Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 04 ianuarie 2023 07:00 / Actualizat miercuri, 04 ianuarie 2023 08:50
Ajuns la 35 de ani, francezul Steven Thicot, fost la Dinamo între 2013 și 2014, rememorează perioada petrecută în „Ștefan cel Mare”, declarându-se în continuare îndrăgostit de București, orașul care i-a fost casă timp de un an. Campion european cu Franța U17 acum două decenii, „Tikito” a fost unul dintre primii străini înregimentați în „era Negoiță”.
La „apus” de carieră, fundașul central evoluează pentru Clyde FC, un club semi-profesionist din ligile inferioare ale Scoției. Deși impresiona la juniorii „Les Bleus” în urmă cu 20 de ani, fotbalistul nu a ajuns niciodată să performeze la un nivel cu adevărat ridicat, spre deosebire de starurile cărora le-a fost căpitan, printre care se numără Nasri, Ben-Arfa sau Benzema.
Hibernian, Dinamo, Belenenses și AEL Larissa sunt vârfurile din CV-ul acestuia, unul în care își face loc și aventura de la juniorii lui Nantes. În țara natală, se laudă doar cu trei meciuri în Ligue 1, toate pentru Sedan.
Steven Thicot și amintirile lui de la Dinamo
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, ipostază pe care o acceptase și înaintea finalei Franța - Argentina, când a vorbit despre secretele „cocoșilor”, Steven Thicot și-a adus aminte de experiența de la Dinamo, de motivele pentru care n-a mai revenit la echipă într-un moment în care clubul îl dăduse dispărut și despre „magia” Capitalei, pe care nu se ferește s-o compare cu Parisul.
„Mi-a plăcut foarte mult perioada de la Dinamo, chiar dacă a fost una foarte dificilă la început, fiindcă nu am avut timp să fac un presezon adecvat alături de băieți. Totul s-a schimbat în bine pentru mine odată cu venirea antrenorului Flavius Stoican.
A avut încredere în mine încă de la prima ședință de antrenament și cred că l-am răsplătit pentru asta pe teren”, a spus cel poreclit „Tikito”, supranumele care-i apărea și pe tricoul de joc.
Steven Thicot: „Unul dintre cele mai mari regrete e că nu mi-am dus la capăt contractul cu Dinamo”
La finalul sezonului 2013-2014, Thicot a refuzat să se mai întoarcă la Dinamo, deși oamenii din club îl așteptaseră mult și bine la pregătiri. Francezul a explicat acum motivele pentru care și-a reziliat contractul cu roș-albii.
„Nu m-am întors pentru că am avut niște probleme legate de unele lucruri pe care clubul mă așteptam să le rezolve în timp ce eu eram în vacanță. Din păcate, acele chestiuni nu au fost rezolvate, așa că la momentul respectiv nu mă vedeam dispus să încep sezon în acele condiții.
Conflicte? Nu au fost conflicte, dovadă că până și acum sunt în contact cu aproape toată lumea cu care am interacționat în perioada mea la Dinamo, fie că vorbim de jucători, fie că vorbim de antrenori. Mai discutăm despre amintirile grozave pe care le avem împreună de atunci.
Trebuie să spun că unul dintre cele mai mari regrete din cariera mea este că nu am putut juca și nu mi-am onorat contractul cu Dinamo până la final, dar, uneori, viața nu decurge întotdeauna așa cum îți dorești”, a mărturisit Thicot, care a bifat și două apariții în Derby de România.
2 goluriîn 20 de partide a marcat Thicot pentru Dinamo
Thicot a rămas îndrăgostit de București: „Îmi amintește mult de Paris. Mâncarea era uimitoare”
Născut la Montreuil-sous-Bois, o localitate din nord-estul Parisului, „Tikito” n-a uitat de București:
„Bucureștiul este un oraș incredibil, care îmi amintește mult de Paris, ceea ce e minunat, pentru că sunt de acolo.
Totuși, nu am timp să fac mare lucru acolo pentru că atunci când semnez undeva, sunt dedicat și mă concentrez doar pe performanța mea și pe rezultatele echipei pe care o reprezint. Mâncarea era uimitoare!”, a mai spus Thicot.
FOTO / „Tikito” din Ștefan cel Mare » Imagini cu Steven Thicot, francezul trecut pe la Dinamo
Thicot, campion european la U17 cu Franța
Steven Thicot n-a ajuns niciodată să evolueze în prima reprezentativă a Franței, însă deține în CV o performanță remarcabilă. În 2004, a fost titular în defensiva naționalei U17 a Franței, cea care a cucerit Campionatul European al acelei categorii de vârstă. Ba chiar a fost căpitanul „Les Bleus” la ediția respectivă!
Cu Thicot, Nasri, Ben Arfa sau Jeremy Menez în teren, dar și cu Benzema pe bancă, francezii învingeau Spania în finală, 2-1. Pentru „Furia Roja” evoluau nume precum Gerard Pique, Cesc Fabregas, Marc Pedraza sau Antonio Adan, fostul portar al Realului.
În naționala U19, „Tikito” avea să-i fie căpitan și lui Karim Benzema, atacantul Realului, nimeni altul decât „Balonul de Aur” din 2022. Cei doi au avut însă traiectorii diferite în carieră.
Citește și alte știri de actualitate:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”