Articol de GSP - Publicat luni, 09 ianuarie 2023 17:03 / Actualizat luni, 09 ianuarie 2023 21:34
Raul Ciupe (39 de ani), jucător la Sportul Studențesc între 2004 și 2011, a povestit câteva episoade uluitoare prin care a trecut ca jucător al „studenților”.
Fost fundaș dreapta, Ciupe a semnat cu Sportul în 2004, de la Gaz Metan. A rămas 7 ani acolo, deși a fost dorit de mai multe cluburi, în special în prima parte a aventurii sale la Sportul, când era selecționat la naționala U21 și văzut drept un fundaș lateral de perspectivă.
Aventura sa la Sportul s-a încheiat, însă, cu scandal. În momentul în care a fost declarat liber, fundașul nu era plătit de 16 luni!
Raul Ciupe, ex-Sportul Studențesc: „Unii colegi erau neplătiți de 20 de luni! Clubul depunea documente cu semnături false la comisii”
„Problemele erau foarte rele. Eu, personal, am avut 16 luni în care n-am luat salariul. Am avut colegi neplătiți 20 de luni! Din ce trăiam? Prieteni, luam bani împrumut. Nu erau salarii mari la Sportul.
După 9 luni în care nu am luat salariul, am depus memoriu, și ne-am judecat alte 7 luni. Astea erau comisiile, vremurile. Domnul Șiman îl avea la momentul respectiv pe Justin Ștefan avocat, acesta știa foarte bine ce avea de făcut. Comisiile erau de partea cluburilor, ele votau și susțineau financiar Liga. Plus prieteniile pe care le avea domnul Șiman în LPF.
Trebuia să fii neplătit de 3 luni ca să poți pleca liber. Eu am mers la comisie neplătit de 9 luni, cu extrasul de cont din care se vedea clar că nu am primit niciun ban, și ei au mai așteptat 7 luni ca să ofere șansa clubului să depună tot felul de hârtii, unele chiar cu semnături false...
Au fost cazuri cu alți colegi în care s-a mai adăugat câte un zero la sumele de pe hârtie. Cum a pățit Dacian Varga. Mai avea contract un an, s-a trezit că ar mai fi 3!
Ca să demonstrezi că semnătura ta e falsă, trebuia o expertiză grafologică, care dura în jur de 3 luni. Oamenii de acolo au înțeles și au rezolvat mai rapid, pentru că eram foarte mulți. Așa s-a ajuns la 7 luni de așteptare, apoi am putut pleca liber”, a relatat Ciupe la GSP Live.
Raul Ciupe și episodul șocant din biroul lui Șiman: „A sunat la fiecare club în parte”
Ulterior, Raul a povestit un episod șocant. Șiman a încercat să-l umilească, apelând fiecare club din Liga 1 pentru a-i demonstra că nu-l vrea nimeni, dar a dat-o la întors atunci când Dinu Gheorghe, președintele lui Rapid, și-a manifestat interesul.
„Am discutat uman cu Șiman, am stabilit că am de primit 40 și ceva de mii de euro. Când s-a terminat judecata, am primit 14 mii. Am avut o discuție cu el, la club, la birou, în care mi-a spus că nu mă vrea nimeni.
Mi-a zis: «Hai să îți arăt că nu te vrea nimeni». A luat ziarul, s-a uitat pe clasament, a pus telefonul pe speaker și a început să sune: Steaua, domnul Argăseală. «Ce faci, îl vrei pe Ciupe?» Domnul Argăseală a spus că nu mai sunt interesați, că s-au acoperit pe postul de fundaș dreapta.
Știu că a ajuns la Rapid, la domnul Dinu Vamă, care m-a dorit foarte mult. Când a auzit, a zis: «Cum, mă, Ciupe? Cum să nu-l vreau?» Și a scos telefonul de pe speaker! (n.r. - face semn că l-a pus la ureche) Cerea foarte mulți bani în momentul respectiv, indiferent de jucător. Și nu s-a făcut”, și-a amintit Ciupe.
Dinamo a oferit 200.000 de euro pe el când era accidentat: „Am crezut că face mișto de mine”
„Când eram la recuperare în Bologna (n.r. - după ruptura de tibie din martie 2005), m-a sunat colegul meu, Florin Maxim. Îmi spune: «Raule, ne vrea Dinamo». «Florine, cum? Că eu sunt în cârje». Am închis telefonul, am crezut că face mișto de mine. M-a sunat din nou, mi-a zis că e serios. Atunci la Dinamo era președinte Giovanni Becali.
După ceva vreme, l-am întrebat pe Șiman dacă e adevărat că am fost dorit la Dinamo în acel moment. L-am întrebat de ce nu m-a lăsat să plec, mai ales că eram accidentat. Au oferit 200.000 de euro pe mine așa!
Mi-a zis cum a gândit atunci: «Dacă accidentat iau pe tine 200.000 de euro, te fac eu bine și te dau pe un milion». Până la urmă am plecat gratis, la Brașov”, a mai povestit Raul în studioul Gazetei Sporturilor.
Mai multe știri din Liga 1:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”