Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 30 decembrie 2022 12:39 / Actualizat vineri, 30 decembrie 2022 13:39
La 29 de ani, Nicolae Stanciu a cucerit titlul cu Wuhan Three Towns, având golaveraj mai bun decât Shandong Taishan. Wuhan a câștigat succesiv divizia a treia, a doua și prima din China!
- Mijlocașul își completează astfel un an de succes, în care a fost desemnat Fotbalistul Român al Anului 2022 în Ancheta Gazetei Sporturilor.
Nicolae Stanciu atrage titlurile de campion. A cucerit titlul în patru țări diferite. „Tricolorul” are două câștigate în Liga 1, la FCSB (2014, 2015), în Belgia, cu Anderlecht (2017), în Cehia, cu Slavia Praga (2020, 2021), și acum, în China, cu Wuhan Three Towns.
Echipa lui Nicolae Stanciu, cinci goluri în plus la golaveraj
În mod normal, playmakerul în vârstă de 29 de ani ar fi trebuit să aștepte până mâine, în ultima zi a anului, când e programată ultima etapă a Super Ligii Chinei. Dar și adversarii lor, Tianjin Jinmen Tiger, și cei ai contracandidatei la titlu, Beijing Guoan, au anunțat că nu pot evolua din cauza problemelor de efectiv.
10 goluria marcat Stanciu pentru Wuhan Three Towns
Și federația chineză a comunicat că Three Towns sunt noii campioni. Au același număr de puncte (78) ca locul secund, Shandong Taishan, însă au cinci goluri în plus la golaverajul general.
12pase decisive a reușit „tricolorul” în campionatul chinez
Echipa lui Nicolae Stanciu, campioana celor 3 divizii în 3 ani
Echipa din Wuhan realizează astfel o performanță incredibilă. După ce a câștigat în 2020 liga a treia și în 2021 pe cea secundă, promovând succesiv, reușește în 2020 să fie campioana Chinei!
27 de meciuria jucat Nicolae Stanciu în Super Liga Chinei
VIDEO. Nicolae Stanciu, o nouă reușită în campionatul Chinei
Citește și:
Lecție de clasă oferită de Mbappe! Cum a comentat gesturile lui „Dibu” Martinez
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”