoria echipei naționale. Slovenia elimina România din barajul pentru Campionatul Mondial din 2002, cu Gică Hagi selecționer. „N-am cum să uit meciul ăla! Am ratat Mondialul și din momentul ăla numai ratări am avut... Eu cred că dacă domnul Hagi avea inspirația să mai joace încă un meci, mergeam la Mondiale! Sută la sută, sunt sigur de asta. 

Cufărul cu amintiri al lui Tibi Ghioane: „Am jucat un meci contra lui, îmi venea să-i dau mingea înapoi, pentru că-l iubeam!” » Momente speciale cu Ronaldo, Zidane, Lewandowski, CR7, Zanetti sau Xavi
Tiberiu Ghioane și Gheorghe Hagi

Hagi s-a mai retras o dată, dar s-a întors cu Ungaria și-a jucat senzațional. A câștigat meciul de unul singur. Eu cred că la returul cu Slovenia, dacă avea inspirația și intra pe final, mai mult ca sigur ne calificam. Degeaba am dominat, nu aia contează. Ne-a lipsit sclipirea pe care numai Hagi o avea”, spune acum Tibi. 

CV Tiberiu Ghioane

  • Născut pe 18 iunie 1981, la Târgu Secuiesc
  • În Liga 1 are un meci la FC Brașov (sezonul 1999/2000) și 16 meciuri pentru Rapid (1999-2001)
  • Din 2001 până în 2011 a fost sub contract cu Dinamo Kiev, pentru care are în campionat 168 meciuri și 32 goluri
  • Palmares în Ucraina: 4 titluri, 4 Cupe, 3 Supercupe
  • A adunat 21 de meciuri pentru echipa națională, marcând două goluri
  • Ladislau Boloni i-a oferit debutul sub tricolor în 2001, chiar la un meci cu Ucraina
  • Ultima partidă a lui Ghioane pentru România a fost în 2010, la un 3-0 cu Honduras

Citește și:

Farul a oficializat primul transfer al iernii: „Nu vreau să-l dezamăgesc pe domnul Hagi”

„Am trăit momente de umilință cu Steaua pe locul 14! Mă înjurau pe stradă" » Bănel Nicoliță a vorbit despre perioada petrecută la FCSB și despre echipa națională

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (4)
Liviurodeanu
Liviurodeanu  •  01 Ianuarie 2023, 16:34

*** ăștia de acum plini de tatuaje și gel de păr, văzând fotografiile cu Tibi Ghioane dacă ar avea puțină minte ar trebui să se facă ospătari.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

steaua.libera
steaua.libera  •  31 Decembrie 2022, 13:25

Respect Tibi, nu mulți fotbaliști români au jucat contra așa unor nume. Ești un fotbalist la Naționala României? Fii ca Tibi!

cronicaruldefotbal
cronicaruldefotbal  •  31 Decembrie 2022, 09:44

Ce contrast izbitor sa vezi interviu cu Ghioane modest si apoi cu Surdu care bate campii rau de tot! Si se vrea antrenor in liga mamaliga!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close